Gică Popescu, reacţie atipică după eşecul naţionalei în Armenia: „M-am săturat!“

Gică Popescu, reacţie atipică după eşecul naţionalei în Armenia: „M-am săturat!“

Înfrângerea suferită de tricolori la Erevan, în preliminariile pentru CM 2022 la Erevan, scor 3-2, a fost criticată la unison de oamenii din fotbal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Actualul preşedinte executiv al clubului Viitorul Constanţa, Gică Popescu, a fost atât de dezamăgit de înfrângerea istorică din Armenia, prima din palmaresul tricolorilor cu reprezentativa acestei ţări, încât nu a mai dorit să facă niciun comentariu. 
 
”Gata, m-am săturat! Am vorbit 20 de ani de zile şi v-am spus ce trebuie făcut. După cum ai văzut, nu am comentat nimic după aceste meciuri, pentru că m-am saturat! Gata, nu mai vorbesc! Să vorbească alţii”, a fost reacţia avută, pentru Fanatic, de fostul căpitan al naţionalei României.
 
”Dacă vrem să participăm la un Campionat Mondial, trebuie să jucăm şi cu Germania, trebuie să trecem de Macedonia de Nord şi de Armenia fără probleme. Dacă nu reuşim să facem asta, mai bine stăm acasă!" declarase Popescu înaintea primelor meciuri din actuala campanie de calificarea pentru Cupa Mondială.

România a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0), de echipa Armeniei, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, dar au întors rezultatul. În ultimele 5 minute, profitând şi de eliminarea atacantului George Puşcaş, armenii au înscris de două ori şi au câştigat partida. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările