Bernard Tapie, legături scandaloase cu fotbalul românesc: Acuzat de Cornel Dinu că l-a mituit pe Ion Crăciunescu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu

Fostul preşedinte al clubului Olympique Marseille, Bernard Tapie, a decedat, duminică dimineaţă, la vârsta de 78 de ani, în urma unui cancer.

Tapie a fost un personaj extrem de controversat, care a abordat de-a lungul vieţii domenii de activitate dintre cele mai diverse, sportul fiind cel care scos din anonimat. 

Conform news.ro, în 1984, echipa sa de ciclism, La Vie Claire, a câştigat Turul Franţei, pentru ca doi ani mai târziu să intre în fotbal prin preluarea clubului Olympique Marseille. După şapte ani, gruparea din Marseille avea patru titluri în ligă franceză, un trofeu al Cupei Franţei şi, mai presus de toate, primul trofeu al Cupei Campionilor Europeni (acum Liga Campionilor) câştigat vreodată de un club francez, în 1993, după o finală câştigată împotriva celor de la AC Milan. 

Din acea perioadă datează şi legăturile lui Tapie cu fotbalul din România, acestea fiind, potrivit lui Cornel Dinu, unele foarte dubioase. Fostul internaţional român a povestit în cartea sa "Misterele lui Mister" că pe vremea când era preşedinte al clubului Olympique Marseille, în 1993, afaceristul l-ar mituit pe arbitrul Ion Crăciunescu.

Dinu spune că se cunoştea de mai multă vreme cu Tapie şi că a fost sunat de acesta, în aprilie 1993, pentru a-l ruga ceva, înaintea meciului decisiv pentru calificarea în finala Ligii Campionilor, pe care OM urma să-l dispute în deplasare cu FC Bruges.

"Te rog să mă ajuţi cu românul tău care mă arbitrează mâine - a încercat să-i pronunţe numele, stâlcindu-l, bineînţeles -, să nu-i dea cartonaş galben stoperului meu, Boli. Dacă mai ia unul, stă cu Milan în finală. Pentru asta, omul în negru va avea de la mine 20.000 de dolari", susţine Dinu, selecţionerul României în acea perioadă, că i-a transmis Tapie, care a adăugat că şi meciul cu FC Bruges era aranjat.

Fostul fundaş dinamovist a recunoscut că a îndeplinit rolul de intermediar şi că i-a transmis lui Crăciunescu propunerea omului de afaceri francez, iar arbitrul ar fi acceptat. Banii au fost primiţi luna următoare de către Cornel Dinu, care a mers la Marsilia să-i ia, apoi i-a dat lui Crăciunescu.

Ion Crăciunescu şi Tapie au negat vehement aceste acuzaţiile şi au ameninţat cu deschiderea unor procese de calomnie. “E spre binele acestui Mister să vină cu dovezi şi mărturii pentru a-şi demonstra acuzaţiile! Au trecut 30 de ani, i-a luat mult timp să-şi împace conştiinţa. Dar, în faţa unui tribunal, nu va fi complicat să demonstrez că aceste lucruri sunt delirante. Marseille şi-a câştigat meciurile pentru că, la vremea respectivă, era cea mai bună echipă din Europa, împreună cu Milan. Rahaturile astea nu vor înceta niciodată. Lumea fotbalului va râde despre asta. Goethals să-i plătească pe Bruges, un arbitru să ia bani ca să nu-i dea cartonaş lui Boli, sunteţi ridicoli! Pentru că eu nu-mi aduc aminte să mă fi întâlnit cu acest român", declara Tapie pentru Gazeta Sporturilor, în mai 2019.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite