UPDATE Un nou val de proteste în sistemul sanitar. Posturile vacante din spitalele publice vor fi scoase la concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii din Sănătate au ieşit din nou în stradă FOTO Adevărul
Sindicaliştii din Sănătate au ieşit din nou în stradă FOTO Adevărul

Sindicaliştii din Sănătate au început luni protestele în faţa Ministerului Sănătăţii (MS), ei fiind nemulţumiţi de faptul că autorităţile nu şi-au respectat promisiunile făcute în noiembrie 2013, când 10.000 de medici şi asistenţi medicali au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile. Aproximativ 150 de persoane au pichetat sediul MS, în timp ce liderii sindicali sunt la negocieri cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

UPDATE La discuţii a luat parte şi ministrul pentru dialog social, Aurelia Cristea. Oficialii au precizat că au avut loc discuţii privind extinderea contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar, în timp ce Ministerul Sănătăţii a cerut direcţiilor de sănătate publică să centralizeze toate posturile vacante şi bugetate care pot fi scoase la concurs în perioada următoare.

Concret, în acest an există posibilitatea ocupării în sistem a 2.000 de posturi vacante, iar pentru anul viitor se va face o analiză în colaborare cu Ministerul Muncii.

Discuţii pentru majorarea salariilor celor din sistem

De asemenea, la finalul acestei săptămâni vor fi luate în discuţie şi soluţiile prin care veniturile personalului medical ar putea creşte.

„Ministerul Sănătăţii doreşte să reamintească faptul că a fost rezolvată solicitarea de mărire a veniturilor rezidenţilor prin acordarea unei burse neimpozabile de 670 lei, ceea ce pentru rezidenţii de anul I şi II ar însemna aproape dublarea veniturilor”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

150 de oameni au protestat în faţa MS timp de două ore

„În faţa Ministerului Sănătăţii sunt 150 de oameni, pentru atâţia am primit aprobare. Sunt reprezentanţi ai sindicatului din Bucureşti şi din ţară. Chiar în acest moment ne aflăm în negocieri cu oficialii din minister”, a declarat pentru adevarul.ro Marius Sepi, vicepreşedintele Sanitas. Marius Sepi a precizat că decizia a fost luată după ce au fost consultaţi sindicaliştii Sanitas şi reprezentanţii din teritoriu ai federaţiei au anunţat acordul pentru declanşarea acţiunilor de protest.

Prin urmare, dacă protestele din faţa Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor Publice vor rămâne fără rezultat, sindicaliştii de la Sanitas sunt hotărâţi să decreteze grevă generală în spitale.

Printre revendicări se numără, în primul rând, creşterea salariilor cu un procent de 10%, deblocarea posturilor, asistenţă socială şi un contract colectiv de muncă în sectorul sanitar. Sindicaliştii au participat la acţiune între orele 10 - 12, manifestarea fiind lipsită de incidente.

Calendarul protestelor:

23 iunie, 24 iunie, 25 iunie, 1 iulie - Ministerul Sănătăţii

26 iunie, 2 iulie - Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale

27 iunie, 3 iulie, 4 iulie - Ministerul Finanţelor Publice

Pe de altă parte, reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi susţin că protestele nu ar trebui să afecteze în vreun fel asistenţa medicală din spitale şi, prin urmare, bolnavii. „Suntem solidari cu protestele, însă din punctul nostru de vedere ar fi trebuit să existe negocieri înainte de demararea acestor acţiuni. Protocolul semnat de sindicate în 2013 cu fostul Guvern trebuie reînnoit şi asumat şi de actuala putere”, a explicat pentru adevarul.ro Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

Acesta spune că lipsa de motivare a asistenţilor medicali şi a infirmierilor poate pune în pericol actul medical şi, implicit, pacientul. „Nu este posibil ca o asistentă medicală să aibă în grijă, pe tură, 50 sau chiar 80 de bolnavi. Există şi aceste situaţii. Trebuie deblocate posturile la modul real pentru că bolnavii sunt prost monitorizaţi şi uneori nu primesc tratamentul la timp. Aceste proteste, dacă iau amploare, ar putea reprezenta un pericol pentru calitatea şi aşa precară a actului medical românesc”, a mai spus Barbu.

Revendicările nu au fost soluţionate

Liderul Federaţiei Sanitas a precizat că s-a ajuns la această situaţie întrucât până acum revendicările sindicaliştilor din sistemul sanitar şi din asistenţă socială nu au fost soluţionate, de cinci ani nu s-au mai găsit soluţii pentru aceştia, iar în sănătate este un deficit enorm.

Referitor la creşterea de urgenţă a veniturilor personalului din sănătate cu cel puţin zece la sută, sindicaliştii au solicitat ca această măsură să fie luată în special pentru cei cu venituri mici. Aceeaşi solicitare, de majorare salarială cu zece procente, s-a făcut şi pentru domeniul asistenţei sociale, unde sunt cele mai mici salarii.
 
Marius Sepi mai arăta că pentru asistenţa socială s-a solicitat Ministerului Muncii să transmită o circulară către preşedinţii de consilii judeţene, pentru ca acestea, în cel mult o săptămână, să transmită salarizarea din asistenţă socială, pentru ca Ministerul de Finanţe să vadă câte persoane ar trebui să beneficieze de majorare şi care este impactul bugetar.

Revendicările cadrelor medicale din 2013

Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, au participat în noiembrie 2013 la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate.

Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului.

Printre revendicările Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate se numărau, pe lângă solicitările legate de salarizare, acordarea unui procent de minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională, anularea transformării spitalelor în societăţi comerciale precum şi majorarea salariilor medicilor rezidenţi. La începutul acestui an, guvernul a decis să acorde burse medicilor rezidenţi care aveau leafa sub 3.000 de lei.

Angajaţii din sistemul sanitar au fost, în intervalul 14 - 16 octombrie 2013, în grevă japoneză. În total, peste 14.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au plecat din România de când s-au deschis graniţele Uniunii Europene.


Pe aceeaşi temă:

Grevă generală în sănătate pe termen nelimitat, începând cu 28 noiembrie

Salariaţii din Sănătate vor face grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 28 noiembrie. Anunţul a fost făcut de Marius Sepi, vicepreşedintele sindicatului Sanitas, care a avut miercuri o întâlnire cu ministrul Bugetului, Liviu Voinea, şi cu secretarul de stat Gheorghe Gherghina.

70.000 de semnături au fost strânse pentru declanşarea grevei generale în Sănătate. Profesorul Astărăstoae: s-ar putea să nu ajungem la grevă!

Angajaţii din sănătate au strâns deja peste 70.000 de semnături prin care sunt de acord cu declanşarea grevei generale, în condiţiile în care negocierile care se vor purta cu reprezentanţii ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor vor eşua, din nou.

FOTO 10.000 de medici şi asistenţi au protestat sâmbătă în Capitală. Susţinuţi de medici renumiţi aceştia au scandat: „Vreau să lucrez în România”

Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, au participat sâmbătă la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate. Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului. Următorul pas stabilit de aceştia este greva generală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite