Clubul câştigă, Fiscul şi jucătorii pierd
0
Multe formaţii din campionatul intern au probleme financiare, insolvenţa fiind privită ca o modalitate prin care echipele pot reveni pe linia de plutire fără să le fie perturbată în totalitate activitatea.
Dar, planul de reorganizare al acestor cluburi înseamnă şi că multe din restanţe nu vor mai fi plătite în totalitate, fapt ce presupune că cineva va fi păgubit la final.
„Din cele mai multe situaţii de felul acesta, statul, Fiscul, pierde cel mai mult, dar se mai întâmplă să piardă şi fotbaliştii. Depinde de mai mulţi factori, de exemplu către cine are clubul datoriile cele mai mari sau care este cuantumul lor. Să nu uităm, la prima insolvenţă a celor de la CFR, cel mai mult au suferit jucătorii!”, a precizat, pentru „Adevărul“, Emilian Hulubei, preşedintele sindicatului fotbaliştilor.
Modalităţi de rezolvare a problemelor ar exista, dar nu are cine să le integreze, să le aplice. Explică, în continuare, Hulubei: „Un sistem de licenţiere mai bine pus la punct, să aibă loc o monitorizare din trei în trei luni a cluburilor pentru ca să nu se mai ajungă în situaţia de a se acumula foarte multe restanţe salariale. Astfel, dacă se descoperă probleme, Federaţia poate penaliza sau chiar scoate din competiţie echipele respective. S-ar putea face un cont separat cu care să se garanteze salariile sau suma pentru contravaloarea muncii prestate să fie blocată la început de sezon, astfel încât indiferent de ce se întâmplă cu clubul, banii pentru fotbalişti să existe. Soluţii sunt, dar trebuie să şi existe cineva care să le implementeze”. Şeful AFAN consideră că sistemul în întregul său se opune schimbărilor. „Totul este făcut în aşa fel încât să nu poţi progresa. Modifică Răzvan Burleanu ceva la FRF? Nu, că nu-l mai votează nimeni! Schimbă ceva Gino Iorgulescu la LPF? Nu, că nu o să mai fie ales! Cluburile sunt de fapt vinovate”, a conchis Hulubei.