French Open, zguduit: Campioana de anul trecut, la simplu şi la dublu, bătută în uralele publicului

French Open, zguduit: Campioana de anul trecut, la simplu şi la dublu, bătută în uralele publicului

Barbora Krejcikova, eşec dureros la French Open 2022

Al doilea Grand Slam al anului continuă să piardă nume importante, încă de la început. Într-o zi cu programul dat peste cap de ploaie, cea mai mare surpriză s-a produs pe „Philippe-Chatrier“, singura arenă cu acoperiş retractabil unde jocul nu s-a oprit, în niciun moment.

Ştiri pe aceeaşi temă

După un French Open de vis, anul trecut, în care a cucerit trofeul, atât la simplu, cât şi la dublu, Barbora Krejcikova (Cehia, 26 de ani, 2 WTA) îşi face acum deja bagajele!
 
Din păcate pentru Krejcikova, fără nicio apariţie pe teren din luna februarie – a fost accidentată – eşecul de acum a fost previzibil. Şi, totuşi, deşi nimeni nu se aştepta ca ea să mai dea o lovitură la French Open, puţini au crezut că cehoaica poate părăsi ediţia din acest an, încă după primul meci. Mai ales că adversara ei, franţuzoaica Diane Parry (19 ani, 97 WTA) nu era o forţă în circuitul feminin. În schimb, Parry a fost susţinută frenetic de publicul de pe „Philippe-Chatrier“ şi a dat marea lovitură, după un meci de 2 ore şi 10 minute: 1-6, 6-2, 6-3!
 
În turul II, Parry o va întâlni pe Osorio (66 WTA).
 
Pentru Krejcikova urmează o cădere dură în clasament, după punctele pierdute din cauza acestei eliminări. Acum, în clasamentul live, actualizat în timp real, cehoaica e pe 12, dar poate ajunge şi mai jos, în funcţie de ce vor face sportivele aflate în spatele ei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările