Câţi bani încasează fotbaliştii care joacă în România. Doar 10% au salarii mai mari de 8.000 de dolari pe lună

Câţi bani încasează fotbaliştii care joacă în România. Doar 10% au salarii mai mari de 8.000 de dolari pe lună

Steaua Bucureşti îşi plăteşte foarte bine jucătorii

Trei sferturi dintre fotbaliştii care activează în Liga I şi Liga a II-a au avut în ultimele două sezoane întârzieri la plata salariilor, România aflându-se la acest capitol pe locul 3 în Europa, după Malta şi Turcia, se arată într-un studiu realizat pe plan naţional de către AFAN.

Ştiri pe aceeaşi temă

La nivel mondial, doar cluburile din ţări precum Bolivia, Gabon, Tunisia, Camerun, Maroc stau mai prost la capitolul întârzieri salariale faţă de fotbalişti în comparaţie cu grupările din România. La polul opus, ţările care efectuează plata la timp a salariilor către fotbalişti sunt Franţa, Norvegia, Scoţia, Statele Unite sau Paraguay. La nivel naţional, studiul a fost realizat pe 376 de jucători din campionatul intern, care activează în primele două ligi, fotbaliştii nedezvăluindu-şi identitatea.

Singura echipă care nu a participat la sondaj a fost Viitorul Constanţa. Conform celui mai mare raport întocmit vreodată de sindicatul internaţional al fotbaliştilor (FIFPRO), cluburile din România sunt printre cele mai prost plătitoare din Europa. Astfel, în ceea ce priveşte media veniturilor declarate de către repondenţi în ultimele două sezoane, cei mai mulţi, 38,2%, au un salariu între 4.000 şi 8.000 de dolari net pe lună. Jumătate din acest venit, între 2.000 şi 4.000 de dolari pe lună, îl au 34,1% dintre cei care au răspuns sondajului. Un procent destul de ridicat, 17,2% dintre fotbaliştii din România, au declarat că au un câştig mediu lunar de sub 1.000 de dolari şi 10,5% au un salariu mai mare de 8.000 de dolari, a relatat News.ro. În lume, mai puţin de 2% dintre jucătorii de fotbal au venituri mai mari de 720.000 de dolari pe an, în timp ce peste 45% primesc mai puţin de 1.000 de dolari pe lună. 

Din punct de vedere statistic, în primele două eşaloane din România 76% dintre fotbalişti sunt români. Cei mai mulţi jucători străini activează la cluburile din Cipru, peste 50%, pe următoarele locuri la acest capitol aflându-se Statele Unite ale Americii şi Grecia. Acesta este cel mai mare studiu realizat în rândul fotbaliştilor din întreaga lume cu privire la condiţiile din fotbalul profesionist masculin.

Cercetarea a fost realziată cu ajutorul Universităţii din Manchester şi a cumulat răspunsurile a peste 14.000 de jucători din 54 de ţări din Europa, America şi Africa. Jucătorii au fost invitaţi să răspundă la 23 de întrebări, care acopereau subiecte cum ar fi salarii, contracte, transferuri, formare, aranjarea meciurilor, violenţa, siguranţa locului de muncă, sănătatea, bunăstarea şi educaţia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările