Gigi Becali, foc şi pară. A criticat cinci jucători şi pe antrenorul de la FCSB: „A fost un meci între copii şi bărbaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţatorul echipei FCSB nu a privit cu ochi buni înfrângerea suferită de gruparea antrenată de Bogdan Vintilă, în faţa celor de la CFR Cluj.

FCSB a suferit o înfrângere greu de digerat în faţa celor de la CFR Cluj, ceea ce a atras o serie de critici din partea finanţatorului Gigi Becali, într-un dialog la DigiSport.

...despre stilul de joc: „Adevărul este că n-ai cum să câştigi când n-ai un şut pe poartă. A fost un meci între copii şi bărbaţi. Ce ne-a făcut arbitrul? Arbitrul a arbitrat foarte bine. Trebuia să fie 4-0 scorul, n-are nicio legătură acel roşu. CFR a avut ocazii de a marca, ei joacă fotbal. L-am sunat pe Coman, l-am întrebat dacă el crede că aici e circ!”.

...despre evoluţiile jucătorilor: „Oaidă şi Moruţan tremurau. Nedelcu e Maradona, pasează din prima, se vrea mare fotbalist. Nu poţi să câştigi aşa. Nu-mi fac praf jucătorii, eu spun adevărul. Moruţane, îţi iei maşină de 100.000 de euro? Din cauza asta n-a jucat fotbal. E vorba de caracterul lor. Cred că Vintilă a făcut echipa greşit. Mă refer la titularizarea lui Momcilovic, dar şi la cei trei mijlocaşi. El mi-a spus echipa, am fost de acord cu el, deci e şi vina mea. Trebuia să avem jucători de război în teren, noi l-am avut pe Moruţan, care s-a învârtit ca un titiriez, l-am avut pe Nedelcu, un fotbalist cu impresii. Moruţan să mai stea o tură. La revedere, pe teren nu mai intră. Moruţane, aveam pretenţii de la tine, dar du-te şi plimbă-te cu maşina şi mai stai puţin pe bancă! Momcilovic era pe altă planetă”.

...despre favoriţii lui: „Azi am avut doar doi jucători, Man şi Tănase. Mie nici Planic nu-mi place. Are momente când zici că e pe altă planetă. Părerea mea e că FCSB n-are cum să ia titlul! Să ne luăm adio de la campionat! Ăştia ai mei sunt nişte copii, poate o să câştige campionatul când vor mai creşte. Ei nu dau un şut pe poartă cu contracanditata lor. Am jucat cu Sporting Lisabona, cu Manchester City, dar de 15 ani, de când sunt în fotbal, n-am văzut un joc atât de slab. Aşa se joacă împotriva contracandidatei?”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite