Dan Petrescu, intervenţie explozivă la TV: A distrus Craiova cu acuze grele

Dan Petrescu, intervenţie explozivă la TV: A distrus Craiova cu acuze grele

Dan Petrescu e convins că jocurile sunt făcute pentru ca oltenii să câştige titlul

CFR a câştigat, luni seară, în ultimul meci al etapei a 7-a din play-off, 2-0 cu Gaz Metan. La final însă, discursul tehnicianului campioanei a fost demn de un antrenor care tocmai a pierdut orice şansă la locul 1.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan Petrescu e foc şi pară din cauza arbitrajului, ca de obicei! Doar că acum a „fiert“ în faţa televizorului, după ce a văzut cum Craiova a învins FCSB, scor 2-1, profitând de un ajutor mare al arbitrului Marcel Bîrsan. Acesta a închis ochii la un penalty clar pentru FCSB, spre finalul partidei, contribuind la victoria oltenilor care rămân favoriţi la titlu.

Pornind aici, după victoria cu Gaz Metan, Dan Petrescu a avut o intervenţie explozivă în interviul acordat la Digi Sport.

Ce a spus Dan Petrescu?

*Doamne fereşte, ce se întâmplă în România! Mi se pare incredibil, sincer. Se vede interesul şi cine trebuie să câştige campionatul! Cum e posibil? Haţegan arbitrează CFR-ul azi şi Bîrsan la Craiova cu FCSB? L-am avut de două ori pe Chivulete, ne-a distrus! De două ori pe Popa şi de două ori pe Haţegan. Am avut şi azi încă două penalty-uri. Au fost şi şapte faze dubioase. N-am primit mai nimic, decât un penalty pe care n-avea cum să nu-l dea.

*Am fost cei mai dezavantajaţi în acest play-off, mă aştept la arbitraje împotriva noastră şi de acum încolo! Ar trebui să ne lase în pace arbitrii, îmi pare rău s-o zic. Nu mai pot să tac! S-au întâmplat multe în cele şapte meciuri de play-off. Cine ne va arbitra cu FCSB? Vor decide ce-i mai bine pentru Craiova! Craiova, dacă va fi arbitrată aşa, nu va avea probleme. Două penalty-uri clare pentru FCSB, i-a rupt tricoul lui Man şi n-a văzut nimeni...

*Sincer vă spun, nu mă aştept ca Universitatea să se mai împiedice. E puternică din toate punctele de vedere. Doar noi putem să-i mai încurcăm. Sigur, FCSB va dori să câştige cu noi, indiferent ce zice patronul. Nu ne vor campioni pentru că s-au plictisit de CFR Cluj!

Cu cine mai au de jucat cele două rivale la titlu

CS U Craiova
*Etapa a 8-a (deplasare): Botoşani
*Etapa a 9-a (deplasare): Astra
*Etapa a 10-a (acasă): CFR

CFR Cluj
*Etapa a 8-a (deplasare): FCSB
*Etapa a 9-a (acasă): Botoşani
*Etapa a 10-a (deplasare): Craiova 


Liga I, program

Play-off, etapa a 7-a

Vineri

Botoşani - Astra 0-0

Duminică

CS U Craiova - FCSB 2-1

Luni

CFR - Gaz Metan 2-0

Clasament
1. CS U Craiova 7 6 0 1 14-11 41
2. CFR Cluj 7 4 2 1 11-6 40
3. Astra 7 2 3 2 8-8 30
4. Botoşani 7 1 3 3 6-8 29
5. FCSB 7 1 3 3 12-12 28
6. Gaz Metan 7 0 3 4 4-10 25


Play-out

Etapa a 9-a

Sâmbătă

Viitorul - Clinceni 5-0

Hermannstadt - Voluntari 2-1

Duminică

Dinamo - Poli Iaşi 1-1

Luni

Sepsi - Chindia 2-0

Clasament
1. Viitorul 9 5 3 1 19-9 38
2. Voluntari 9 5 3 1 11-4 28
3. Sepsi 9 2 4 3 13-13 27
4. Hermannstadt 8 4 2 2 10-10 27
5. Clinceni 9 5 0 4 8-14 26
6. Poli Iaşi 9 3 2 4 11-10 22
7. Dinamo 7 1 1 5 5-9 21
8. Chindia 8 1 1 6 3-11 17

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: