Ce n-a văzut Parisul: Meci electrizant în finala Europeanului de handbal! Avem o campioană continentală în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Lacrabere a fost eroina Franţei cu şase goluri  în finală
Alexandra Lacrabere a fost eroina Franţei cu şase goluri  în finală

Franţa şi Rusia s-au întâlnit şi în prima fază a grupelor, iar atunci rusoaicele s-au impus cu 26-23, la Nancy. Duminică, la Paris, rejucarea a fost cu trofeul pe masă.

Franţa şi Rusia au ajuns în finala Campionatului European, în condiţiile în care până acum nici una dintre aceste naţionale nu câştigase competiţia continentală.

La Paris, s-a jucat pe viaţă şi pe moarte, iar la pauză, gazdele au intrat cu avantaj: 13-12. La reluare, franţuzoaicele nu numai că şi-au păstrat avansul, dar au reuşit chiar să-l mărească, impunându-se la final cu 24-21.

Astfel, după ce a câştigat bronzul de trei ori (2002, 2006, 2016), Franţa e noua campioană europeană. Rusia şi-a egalat cea mai bună performanţă, obţinând argintul pentru a doua oară, după ce izbutise acest lucru şi în 2006.

Prin titlul cucerit în această seară, Franţa, care e şi campioana mondială en-titre, şi-a asigurat prezenţa la Jocurile Olimpice din 2020.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite