Dinamo, un dezastru fără precedent: Ce a putut să zică preşedintele clubului după încă o înfrângere
0Modul în care se consolează dinamoviştii, după o serie groaznică de rezultate, care se tot lungeşte, arată dimensiunea dezastrului.
Dinamo a câştigat ultimul meci în campionat, când afară erau aproape 40 de grade Celsius. Mai precis, în toiul verii, la data de 2 august: 3-1 cu Academica Clinceni.
Între timp, vara a trecut, toamna se apropie de final, iar în curând va şi ninge. Spre deosebire de schimbările climatice, care sunt o certitudine, nu există nicio garanţie că Dinamo va învinge prea curând pe cineva! Deocamdată, curg înfrângerile. Luni seară, a mai venit una, a 11-a în ultimele 13 runde în care au fost şi două remize.
Devenită ciuca bătăilor, Dinamo îşi găseşte consolarea în faptul că planul de reorganizare, necesar pentru o societate aflată în insolvenţă, a fost tocmai aprobat. Ceea ce înseamnă că a trecut pericolul de depunctare. „Administraţia a reuşit să dea salariile la zi, un lucru care nu prea se întâmplă în Liga I. Am reuşit să deblocăm transferurile, s-a aprobat şi planul de reorganizare şi am scăpat şi de depunctarea de 9 puncte. Altfel, eram la -1 punct şi poate nu mai aveam nicio şansă să evităm retrogradarea“, a spus preşedintele Iuliu Mureşan, după eşecul de luni, cu Voluntari.
Apoi, şi-a îndreptat tirul criticilor spre Mircea Rednic şi elevii săi. „Cei care sunt datori sunt jucătorii. Sunt foarte datori faţă de club, faţă de fani, faţă de meseria lor. Am adus 8-9 jucători, a venit şi Mircea Rednic, a mai adus şi el cinci jucători şi, totuşi, nu se schimbă nimic în teren. Poate unii sunt foşti jucători. Cert e că suntem o echipă fără vlagă şi destul de moale“, a adăugat şeful roş-albilor.
Liga I, etapa a 16-a
Vineri
Clinceni - Sepsi 0-2
Chindia - Rapid 2-2
Sâmbătă
Farul - UTA 0-0
„U“ Craiova - CFR Cluj 0-2
Duminică
FC Argeş - CS U Craiova 3-2
FCSB - Botoşani 3-1
Luni
Mioveni - Gaz Metan 1-0
Voluntari - Dinamo 2-1
Clasament
1. CFR Cluj 16 14 0 2 25-8 42
2. FCSB 16 10 4 2 29-13 34
3. CS U Craiova 16 9 1 6 30-16 28
4. Voluntari 16 9 1 6 19-17 28
5. Rapid 16 7 5 3 21-14 27
6. Botoşani 16 7 6 3 15-14 27
7. Farul 16 7 4 5 18-9 25
8. UTA 16 6 7 3 15-10 25
9. FC Argeş 16 7 3 6 16-12 24
10. Chindia 16 4 6 6 12-12 18
11. Sepsi 16 3 8 5 17-17 17
12. Mioveni 16 4 4 8 10-22 16
13. Gaz Metan 16 4 3 9 12-19 15
14. „U“ Craiova 16 3 5 8 11-17 14
15. Dinamo 16 2 2 12 13-38 8
16. Clinceni 16 0 4 12 12-37 4
*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.