EXCLUSIV Ce prevede contractul lui Reghecampf cu Al-Hilal, cine va merge cu el la Riad şi ce i-au impus arabii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf
Laurenţiu Reghecampf

Ca să prindă un contract de cinci milioane de dolari pentru două sezoane, tehnicianul de 38 de ani a fost nevoit să facă un compromis destul de important.

Laurenţiu Reghecampf a ajuns personajul principal în paginile de sport ale ziarelor din Arabia Saudită. În condiţiile în care Al-Hilal e cea mai iubită echipă din Regat, numirea unui nou antrenor i-a îndemnat pe jurnaliştii saudiţi să aloce spaţii generoase acestui subiect.

Publicaţia „Al-Jazirah“ a oferit detalii despre contractul pe care l-a semnat „Reghe“ cu formaţia din Riad. Dacă despre durata contractului, doi ani, şi valoarea sa, 2,5 milioane de dolari pe sezon, s-a mai scris, în schimb, sursa amintită a prezentat, în premieră, două dintre clauzele stipulate în înţelegarea semnată de Reghecampf cu Al-Hilal.

În primul rând, tehnicianul de 38 de ani a cerut ca stafful său să fie format din şase oameni, iar doleanţa sa a fost acceptată de şefii formaţiei din Riad. Astfel, Cristian Ţermure şi Anton Petrea (secunzi), Florin Tene (antrenor cu portarii), Thomas Neubert (preparator fizic) şi Horea Codorean (antrenor de fitness) vor merge alături de „Reghe“ la Riad, după ce au lucrat cu el şi în Ghencea. La ei se va adăuga şi un translator. 

Ce se va întâmpla însă cu stafful tehnic, care a lucrat în sezonul trecut la Al-Hilal? Medicul francez Fabric Briand şi neamţul Geroge Hersbc (antrenor cu portarii) vor mai rămâne o perioadă la dispoziţia clubului, Reghecampf urmând să ia o decizie în privinţa viitorului lor.

La Al-Hilal, „Reghe“ va găsi şi doi maseuri români, care lucrează de mai mult timp la gruparea din Riad. De altfel, în ţările arabe sunt angajaţi foarte mulţi fizioterapeuţi şi maseuri români. 

Un singur străin din patru

Dacă Reghecampf a obţinut tot ce a vrut în privinţa staffului, în schimb, în ceea ce priveşte campania de achiziţii, el a fost nevoit să accepte condiţiile impuse de oficialii clubului. În ţările arabe, la mai toate echipele, antrenorul are doar un rol consultativ, atunci când vine vorba de transferuri. Pe scurt: oficialii clubului propun nişte nume, antrenorul îşi dă cu părerea despre ei, însă ultimul cuvânt îl au arabii. 

Aduc deja un jucător peste capul lui

În cazul lui Reghecampf, el va putea lua un singur jucător străin dintre cei patru care pot fi legitimaţi la un club din Asia. S-a vehiculat că tehnicianul de 38 de ani ar dori să meargă la Al-Hilal fie cu Szukala, fie cu Pintilii. Până să ia o decizie, „Reghe“ a fost înştiinţat că Al-Hilal e pe cale să bată palma cu mijlocaşul brazilian, Paulinho, care va fi adus de la Flamengo.

Cine l-a recomandat?

Jurnaliştii de la „Al-Jazirah“ au şi dezvăluit modul în care Al-Hilal l-a ales pe Reghecampf. Arabii au avut o listă cu mai multe nume. Când au ajuns la cel al fostului antrenor al Stelei au luat legătura cu Olăroiu, Rădoi şi Iordănescu, oameni care au lăsat o impresie foarte bună la Al-Hilal. Cei trei au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui „Reghe“, ceea ce i-a convins pe arabi să-l oferteze pe tehnicianul de 38 de ani.

L-ar prezenta joi

Laurenţiu Reghecampf s-a ocupat deja de formalităţile legate de obţinerea vizei de Arabia Saudită. Dacă o va şi obţine până miercuri, atunci el va fi prezentat oficial, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, la Riad.

Steaua a primit 500.000 de euro în schimbul antrenorului

Ca să plece de la Steaua, înainte de expirarea contractului, Reghecampf ar fi trebuit să plătească 800.000 de euro. Totuşi, Gigi Becali a acceptat o sumă mai mică, mai ales că antrenorul de 38 de ani a avut rezultate excelente în Ghencea. „Am avut o discuţie faţă în faţă cu preşedintele Argăseală, după care am vorbit prin telefon şi cu Gigi Becali. Fiecare şi-a spus punctul de vedere. Ne-am înţeles asupra tuturor lucrurilor, acum mai rămân de lămurit doar amănunte. Clauza de reziliere nu mai reprezintă o problemă“, a spus „Reghe“. „Transferul“ acestuia la Al-Hilal va aduce 500.000 de euro în contul Stelei.

CITEŞTE ŞI:

*Arabii sunt oripilaţi de trecutul lui Reghecampf: ce au descoperit pe Google şi cum îi zic antrenorului român

*EXCLUSIV Aici va sta Reghecampf în Arabia Saudită. Cum se schimbă viaţa fostului tehnician stelist printre arabi

*VIDEO Pe el îl va antrena Reghecampf: un fotbalist de la Al-Hilal a devenit „vedetă“ mondială cu o ratare colosală

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite