Despăgubirile primite de România pentru tezaurul dacic furat în Olanda. Coiful de la Coţofeneşti şi brăţările din aur, de negăsit

0
Publicat:

Au fost demarate procedurile legale pentru ca România să primească despăgubire de 5,7 milioane de euro pentru tezaurul dacic furat din Muzeul Drents din Olanda.

Artefactele furate de la muzeul olandez. FOTO: colaj DMS
Artefactele furate de la muzeul olandez. FOTO: colaj DMS

România va încasa despăgubiri în valoare de 5,7 milioane de euro în urma furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda, iar procedurile necesare pentru plata acestei sume au fost deja inițiate. Anunțul a fost făcut de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), într-un răspuns transmis miercuri pentru Antena 3 CNN, în care instituția a confirmat valoarea totală asigurată pentru cele patru bunuri culturale furate.

„Procedura privind compensarea financiară a prejudiciului rezultat în urma furtului celor patru bunuri aparținând patrimoniului cultural național al României, expuse în cadrul Muzeului Drents, se desfășoară în conformitate cu prevederile standard aplicabile în asemenea situații, care sunt întotdeauna indicate în asigurările pentru bunurile incluse în expoziții. Conform acestor reglementări, responsabilitatea acordării despăgubirii revine companiei de asigurări care a emis polița de asigurare aferentă bunurilor culturale incluse în expoziție. Muzeul Național de Istorie a României confirmă că procedurile necesare au fost deja inițiate, aflându-se în permanent contact cu compania de asigurări, iar procesul de despăgubire se desfășoară în conformitate cu etapele legale și contractuale prevăzute”, a transmis MNIR.

Suma de 5.700.000 de euro reprezintă cuantumul despăgubirii stabilite prin polița de asigurare semnată pentru cele patru piese de patrimoniu furate, respectiv Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări-spirală din aur, iar aceasta urmează să fie transferată statului român, potrivit Muzeului Național de Istorie a României.

„În acest moment, nu poate fi avansată o estimare precisă privind data finalizării procedurii de plată a despăgubirii. Procesul implică etape administrative și de evaluare care sunt de durată”, precizează muzeul.

După finalizarea procesului, banii vor fi transferați într-un cont al Muzeului Național de Istorie a României, care are calitatea de asigurat conform contractului semnat cu compania de asigurări, ulterior suma urmând să ajungă într-un cont special gestionat de Ministerul Finanțelor. Totodată, instituția subliniază că, în cazul în care obiectele de patrimoniu vor fi recuperate, România are obligația legală de a returna companiei de asigurări despăgubirea primită.

Coiful de la Coţofeneşti şi brăţările de aur, de negăsit

Vă reamintim că furtul tezaurului dacic a avut loc în luna ianuarie, atunci când, folosind explozibil, hoții au pătruns în Muzeul Drents și au spart vitrinele pentru a sustrage coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări din aur. Piesele, de o valoare arheologică inestimabilă, fuseseră împrumutate de la Muzeul Național de Istorie a României pentru expoziție, iar directorul instituției a fost demis după incident, în urma deciziei de a trimite aceste artefacte valoroase în Olanda.

Procurorii olandezi au exclus în cele din urmă ipoteza conform căreia furtul ar fi fost organizat de un interlop român, pentru a obține eliberarea unui criminal, şi continuă ancheta.

Anterior, presa din Olanda relata că jafurile ar fi fost comise la cererea lumii interlope românești, iar cele patru obiecte ar fi urmat să fie folosite ca monedă de schimb pentru scăparea de pedeapsă a unui deținut român. Informațiile proveneau din surse apropiate anchetei citate de presa olandeză.

Pentru a încerca recuperarea obiectelor, anchetatorii olandezi au folosit inclusiv investigatori sub acoperire, care s-au dat drept colecționari de artă pentru a intra în contact cu fratele unuia dintre suspecți, acesta fiind surprins anterior pe camerele de supraveghere ale muzeului. Investigatorii i-au promis 500.000 de euro și i-au dat un telefon mobil pentru a păstra legătura, iar ulterior, i-au mai oferit 5.000 de euro pentru obținerea de informații suplimentare.

Bărbatul ar fi declarat că piesele furate nu au fost topite și încă există, însă nu cunoaște locația exactă. Potrivit surselor olandeze, anchetatorii au mai oferit ulterior 400.000 de euro pentru recuperarea tezaurului, însă suspectul ar fi refuzat oferta, considerând că suma propusă este prea mică.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite