Cadu pleacă de la CFR Cluj. Căpitanul ardelenilor şi-a ales viitoarea echipă

Cadu pleacă de la CFR Cluj. Căpitanul ardelenilor şi-a ales viitoarea echipă

Ricardo Cadu

Derby-ul de marţi, cu Dinamo, câştigat de clujeni cu 3-0 în Şoseaua Ştefan cel Mare, a fost ultimul mare meci al portughezului în Liga I.

Ştiri pe aceeaşi temă

El a bifat partida cu numărul 200 în tricoul CFR-ului, record în istoria recentă a clubului pentru care a înscris 28 de goluri, devenind în acest an şi lider într-un clasament al marcatorilor. După 8 ani petrecuţi la Cluj, cu opt trofee cucerite şi trei prezenţe în grupele Ligii Campionilor şi 2 sezoane deloc reuşite de „vişinii”, Ricardo Cadu a decis să plece acasă.
Deşi mai are contract până în 2015 cu echipa din Gruia, şi un salariu de 350.000 de euro pe an,  fundaşul va renunţa la el de la vară. Situaţia financiară a formaţiei – jucătorii neplătiţi din noiembrie 2013 – l-a determinat pe Cadu să-şi grăbească plecarea. Şi-a găsit echipă chiar în ţara natală, Portugalia. S-a înţeles deja cu Pacos Ferreira, club la care a mai evoluat doi ani, între 2002-2004. Acum, lusitanii nu stau deloc bine în clasament, fiind pe ultima poziţie, la egalitate de puncte cu echipa care dă baraj să rămână în prima ligă şi cu un punct mai puţin faţă de prima salvată. La Pacos el se va reîntâlni cu fostul său antrenor de la CFR, Jorge Costa, dar şi ex-coechipierii Tony, Andre Leao şi Manuel Jose, care au jucat şi ei întrecut la echipa clujenă.
Nu-şi vinde casa de la Cluj
Portughezul s-a simţit ca acasă la Cluj. În cei opt ani petrecuţi în România, fotbalistul a ajuns să îndrăgească atât de mult Ardealul încât şi-a cumpărat o casă şi şi-a depus actele pentru obţinerea cetăţeniei. Chiar dacă va pleca la vară, Cadu nu-şi va vinde vila din Cluj, pentru că intenţionează să revină în România, în vacanţă.

3 tiluri de campion ( 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012), 3 Cupe ale României (2007-2008, 2008-2009, 2009-2010) şi 2 Supercupe (2009, 2010) are Cadu la CFR

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: