Ţi se taie respiraţia: Cifrele cursei care l-a trimis pe Eliud Kipchoge în istorie. În cât timp a parcurs fiecare 5 kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eliud Kipchoge (Kenya, 34 de ani) a devenit primul om care a terminat un maraton (42.195 de kilometri) în mai puţin de două ore, dând dovadă de o tărie fizică şi mentală fantastică.

Eliud Kipchoge a uimit planeta, astăzi dimineaţă, la Viena şi, chiar dacă au trecut câteva ore de la prestaţia sa ireală, în continuare, oamenii încearcă să înţeleagă cum un om a reuşit să parcurgă peste 42 de kilometri în mai puţin de două ore.

„Când s-a pus prima dată problemă de aşa ceva, eu am spus că e imposibil! Că nu vom vedea aşa ceva, cât sunt eu în viaţă“, a spus unul dintre comentatori, când Kipchoge mai avea 300 - 400 de metri până la sosire şi era evident că va termina în mai puţin de două ore.

De altfel, încă de la jumătatea cursei, atletul din Kenya era în grafic pentru a face maratonul în timpul propus: 1 oră, 59 de minute, 59 de secunde. De fapt, timpul scos pe distanţa de semimaraton (21 de kilometri) a fost cu 11 secunde mai bun decât timpul de care avea nevoie Kipchoge pentru a-şi îndeplini obiectivul.

Iar la final, Eliud a terminat cursa după 1 oră, 59 de minute, 40 de secunde! Ce înseamnă acest lucru? Iată cifrele:

*Fiecare kilometru parcurs, în medie, după 2 minute şi 50 de secunde.

*Fiecare 100 de metri parcurşi în 17.02 secunde. Acest ritm a fost repetat de 422 de ori!

*Iată timpul scos de Kipchoge la fiecare 5 kilometri:

-5 kilometri: 14 minute, 10 secunde

-10 kilometri: 28 de minute, 20 de secunde

-15 kilometri: 42 de minute, 34 de secunde

-20 de kilometri: 56 de minute, 47 de secunde

-25 de kilometri: 1 oră, 10 minute, 59 de secunde

-30 de kilometri: 1 oră, 25 de minute, 11 secunde

-35 de kilometri: 1 oră, 39 de minute, 23 de secunde

-40 de kilometri: 1 oră, 53 de minute, 36 de secunde

-42 de kilometri: 1 oră, 59 de minute, 40 de secunde

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite