Circ total la Cluj: Au apărut imaginile cu Şumudică, oprit de paznic să intre în baza CFR-ului VIDEO

Circ total la Cluj: Au apărut imaginile cu Şumudică, oprit de paznic să intre în baza CFR-ului VIDEO

Fotbalul nostru mic oferă, periodic, şi episoade ridicole, care n-au nicio legătură nici cu profesionalismul, nici cu bunul simţ, nici cu respectul care ar trebui să fie între patron şi angajat.

Marius Şumudică a dat-o în bară, la CFR Cluj, însă conducerea clubului „reuşeşte“ să facă din antrenorul de 50 de ani o victimă prin modul în care se comportă, în ultimele ore.
 
Pentru că, în loc să încheie colaborarea, în mod amiabil, cu tehnicianul adus la începutul verii, respectând clauzele contractuale legate de reziliere, patronul CFR-ului, Neluţu Varga, a recurs la gesturi şocante. Concret, astăzi dimineaţă, atât lui Şumudică, cât şi elevilor săi li s-a refuzat accesul în baza de antrenament pentru şedinţa de pregătire, programată pentru ora 11 dimineaţa!
 
Şumudică a ajuns la bază, cu oră şi jumătate mai devreme, dar a fost oprit de paznic, la poartă! Au urmat apoi nişte momente de uluială, filmate de reporterii aflaţi la faţa locului. După ce a văzut că nu poate intra în bază, tehnicianul de 50 de ani şi-a strâns elevii şi a ţinut o şedinţă cu ei în magazinul oficial al clubului!
 
CE A URMAT DUPĂ CE ŞUMUDICĂ A FOST OPRIT DE PAZNIC?
 
Şumudică: Domne, nu ştiu pe cine trebuie să suni. Eu sunt antrenorul echipei, la momentul ăsta am antrenament, la ora 10 trebuia să fiu în bază, vă rog frumos să-mi permiteţi să intru în baza de antrenament. Deocamdată, oficial, sunt antrenorul acestei echipe. Vă rog frumos, să-mi daţi drumul să intru în baza acestui...(dă din mâini)...Dacă vreţi să-mi daţi drumul...Dacă nu, dacă aveţi ordin să nu-mi daţi drumul, eu mă conformez, filmez că nu m-aţi lăsat să intru, filmez că nu m-aţi lăsat să intru (îşi scoate telefonul mobil), ca să nu spuneţi (începe să filmeze)... Filmez că nu-mi daţi voie să intru în bază şi atunci asta este. 
 
Reporter: Aţi mai păţit aşa ceva, domnule Şumudică?
 
Şumudică: N-am mai păţit. E prima oară când mi se întâmplă aşa ceva. Să venim la program, să venim să ne facem programul... Practic, eu sunt antrenorul echipei, nu m-a anunţat nimeni oficial că nu sunt antrenorul acestei echipe şi dânsul (n.r. - paznicul) nu-mi permite să intru în bază. 
 
Reporter: Dar cu domnul Varga (n.r. - patronul CFR-ului) aţi vorbit?
 
Şumudică: Nu. Nu am vorbit cu absolut nimeni. Nu m-a anunţat absolut nimeni nimic. Am venit la antrenament. E programul echipei. La ora 11, echipa are antrenament. Eu am venit cu o oră şi jumătate înainte şi nu sunt lăsat să intru în bază. 
 
Şumudică către reporter: Filmează, Marius. Filmează ca să vadă tot. Ca să vadă că nu suntem lăsaţi să intrăm în bază. 
 
Şumudică, vorbind singur: Ai pomenit aşa ceva? Zici că facem muncă la negru... Zici că am venit la plantaţie şi muncim la negru... N-am pomenit de când mama m-a făcut. 
 
VEZI IMAGINILE FILMATE CU ŞUMUDICĂ, OPRIT LA POARTA BAZEI

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările