CFR, veste uriaşă în privinţa meciurilor cu Maccabi Tel Aviv: Când va reveni golgheterul Ţucudean în echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tucudean

Campioana României a fost nevoită să treacă de Astana (Kazahstan), fără a-l avea în echipă pe un om care se confruntă cu o serie de probleme delicate.

Ajunsă în turul II preliminar al Ligii Campionilor, pentru CFR urmează acum o „dublă“ cu Maccabi Tel Aviv, campioana Israelului şi cea mai titrată formaţie din din această ţară. Prima manşă va fi, la Cluj, la 24 iulie (ora 21.00), iar returul va fi în Israel, la 30 iulie (ora 20.00). 

Daniel Stanciu, care acum doi ani a fost director sportiv la Hapoel Acre, a vorbit despre următoarea adversară a ardelenilor. „Maccabi Te Aviv e echipa cu cel mai mare buget de acolo. Are un patron foarte bogat, e canadian şi deţine aproape toate mall-urile din Canada. Cât am fost în Israel, eram apropiat de cei de acolo pentru că aveam o relaţie foarte bună cu managerul clubului şi cu Jordi Cruyff“, a povestit Stanciu.

Maccabi Tel Aviv n-a retrogradat niciodată şi are 22 de titluri şi 23 de cupe în palmares. Actualmente, echipa e pregătită de sârbul Vladimir Ivici (42 de ani), cel care a fost adus pe bancă, în iunie 2018. Formaţia israeliană a fost o prezenţă constantă în grupele competiţiilor UEFA în ultimii ani: în 2015, a jucat în grupele Ligii Campionilor, iar în 2016 şi 2017 în grupele Ligii Europa. Totuşi, în aceste trei ediţii, n-a ieşit din grupe.

Cea mai bună performanţă continentală a lui Maccabi e calificarea în 16-imile Ligii Europa, în sezonul 2013-2014, când a fost eliminată de FC Basel. Atunci, israelienii au ieşit dintr-o grupă cu Bordeaux, APOEL şi Eintracht Frankfurt.

Clujenii speră ca în „dubla“ cu Maccabi să-şi aibă golgheterul la dispoziţie. Vorbim despre George Ţucudean (28 de ani), care n-a fost trecut pe lista UEFA pentru partidele cu Astana. Atacantul s-a întors în Austria, acolo unde, acum ceva vreme, a suferit o operaţie pe inimă. Unii au spus că internaţionalul CFR-ului a suferit o altă intervenţie chirurgicală, în timp ce varianta oficială a clubului a fost că Ţucudean a efectuat doar o serie de controale.

„Ţucudean, cred că săptămâna viitoare, începe antrenamentele şi sper ca la meciul retur cu Maccabi să fie pe teren“, a declarat Dan Petrescu.

1 meci oficial va avea Maccabi Tel Aviv până la prima manşă a duelului cu CFR Cluj. Vorbim despre Supercupa Israelului, programată pentru 20 iulie.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite