Ca-n filme: în 2005, era paralel cu sportul, acum e primul român la un Campionat Mondial de Triatlon Ironman
0
A înotat 3,8km în ocean, a pedalat 180km pe vânt şi pe ploaie şi a alergat 42,5km în condiţii de saună. N-a avut pauze mai mari de trei-patru minute între probe şi a completat concursul în zece ore şi zece minute. Mihai Baractaru a povestit pentru „Weekend Adevărul“ trecerea sa de la nivelul unui om de rând la unul de fier.
„Weekend Adevărul“: Cât de puternice au fost legăturile cu sportul până să te apuci de Triatlon?
Mihai Baractaru: Totul a pornit în 2005 dintr-o joacă. Un prieten făcea Triatlon de doi ani şi tot îl vedeam plecând la antrenament pe bicicletă. Când am aflat că se antrenează pentru Triatlon, concurs cu trei probe de înot, ciclism şi alergare, am fost fascinat. În acel moment, nici nu ştiam să înot! De alergat, nici nu se punea problema, iar cu bicicleta dădeam un tur în jurul blocului sau mergeam până la piaţă ca să fac cumpărături. Până în 2005, nu eram sportiv. La sală de fitness, spre exemplu, am ajuns abia în 2007.
De ce Triatlon?
Iniţial, am vrut să merg doar la concursuri de ciclism, dar mi s-a părut monoton. Am zis că Tritlonul e mai greu şi am vrut să-mi testez limitele.
Cum a fost impactul cu antrenamente pentru un om fără nicio legătură cu sportul?
Prima mea ieşire cu bicicletă a fost una de 50 de kilometri. Când m-am întors în faţa blocului, a trebuit să aştept două ore ca să-mi revin şi să pot să duc bicicleta sus trei etaje. Eram rupt de oboseală. Iar la alergare, durerea în zona abdomenului şi a ficatului a fost constantă. Ţin minte că, la un moment dat, alergam cu primul meu antrenor la Braşov şi durerea a fost atât de mare, încât a trebuit să mă opresc. A venit antrenorul lângă mine şi a zis: „Uite care e treaba. Triatlonul e printre cele mai grele sporturi. Dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să accepţi durerea“.
După cât timp de antrenament ai scăpat de dureri?
Durerile n-au dispărut nici până în ziua de azi, fiindcă mereu ridic ştacheta. Iar asta vine cu un preţ. După sport, durerea e al doilea meu prieten.
Ai reuşit să faci faţă de la început la un Triatlon?
Primul concurs a fost un Duatlon (alergare – ciclism – alergare), în 2006, pe care l-am şi câştigat la categoria mea de vârstă. Ca să ajung la nivelul unui Duatlon, am suferit enorm. Probele au fost de 5km alergare, 20km ciclism şi încă 2,5km alergare. Când am plecat de la start, eram ultimul! Am început să urc însă, atunci când m-am suit pe bicicletă. Am ajuns pe primul loc, dar după trecerea de la ciclism la alergare, parcă nu mă ascultau picioarele. Aveam pulsul 200. Am tras de mine, văzându-l pe tipul din spatele meu cum se apropie de mine. Cu chiu, cu vai, l-am bătut cu trei, patru secunde şi aşa am câştigat prima mea cursă. Am luat 600 de lei şi mi-am dat seamă că am potenţial.
Cât te-ai antrenat ca să ajungi la nivelul participării la un Duatlon?
O dată pe zi. Într-o zi, ieşeam cu bicicletă şi pedalam o oră, oră şi jumătate, cam 50-60 de kilometri. Într-o altă zi, făceam alergări de 7-8 kilometri, apoi mergeam la înot într-o altă zi. La vremea respectivă, nu mă gândeam la performanţă. Era sub formă de joacă. Nu mergeam singur, voiam să am un grup în care să mă integrez.
A urmat primul Triatlon...
Trecerea de la Duatlon la Triatlon a fost una dură. Pentru Triatlon, trebuie să te pregăteşti cu adevărat. Nu mai merge cu antrenamente uşoare. Nu! Dacă nu eşti pregătit, n-ai cum să termini cursa. Şi trebuie să fii bine pregătit şi la înot, şi la ciclism şi alergare.
Cât te-ai antrenat ca să ajungi de nivelul unui sportiv de performanţă la Triatlon?
Ca să concurezi la un Campionat Mondial de Triatlon Ironman, nu cursa în sine e grea, ci antrenamentele din spate. Practic, cursa e cireaşa de pe tort. Acolo mergi doar ca să demonstrezi că te-ai antrenat. Iar antrenamentele mele au ajuns şi la opt ore pe zi. Făceam o oră şi jumătate, două ore de înot, apoi la World Class Titan făceam trei-patru ore de spinning, ceea ce înseamnă să stai singur pe bicicletă şi să pedalezi. Terminam antrenamentul cu vreo două ore de alergare. Făceam antrenamentul ăsta opt ore, o dată pe săptămână. În restul zilelor, aveam antrenamente de minimum patru-cinci ore.
Cât a durat acest program?
Am început antrenamentele pentru Campionatul Mondial de Triatlon Ironman în noiembrie 2014 şi le-am continuat până în iunie 2015, atunci când am şi obţinut calificarea la concursul de la Klagenfurt. Acolo, am completat cele trei probe de înot, ciclism şi alergare în 9 ore şi 15 minute. M-am clasat pe locul trei la categoria mea de vârstă: 25-29 de ani. Doar primii doi obţineau calificarea la Mondialul de la Hawaii, însă, spre norocul meu, cel care a terminat pe doi, fusese deja calificat printr-un alt concurs.
Cu ce te ocupi în viaţa de zi cu zi?
Sunt personal trainer la Triatlon. Adică jobul meu e legat de pasiunea mea.
Te întreb, fiindcă vreau să ştiu dacă un funcţionar bancar, un ziarist sau un vânzător într-un magazin poate să ajungă la Mondialul de Ironman?
Orice persoană sănătoasă din punct de vedere fizic poate termina un concurs Ironman, fără niciun fel de problemă. Ai la dispoziţie 17 ore ca să termini toate cele trei probe. Dacă depăşeşti acest interval, nu mai eşti luat în clasament. E ca şi cum n-ai fi concurat. Poţi să te odihneşti între probe, însă faci asta pe timpul tău. Eu am perioade de tranziţii de patru-cinci minute. Au fost oameni care s-au odihnit şi o oră sau o oră şi jumătate după înot, fiindcă erau epuizaţi. Astfel de oameni, de obicei, completează probele în 15-16 ore.
Ca să revin, un om de rând, cu un job care n-are legătură cu sportul, poate ajunge la nivelul tău?
Să termini un concurs în nouă-zece ore, aşa cum fac eu, e cu totul altceva. Dacă eşti un funcţionar bancar, petreci 6-7 ore pe zi la birou, atunci e aproape imposibil să te pregăteşti la nivelul meu pentru un concurs de Ironman. N-ai cum să împaci viaţa de familie, cu opt ore la muncă şi alte opt ore de antrenament pe zi. Pentru un om de rând, sportul trebuie să fie o modalitate de relaxare. Nu e exclus să participi la Ironman pe probe lungi, dar, aşa cum am spus, vei completa probele în 15-16 ore.
550 de euro e taxa de înscriere la un concurs de calificare Ironman. Dacă ajungi la Campionatul Mondial, mai plăteşti 550 de euro pentru înscriere.
Cum a trăit cursa de la Campionatul Mondial de Triatlon Ironman de la Hawaii
Mihai Baractaru (26 de ani) a devenit, în octombrie, primul român care a concurat la un Mondial de Ironman, în Kona (Hawaii). El ne-a povestit momentele-cheie de la fiecare probă.
*La înot, după 400 de metri, am simţit că mă sufoc, fiindcă veneau valurile dinspre cei 2.000 de concurenţi. Când scoteam capul ca să iau aer, mai înghiţeam o gură de apă. Apoi, primeam lovituri, coate, de la cei din jur. Am şi terminat proba de înot cu buza spartă şi cu spatele plin de sânge.
*La ciclism, am pedalat vreo 15 kilometri pe pantă pe o ploaie musonică de îmi intra apă pe sub ochelari. Era şi un vânt brutal. Simţeai că acum te ia vântul cu bicicletă, cu tot.
*Înainte să încep alergarea, mi-au intrat apă în adidaşi, ceea ce nu e în regulă, fiindcă faci băşici şi nişte bătături imense. Mi-am zis: „Asta e! Accept lucrul ăsta, trebuie să merg mai departe“. Se oprise ploaia, erau 33 de grade şi umiditate, undeva la 90%. Simţeam, efectiv, că alerg în saună. După 16 kilometri, au început să mă lovească şi crampele. A fost momentul în care, efectiv, am mers trei minute, în loc să alerg, ca să-mi mai revin. Iar, pe final, când m-au lovit durerile, mi-am adus aminte de mesajele de încurajare primite din ţară şi mi-am zis: „Eşti primul român aici! Nu poţi renunţa aşa uşor!“.
*Când am trecut linia de sosire, aş mai fi alergat încă 10 kilometri, dacă ştiam că pot trece, din nou, linia şi să retrăiesc senzaţia de nedescris în cuvinte. N-am leşinat, n-am fost luat pe braţe. Am mers pe picioarele mele, ce-i drept mai greu, dar din cauza bătăturilor.
O „distracţie“ de 1.000 de euro pe lună
Mihai îi încurajează pe oameni să se apuce de Triatlon: „Cine vrea să facă asta, n-are însă nevoie să cheltuiască sume uriaşe. Poate să se apuce şi cu echipament simplu, care e destul de ieftin. Până la urmă, ai nevoie de un echipament de înot simplu, de o bicicletă şi de nişte adidaşi“. Pentru un sportiv de nivelul lui Mihai însă, cerinţele sunt altele. „Arsenalul“ lui include:
*O bicicletă de 12.000 de euro. Plus echipament de ciclism, de vară şi de iarnă. De exemplu, o pereche de pantofi ajung şi la 200 de euro.
*Echipament de înot, piele de înot etc. Cost total: 300 – 500 de euro.
*Trei perechi de adidaşi pe an, cam 150 - 200 de euro fiecare.
„Lunar, dau 1.000 – 1.200 lei pe distractia asta şi cei mai mulţi bani merg pe mâncare. Provocarea e să găseşti sponsori, fiindcă, în caz contrar, dacă vrei să ajungi la nivelul meu, te-ar costa vreo 1.000 de euro pe lună. Eu am fost dus la fiecare sponsor în parte, am vorbit cu ei, iar oamenii au fost deschişi“, ne-a povestit Baractaru. „Ca să ajung la Hawaii, cu două săptămâni înainte de concurs, costurile de transport şi de cazare pentru mine şi pentru prietena mea au fost de 8.000 de euro. Sponsorii au achitat totul. La noi, doar sponsorii mă susţin. Nu intru în obiectivul Federaţiei Române de Triatlon, fiindcă nu concurez la o probă olimpică“, a adăugat sportivul născut la Săcele (judeţul Braşov).
6.000 de calorii consumaţi pe zi
Meniul lui Mihai Baractaru în timpul pregătirilor pentru Campionatul Mondial de Triatlon Ironman a fost unul pe măsura efortului depus în cele 5-8 ore de antrenament pe zi. „Consumam vreo 5.000 – 6.000 de calorii pe zi. Pun foarte mare accent pe proteine vegetale. La fripturi, prefer carne de vită, de curcan. Sunt mai slabe şi mai puţin injectate cu diverse chestii. Altfel, mănânc năut, mazăre. Şi nu combin foarte mult alimentele, în sensul că la o masă nu mănânc şi carne şi mazăre şi orez. Combin maximum trei elemente. De exemplu, orez cu legume, lângă o friptură sau mazăre cu legume, fără carne, fără nimic. Măncărurile simple ajută recuperarea şi digestia. Dacă vei combina mâncărurile, atunci ficatul e suprasolicitat“, ne-a explicat Mihai.
Ce îl motivează?
Probabil, mulţi nu înţeleg ce te-ar determina să depui un efort colosal pentru a ajunge la un Campionat Mondial de Triatlon Ironman. Explică Mihai Baractaru: „Să mergi, zilnic, la antrenamente, să depui efort şase, opt ore e epuizant şi fizic, dar şi psihic. Eşti rupt total. Ai febră musculară, dureri şi ştii că a doua zi trebuie să o iei de la capăt. Când mi-e mai greu, stau şi mă întreb: <<De ce fac lucrul ăsta? Pentru că îmi doresc să fiu cel mai bun. OK! Dacă îţi doreşti să fii cel mai bun, atunci munceşti. Pentru că în aceeaşi situaţie cu tine e un tip în America sau în Australia, la aceeaşi categorie de vârstă, iar tipul ăla e acum flămând să câştige! Depune de trei ori mai mult efort decât tine. Şi, dacă vrei să renunţi, înseamnă că tu eşti mai slab decât el. Ca să-l baţi, trebuie să munceşti mai mult decât el>>. Ceea ce m-am motivat mereu cel mai bine a fost senzaţia pe care o ai, atunci când treci linia de sosire. Vezi culoarul, poarta, scrie Campionatul Mondial de Ironman. Momentul ăla l-am vizualizuat de milioane de ori. Chestia asta mă hrănea la antrenamente şi îmi ziceam că acolo vreau să ajung“.
Se încarcă comentariile...
