Brady, cea mai norocoasă finalistă de Grand Slam: Nici măcăr o adversară de Top 20 n-a avut!

Brady, cea mai norocoasă finalistă de Grand Slam: Nici măcăr o adversară de Top 20 n-a avut!

Jennifer Brady are un joc bazat, în primul rând, pe un serviciu puternic

Nu degeaba se spune că pentru a reuşi în viaţă, uneori, îţi trebuie şi un dram de noroc. E suficient să ne uităm la jucătoarele pe care le-a învins americanca Jennifer Brady (25 de ani, 24 WTA), în drumul ei spre o primă finală de Grand Slam din carieră ca să ne convingem, încă o dată, de acest lucru.

La cum a început Jennifer Brady 2021, cu siguranţă, nimeni n-ar fi zis vreodată că, sâmbătă (ora 10.30, Eurosport), 20 februarie, ea va intra pe teren, pe „Rod Laver Arena“, cu trofeul Australian Open pe masă!

În primul turneu la care a jucat, la Abu Dhabi, Brady a şi pierdut după primul meci, cu Tamara Zidansek (91 WTA): 6-0, 3-6, 4-6. 

A urmat o prezenţă în semifinalele Grampians Trophy, competiţie WTA 500, creată special pentru jucătoarele care au fost ţinute într-o carantină totală, de 14 zile, după sosirea la Melbourne. Dar şi aici, parcursul lui Brady a fost lipsit de victorii impresionante. Pe rând, americanca a trecut de nişte adversare de mâna a doua: Kuznetsova (37 WTA), Kostyuk (78 WTA) şi Krejcikova (59 WTA). Ce-i drept, le-a bătut fără set pierdut. În schimb, în semifinală, cu americanca Ann Li (20 de ani, 69 WTA), a cedat cu 6-7, 7-6, 6-10.

A urmat un Australian Open de vis, în care Brady a fost scutită de dueluri cu adversare periculoase. Pentru că, rând pe rând, vedetele de pe partea ei de tablou au ieşit, înainte să ajungă la un meci cu ea:

*Kenin (4 WTA) a ieşit în turul II

*Pliskova (6 WTA) în turul III

*Bencic (12 WTA) în turul III

*Barty (1 WTA) în sferturi

Astfel, Brady urmează să joace acum finala de la Australian Open 2021, fără să fi întâlnit nici măcar o adversară de Top 20! 

Iată traseele celor două finaliste:

Jennifer Brady

*Turul I: 6-1, 6-3 cu Bolsova Zadoinov (102 WTA)

*Turul II: 6-1, 6-2 cu Brengle (85 WTA)

*Turul III: 6-1, 6-3 cu Juvan (104 WTA)

*Optimi: 6-1, 7-5 cu Vekic (33 WTA)

*Sferturi: 4-6, 6-2, 6-1 cu Pegula (61 WTA)

*Semifinale: 6-4, 3-6, 6-4 cu Muchova (27 WTA)

Naomi Osaka

*Turul I: 6-1, 6-2 cu Pavlyuchenkova (39 WTA)

*Turul II: 6-2, 6-3 cu Garcia (43 WTA)

*Turul III: 6-3, 6-2 cu Jabeur (30 WTA)

*Optimi: 4-6, 6-4, 7-5 cu Muguruza (14 WTA)

*Sferturi: 6-2, 6-2 cu Hsieh (71 WTA)

*Semifinale: 6-3, 6-4 cu S. Williams (11 WTA)



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările