Cu ei vrem în Europa? CFR şi Dinamo s-au făcut de râs în campionat înainte de a întâlni Basel, respectiv Metalist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Andone
Ioan Andone

Clujenii visează la grupele Ligii Campionilor, iar „câinii" vor în aceeaşi fază a competiţiei, însă în Liga Europa. Deşi la pretenţii stau bine, cele două grupări au arătat că sunt de nivelul unor cluburi precum CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna.

Etapa a 5-a a Ligii I a dovedit, încă o dată, că în campionatul românesc valorile s-au egalat în jos. Vineri, s-au jucat trei meciuri şi nimeni n-a fost în stare să câştige. Asta în ciuda faptului că, pe hârtie, două partide au programat dueluri inegale.

CFR putea chiar să piardă

La Cluj, campioana a jucat în compania unei formaţii care abia a promovat în primul eşalon şi care, în primele patru etape, adunase un egal şi trei eşecuri.

Totuşi, elevii lui Ioan Andone abia au smuls un 2-2 după ce, în minutul 72, tabela arăta 2-1 pentru ieşeni!

Cadu a deschis scorul din penalty (21), dar oaspeţii au trecut în avantaj în trei minute după ce Milea (69) şi Herghelegiu (72) au punctat. Hora (73) a stabilit scorul final, spre dezamăgirea clujenilor care, marţi, vor întâlni Basel (Elveţia), în deplasare, în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor.

Dinamo a rămas cu gândul la Barca

După o înfrângere onorabilă, sâmbătă trecută, cu Barcelona, Dinamo a dat semne că a rămas cu gândul la driblingurile lui Messi.

Într-un meci insipid, „câinii" au remizat, în deplasare, cu Concordia Chiajna, scor 0-0.

A fost un semnal de alarmă pentru Dario Bonetti, care joi va da primul examen adevărat din acest sezon, când roş-albii vor juca, acasă, cu Metalist Harkov (Ucraina) în play-off-ul Ligii Europa.

Într-un alt meci din Liga I, Turnu Severin şi „U" Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite