Emma Răducanu, năucitoare la US Open: A mai pulverizat o adversară, e în sferturi şi urcă vertiginos în ierarhia WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raducanu

La doar 18 ani, sportiva din Marea Britanie, născută în Canada, dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică, e de neoprit, la Flushing Meadows.

Ceea ce a spus Boris Becker deja nu mai pare o exagerare! Emma Răducanu, la ce a arătat până acum la US Open, pare perfect capabilă să câştige trofeul, după finala de sâmbătă. Oricum, din acest moment, puştoaica de 18 ani a parcurs cea mai mare parte a drumului. Pentru că tocmai a obţinut a patra victorie pe tabloul principal. Iar asta după trei partide câştigate în calificări. De acum înainte, Emma mai are nevoie de trei victorii pentru a ridica primul Grand Slam deasupra capului.

Luni seară, pe „Arthur Ashe“, Răducanu nu doar că nu s-a lăsat intimidată de cea mai impunătoare arenă din cadrul complexului, ci chiar s-a ridicat la înălţimea momentului. Şi a pulverizat-o pe Shelby Rogers (SUA, 28 de ani, 43 WTA), scor 6-2, 6-1. Şi atenţie: Rogers e jucătoarea care, în turul precedent, a scos-o pe Ashleigh Barty (1 WTA), după un meci fabulos, după cum „Adevărul“ a scris aici.

În optimi însă, favorita publicului n-a avut nicio şansă cu Răducanu. Pentru care urmează acum un duel, în sferturi, cu campioana olimpică, Belinda Bencic (Elveţia, 24 de ani, 12 WTA).

Până atunci, Emma şi-a asigurat un cec în valoare de 425.000 de dolari pentru atingerea sferturilor. Şi îşi continuă urcarea în clasamentul virtual, actualizat în timp real. Răducanu s-a aflat pe locul 150 mondial, înainte de startul turneului. Acum, tocmai a ajuns pe 74 WTA, aceasta fiind cea mai bună clasare de până acum din cariera ei!

CITEŞTE ŞI:

Emma Răducanu, o stea tot mai mare: Presa mondială a scris despre originile sale româneşti

Emma Răducanu, copleşită de emoţii: A căzut din picioare după încă o victorie uriaşă la US Open VIDEO

Emma Răducanu, la US Open 2021

 *Turul I (calificări): 6-1, 6-2 cu Schoofs (285 WTA)

*Turul II (calificări): 6-3, 7-5 cu Bolkvadze (167 WTA)

*Turul III (calificări): 6-1, 6-4 cu Sherif (96 WTA)

 *Turul I: 6-2, 6-3 cu Voegele (128 WTA)

*Turul II: 6-2, 6-4 cu Zhang (49 WTA)

*Turul III: 6-0, 6-1 cu Sorribes Tormo (41 WTA)

*Optimi: 6-2, 6-1 cu Rogers (43 WTA)

345 e locul pe care s-a aflat Emma Răducanu în ultimul clasament WTA din 2020.    18 victorii şi 6 înfrângeri are Emma Răducanu în acest sezon.  

US Open 2021, feminin

Optimi

*Mertens (16 WTA) - Sabalenka (2 WTA)

4-6, 1-6

*Krejcikova (9 WTA) - Muguruza (10 WTA)

6-3, 7-6

*Kerber (17 WTA) - Fernandez (73 WTA)

6-4, 6-7, 2-6

*Svitolina (5 WTA) - Halep (13 WTA)

6-3, 6-3

*Bencic (12 WTA) - Swiatek (8 WTA)

7-6, 6-3

*Rogers (43 WTA) - Răducanu (150 WTA)

2-6, 1-6

*Pliskova (4 WTA) - Pavlyuchenkova (15 WTA)

În noaptea de luni spre marţi, după miezul nopţii, Eurosport

*Sakkari (18 WTA) - Andreescu (7 WTA)

În noaptea de luni spre marţi, după ora 04.00, Eurosport

Sfeturi

*Svitolina (5 WTA) - Fernandez (73 WTA)

*Krejcikova (9 WTA) - Sabalenka (2 WTA)

*Bencic (12 WTA) - Răducanu (150 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite