Cîrţu îl acuză şi pe Olăroiu că l-a sabotat la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul antrenor al Stelei, Sorin Cîrţu, a dat de înţeles că Olăroiu şi-ar fi pregătit din timp revenirea în Ghencea, sabotându-l în ultimele sale meciuri înainte să-şi dea demisia.

Patronul Gigi Becali a declarat ieri că Oli i-ar fi recomandat să scape de Cîrţu. "Olăroiu mi-a făcut numai bine. Spre sfârşitul sezonului trecut i-a zis lui Virgil să scăpăm de Cîrţu că dacă nu, ne îngropăm", a afirmat Becali.

Sorin Cîrţu a făcut legătura dintre această declaraţie şi jucătorii care se accidentau peste noapte sau evoluau neconvingător. "Poate că era interesat să vină la Steaua, nu mă surprinde nimic. Poate că şi exprimarea unor jucători în mandatul meu a avut legatură cu intenţia lui. Faceţi şi voi legăturile... A avut aceasta discuţie cu Virgil Becali şi apoi a venit. E o situaţie bizară, e ceva grav!", a comentat tehnicianul.

Cîrţu l-a mai acuzat şi pe managerul general Mihai Stoica de faptul că l-a "lucrat" în mandatul său de două luni în Ghencea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite