Şeful federaţiei de handbal, declaraţie dură: „Să le fie ruşine!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dedu

Sub conducerea lui Alexandru Dedu, aflat în fruntea FRH din 2014, handbalul românesc se duce în cap. Săptămână trecută, băieţii s-au făcut de râs, acasă, cu Kosovo, iar în weekend, fetele au ratat calificarea la Jocurile Olimpice.

Handbalul românesc o ia pe urmele gimnasticii, fiind o altă disciplină sportivă în care am făcut, cândva, legea, atât la feminin, cât şi la masculin, şi în care, în momentul de faţă, adunăm doar eşecuri şi contraperformanţe istorice!

Aflat în fruntea Federaţiei Române de Handbal (FRH) din 2014, Alexandru Dedu (49 de ani) tratează fiecare astfel de moment dureros cu declaraţii superficiale, vorbind despre analize şi şedinţe. Iar acum, după turneul preolimpic de la Podgorica, a vorbit în acelaşi stil. De fapt, preşedintele FRH a fost doar revoltat de faptul că, la un moment dat, norvegienii au avut suspiciuni în privinţa unui aranjament în partida România - Muntenegru. Concret, dacă partida s-ar fi încheiat cu scorul de 30-25 pentru România, atunci ambele naţionale ar fi prins biletele pentru Tokyo, iar Norvegia ar fi fost eliminată.

România - Muntenegru s-a terminat însă cu scorul de 28-25 şi, având în vedere că tricolorele aveau nevoie de un succes la minimum cinci goluri diferenţă ca să obţină calificarea, ele au ratat prezenţa la Jocuile Olimpice din această vară (23 iulie - 8 august).

Ce a spus Alexandru Dedu?

*E greu, e greu. E trist să câştigi şi să nu te califici.

*E o competiţie normală, avem jucătoare cu mare experienţă, care au mai trecut prin astfel de momente, nu în meciul cu Muntenegru, ci în cel cu Norvegia s-a pierdut calificarea. Noi n-am făcut un joc reuşit, dar nu vreau să ma antepronunţ, trebuie să facem o analiză a arbitrajului din meciul cu Norvegia, fiindcă mie mi s-a părut că ceva n-a fost OK. În cazul în care ceea ce cred că am văzut se adevereşte, o să analizăm asta într-un colectiv de profesionişti, vom face o adresă către IHF (n.r. - Federaţia Internaţională de Handbal) apropo de acest lucru.

*Să le fie ruşine norvegienilor! Să le fie ruşine. De la oamenii din nord ne aşteptăm să aibă un anumit tip de comportament. După arbitrajul pe care le-au avut, au curajul să vorbească în felul ăsta? (n.r. - despre un posibil aranjament în meciul România - Muntenegru) Să le fie ruşine!

*Cristina (n.r. - Neagu) e un exponent de valoare al handbalului din totdeauna, dar nu e suficient. Sunt convins că va participa şi la următoarea campanie de calificare pentru Jocurile Olimpice. Cristina are un vis şi să dea Dumnezeu să şi-l îndeplinească.

*Din gură e foarte uşor să dai (n.r. - întrebat despre critici). Cred că răspunsurile la toate întrebările astea le găsiţi chiar la jucători şi la jucătoare.  Nu e bine să te pronunţi imediat după meci. O să analizăm, o să discutăm în cadrul federaţiei şi o să facem cunoscute măsurile. Contestatarii să se oprească să conteste antrenorii şi atunci s-ar putea să aibă viaţă mai lungă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite