Amintiri amuzante din 1989

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anghel Iordănescu şi Carlo Ancelotti, în cantonamentul grupării iberice FOTO Real Madrid
Anghel Iordănescu şi Carlo Ancelotti, în cantonamentul grupării iberice FOTO Real Madrid

Ştiţi cine este Jorge Luis Pinto Afanador? Vă amintiţi de Milovan Rajevac? Sau de Valeri Nepomniaci? Nici nu trebuie, sunt informaţii care fac, cel mult, deliciul fanilor înrăiţi sau al statisticienilor.

Aceşti domni sunt antrenori de fotbal: primul, columbian, a dus Costa Rica, anul trecut, în sferturile de finală ale Mondialului brazilian, sârbul a mers cu Ghana, tot în “sferturi”, la Mondialul sud-african din 2010, iar ultimul, un rus, a propulsat  reprezentativa Camerunului în primele opt ale lumii la turneul final din Italia, în 1990. Sunt doar trei exemple de selecţioneri ai unor echipe naţionale exotice, care au izbutit aceeaşi performanţă pentru care Anghel Iordănescu a fost desemnat antrenorul secolului XX în România.

Meciul care nu se uită

Ştiţi cumva cine e Carlo Ancelotti? Cei mai mulţi dintre dumneavoastră, cei care îndrăgesc fotbalul mare, o să răspundeţi afirmativ, chiar dacă n-aţi antrenat niciodată o echipă. Şi antrenorul secolului XX îl cunoaşte pe tehnicianul de la Real Madrid, care l-a primit recent în cantonamentul faimoasei grupări spaniole. Ospitalier şi glumeţ, italianul a evocat finala Cupei Campionilor din 1989, AC Milan – Steaua 4-0, când generalul se afla pe banca bucureştenilor. Povesteşte Iordănescu: ”Mi-a şi spus la stadion dacă îmi mai amintesc când m-a bătut si nu ştiam la ce se referea. Eu mă gândeam că a fost la vremea respectivă antrenorul lui Milan, dar el făcea referire la faptul că a jucat şi mi-a şi specificat: <<Am primit sarcina să-l marchez pe Hagi>>”.

Unul, Sacchi

image

24 mai 1989. Fotbaliştii de la AC Milan şi trofeul câştigat contra Stelei. Carlo Ancelotti, al patrulea din stânga, pe rândul de sus, cu gura până la urechi, lângă Ruud Gullit. În costum, cu chelie, tehnicianul Arrigo Sacchi   FOTO Photoland/Corbis Images

Sigur, memoria poate să îi joace feste domnului angajat de FRF să se ocupe de echipa naţională a României; în definitiv au trecut 25 de ani de atunci, chiar dacă a fost, probabil, cel mai important meci din cariera sa de antrenor. Dar o căutare pe Google, înainte de stagiul de la Madrid, ar fi însemnat un minim gest de curtoazie faţă de italian, gazda sa. Wikipedia l-ar fi lămurit pe selecţionerul nostru că, în mai 1989, Ancelotti avea 29 de ani, juca pe postul de mijlocaş şi era mai complicat să stea pe banca milanezilor. Şi nu doar pentru că era un strop cam tânăr, ci pentru că postul de antrenor era ocupat de un alt cetăţean, Arrigo Sacchi. Respectiv, meşter al Milanului de două ori câştigător al Cupei Campionilor Europeni (1989 şi 1990), cu devastatoarea tripletă olandeză Rijkaard – Gullit – Van Basten. Şi finalist cu Italia la Mondialul american, în 1994, turneul final în care Iordănescu brevetase contra Argentinei, cum ar spune maliţioşii şi Cristi Chivu, sistemul revoluţionar 1-10-0-0.

Cu tolba plină

Dar Ancelotti nu e supărăcios şi n-are secrete, aşa că l-a lăsat pe generalul venit cu temele nefăcute să asiste la şedinţele de pregătire în care Gareth Bale şi Cristiano Ronaldo transpiră la fel de mult ca în timpul meciurilor disputate de campioana Europei cu Rayo Vallecano sau cu Bayern München. Iar Iordănescu i-a fost recunoscător italianului, mulţumindu-i pentru amabilitate. La întoarcerea acasă, cu tolba doldora de informaţii şi de pilde, generalul a probat că simţul umorului îi este la fel de bun prieten ca şi Găbiţă Oprea, un alt domn familiarizat cu mutările tactice, când pe stânga, când pe dreapta, ce-i drept, la Palatul Parlamentului.

“Eu nu l-aş fi primit

“Mai mult decît orice m-a bucurat că am avut ocazia, datorită deschiderii domnului Ancelotti, să particip chiar şi la pregătirea jocului, ceea ce vă spun sincer, i-am şi recunoscut, dacă venea vreodată în România şi apela la mine, eu nu l-aş fi primit”,  a explicat Iordănescu la revenirea acasă. Nu ne rămâne decât să aşteptăm implementarea noilor module tactice la naţionala României, la următoarele meciuri din preliminariile lui Euro 2016. Şi să sperăm că, dacă totuşi Ancelotti ar intenţiona să vadă, live, dispunerea în teren a lui Cristi Tănase şi a lui Bogdan Stancu, generalul să devină mai permisiv cu omul care s-a duelat cu Hagi, într-o primăvară de demult.

Acest articol a fost publicat şi pe alinpaicu.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite