Gigi Mulţescu a plecat de la Dinamo! Primele declaraţii ale noului antrenor al echipei din Ştefan cel Mare. Dănciulescu va avea un rol cheie în noul staff tehnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Mulţescu a stat opt etape pe banca lui Dinamo FOTO Rpressport.ro
Gigi Mulţescu a stat opt etape pe banca lui Dinamo FOTO Rpressport.ro

Conducătorii lui Dinamo au ajuns la un acord cu tehnicianul de 61 de ani pentru rezilierea contractului. Flavius Stoican e noul antrenor al lui Dinamo.

UPDATE Potrivit informaţiilor transmise de gsp.ro, Flavius Stoican l-a cooptat pe Ionel Dănciulescu în staff-ul tehnic. "Corbul" va fi antrenor secund al "câinilor", dar va fi folosit de Stoican ca jucător ori de câte ori va fi nevoie de el în teren.

Egalul dintre Dinamo şi Petrolul, scor 1-1, a fost ultimul meci pe banca tehnică a “câinilor” pentru antrenorul de 61 de anni. Tehnicianului i se stabiliseră obiective pe termen scurt, ultimul deziderat al conducerii dinamoviste fiind realizarea a şase puncte din meciurile cu Petrolul şi Oţelul. Golul marcat de “petrolistul” Juan Albin în minutul 90 a spulberat planurile oficialilor, care l-au înştiinţat pe Mulţescu după antrenamentul de astăzi că se pot dispensa de serviciile sale.

Cine vine la Dinamo?

Cum fondul de salarii nu este unul generos, conducătorii formaţiei din “Groapă” au apelat la un antrenor fără pretenţii exagerate. Mircea Rednic a fost tăiat de pe listă tocmai din acest considerent, aşa că se va merge pe mâna lui Flavius Stoican, antrenor la Dinamo II. 

Şansa pe care a primit-o din partea şefilor lui Dinamo este una nesperată pentru tânărul tehnician, care a declarat imediat după ce a fost numit principal al echipei mari că aştepta acest moment din vremea când juca pentru echipa alb-roşie. "Sunt bucuros că am reuşit să fac acest pas. Mă pregătesc de acest lucru de când m-am lăsat de fotbal, dinainte să mă las chiar! Sper să le demonstrez oamenilor care au avut încredere în mine că nu s-au înşelat. Lucrul cel mai important pentru mine e ca aceşti jucători, în care eu cred, să joace un fotbal plăcut.

Sper ca rezultatele din ultima vreme să fie de domeniul trecutului, iar lumea să plece fericită de la stadion. Eu sunt mulţumit de lotul echipei, dar jucătorii trebuie să aibă încredere. Multe cluburi şi-ar dori să aibă lotul lui Dinamo. Dacă nu credeam că pot ajuta Dinamo să iasă din această situaţie grea, atunci nu veneam. Sper să nu-i dezamăgesc pe domnii Anghelache şi Negoiţă, dar nici pe suporteri", a susţinut Stoica după întâlnirea cu şefii dinamovişti.

La rândul său, acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă a precizat că numirea lui Flavius Stoican la cârma lui Dinamo este cea mai bună opţiune în acest moment. "Am ajuns la concluzia că trebuie un şoc la echipă şi l-am făcut. Flavius este cea mai bună soluţie, este un antrenor tânăr, este o persoană destul de inteligentă, ştie să comunice cu jucătorii. Mergem pe mâna lui. Obiectivele sunt aceleaşi, locul cinci pe final de tur, locul patru pe final de campionat. Rezultatele pot fi nedrepte, suntem în reconstrucţie, trebuia să facem o schimbare. Jucătorii au evoluat foarte bine în ultimele două etape, mi-au confirmat că avem un lot valoros şi avem cu cine face performanţă. Mai trebuie lucrat la condiţia fizică, dar o vom rezolva. Dănciulescu rămâne un ajutor pentru Flavius, el este o persoană foarte importantă pentru noi", a comentat Negoiţă, conform Mediafax.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite