Cosmin Contra se pune azi cu Mircea Lucescu în „confruntarea generaţiilor“: „E cel mai bun antrenor român“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confruntarea dintre România şi Turcia de azi (ora 20.15, Pro TV) e şi una a generaţiilor: Mircea Lucescu e cel mai vârstnic selecţioner din Europa, Cosmin Contra e printre cei mai tineri

Eliminate din cursa pentru calificarea la Cupa Mondială, România şi Turcia fac primii paşi ai reconstrucţiei într-un meci amical care se joacâ mâine la Cluj. Nu pe arena mare, ci pe stadionul din Gruia, spre surprinderea şi dezamăgirea lui Mircea Lucescu: „Noi avem acest talent de a investi şi apoi a abandona o construcţie“.
Meciul dintre România şi Turcia prilejuieşte o întâlnire a generaţiilor. Cosmin Contra, 42 de ani în decembrie, e printre cei mai tineri selecţioneri europeni, pe locul trei mai precis în acest top. Doar Andriy Şevcenko, 41 de ani, selecţioner al Ucrainei, şi Igor Angelovski, 41 de ani, selecţionerul Macedoniei, sunt mai tineri.
Deşi este doar cu un an mai vârstnic, Contra le este mult superior ca experienţă celor doi: până a fi selecţioner Şevcenko n-a mai antrenat pe nimeni, în vreme ce Angelovski a pregătit doi ani pe Rabotniki FK. Cosmin Contra are în spate şapte ani ca antrenor principal, în trei campionate (România, Spania, China) şi nu se poate spune despre el că este un antrenor care a ars etapele.
Faptul că FRF mizează acum pe un selecţioner tânăr e cumva împotriva curentului european. Majoritatea federaţiilor mizează pe experienţă şi în acest moment nu există selecţioner sub 40 de ani. Există, în schimb, destui care au depăşit 60 de ani, şi unul chiar peste 70 de ani. E cazul lui Mircea Lucescu, care a preluat naţionala Turciei, la 72 de ani şi care e „decanul“ de vârstă al selecţionerilor. Imediat sub el, alţi antrenori cu experienţă cât cuprinde: Dick Advocaat, selecţionerul Olandei, are 70 de ani, Lars Lagerback (Norvegia, 69 de ani),  Georges Leekens (Ungaria, 69 de ani), Gian Piero Ventura (Italia, 69 de ani).
S-au înfruntat în România
„Mircea Lucescu este cel mai bun antrenor pe care l-a avut România. E extraordinar pentru mine că am ocazia să fiu adversarul lui Mircea Lucescu. Nu este un meci al orgoliilor, este un amical. Bineînţeles că dezamăgirea ratării calificării este mare atât pentru Turcia, cât şi pentru România. Ca şi noi, turcii încep un drum nou, gândindu-se la următorul Campionat European”, a declarat Cosmin Contra. El l-a mai înfruntat pe Mircea Lucescu, dar de pe altă poziţie: la sfârşitul anilor ‘90 „Guriţă“ juca la Dinamo, iar „Il Luce“ o antrena pe Rapid.

Răzvan l-a antrenat pe Cosmin  
Dacă Mircea Lucescu nu a avut ocazia de a-l antrena pe Cosmin Contra, a făcut-o în schimb Răzvan Lucescu. În 2010, juniorul era selecţionerul României şi a apelat la „Guriţă“ ca o soluţie de avarie după accidentarea lui Săpunaru. Contra, care îşi anunţase retragerea de la naţională şi era fără angajament în acel moment, a jucat 56 de minute într-un meci cu Albania încheiat la egalitate, scor 1-1 la Piara Neamţ, partidă de tristă amintire pentru noi.

73 de meciuri şi 7 goluri are Cosmin Contra ca jucător al echipei naţionale
70 de meciuri şi 9 goluri a bifat Mircea Lucescu din postura de fotbalist al naţionalei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite