Două luni de foc pentru Halep! Cum arată programul Simonei după amânarea Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

În primele trei luni ale anului 2021, Halep a jucat doar 9 meciuri în crcuitul WTA, palmaresul ei fiind de 7 victorii şi 2 înfrângeri.

În următoarele 2 luni însă, dacă va scăpa de problemele de sănătate din cauza cărora a renunţat la turneele de la Dubai şi Doha şi care au constrâns-o să se retragă de la Miami, Simona va avea un program foarte intens. Astfel, de la jumătatea lunii aprilie şi pâna la mijlocul lui iunie, constănţeanca ar trebui să ia startul în 5 competiţii importante. 

Revenirea pe teren a jucătoare de pe locul 3 WTA ar trebui să se producă chiar weekend-ul viitor, la Cluj, în meciul României împotriva Italiei, din cadrul „Billie Jean King Cup“ (fosta Fed Cup), după care Simona va zbura la Stuttgart. Între turneul din Germania şi cel de la Madrid va fi o pauză de câteva zile, pentru ca imediat după terminarea competiţiei patronate de Ion Ţiriac să debuteze turneul de a Roma. 

Amânarea turneului de la Roland Garros cu o săptămână este benefică pentru Halep, sportiva de 29 de ani urmând să aibă mai mult timp la dispoziţie să se refacă fizic după cele patru întreceri anterioare.

Programul Simonei Halep în următoarele două luni:

16-17 aprilie: România - Italia (Fed Cup)

19-25 aprilie: Stuttgart

30 aprilie - 9 mai: Madrid

10-16 mai: Roma

30 mai - 13 iunie: Roland Garros

România - Italia se joacă pe hard

Potrivit site-ului oficial al Billie Jean King Cup, întâlnirea România - Italia va avea loc pe hard, în ciuda faptului că Simona Halep îşi dorea să se joace pe zgură. Decizia este cu atât mai controversată cu cât sezonul de zgură a debutat deja săptămâna aceasta. Meciurile de la Cluj se vor juca fără spectatori, în zilele de vineri, 16 aprilie, de la ora 15.30, şi sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 14.00. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite