Duşan Uhrin jr. la despărţirea de Timişoara: "Nu am vrut să fiu cel mai scump antrenor din liga a doua"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Duşan Uhrin jr a susţinut astăzi ultimul antrenament la formaţia Poli Timişoara şi a vorbit, într-o conferinţă de presă, despre motivele plecării sale

"Marţi am hotărât de comun acord cu clubul să încetăm activitatea. În mod sigur, îmi e greu, m-am apropiat mult de Timişoara, însă în această perioadă în care Poli a fost trimisă în liga a doua m-am gândit mult, iar vinerea trecută m-am decis definitiv. Nu am ieşit public, deoarece a fost nevoie să ne înţelegem cum vom înceta contractul. Nu vreau nicidecum să comentez de partea cui este vina, dar îmi este foarte greu să fiu cel mai scump antrenor din liga a doua şi nici nu ar fi corect faţă de club. Nu m-au interesat aspectele pe care le citeam în fiecare zi, că se destramă echipa, că sunt diferite probleme, însă nu cred că aş fi reuşit să pregătesc echipa sută la sută. Asta pentru că nu ştiam cu cine voi juca", a spus antrenorul ceh, care a mărturisit că nu ar refuza o ofertă din Liga 1, în cazul în care condiţiile îi vor fi pe plac, dar şi că nu este în tratative cu nicio echipă.


"Nu vreau să discut dacă aş fi acceptat sau nu diminuarea contractului, însă fiecare om are anumite obiective, o anumită calitate pe care vrea să fie plătit. Şi nu ar fi fost corect pentru club. Nu stau aici numai pentru bani. Sunt multe probleme. Am căzut în liga a doua, nu ştiam ce se va întâmpla mai departe. Chiar am fost plăcut surprins că jucătorii s-au pregătit cu seriozitate în toată această perioadă. Au avut caracter şi au acceptat şi antrenamentele tari, au reuşit să parcurgă toată perioada de pregătire", a declarat Dusan Uhrin Jr.

"Nu regret nimic. Eu am fost mulţumit aici. A fost o jumătate de sezon excelentă şi am sperat în toată această perioadă că va ieşi bine. Probleme sunt peste tot, în fiecare club. Dacă s-ar fi câştigat campionatul, cu atât ar fi fost mai greu Eu cred că Poli poate să promoveze, dar trebuie să stabilească cât mai repede lotul pentru liga a doua. De obicei durează doi ani ca să omogenizezi o echipă şi să promovezi", este de părere cehul, care a spus că s-ar întoarce cu plăcere la Timişoara şi a treia oară.

Dusan Uhrin Jr. a vorbit şi despre relaţia sa cu fanii alb-violeţi. "În mod sigur, unii suporteri nu mă plac, dar am avut o relaţie bună cu suporterii în general. Pe parcursul întregii perioade pe care am petrecut-o aici, au fost nişte suporteri extraordinari, au venit mereu la stadion, dar trebuie ca de acum încolo să fie şi mai mult alături de echipă, pentru că jucătorii care rămân trebuie să ştie pentru cine joacă. Nu se rezolva nimic dacă oamenii ieşeau iar în stradă. Datoria cea mai mare care se aşteaptă din partea lor este să se unească şi să susţină echipa, să ajungă din nou unde a fost. Această echipă nouă va avea nevoie de ei, indiferent ce va fi", a mai spus Uhrin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite