Top 20 de greşeli pe care părinţii le fac în educaţia copiilor. Psihologii şi pediatrii explică de ce televizorul, protecţia exagerată şi bătaia îi strică pe cei mici

Top 20 de greşeli pe care părinţii le fac în educaţia copiilor. Psihologii şi pediatrii
explică de ce televizorul, protecţia exagerată şi bătaia îi strică pe cei mici

prea mult timp petrecut în faţa calculatorului dăunează dezvoltării micuţilor. FOTO Shutterstock

Televizorul poate fi o scăpare pentru mamele ocupate care nu au timp să-şi supravegheze odraslele, dar asta nu înseamnă că este o soluţie bună pentru educaţia micuţilor, din contră. Specialiştii condamnă şi grija supradimensionată a unor mame, igiena exgerată sau înfofolirea micuţilor chiar şi atunci când nu este cazul. Cei mai buni psihologi din România enumeră câteva greşeli de care trebuie să ne ferim în relaţia cu cei mici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Creşterea unui copil este pe cât de importantă, pe atât de complexă, timp în care nu ar trebui decât să fie firească, spun specialiştii bucureşteni. Părinţii din Capitală ”se plimbă” între greşeli care pleacă fie din lipsă de informaţie, fie din lipsă de timp. Câteodată însă părinţilor pur şi simplu nu le pasă de consecinţele unor decizii neadecvate luate faţă de copiii lor.

1. Absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli de minimă conduită

Psihologul timişorean Claudia Borza are o experienţă de 10 ani în lucrul cu adulţi, copii şi familii. Prima dintre greşelile grave ale parentalităţii, întâlnită de specialist de-a lungul timpului, este absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli minime de conduită, care au rolul de a oferi cadrul de siguranţă în interiorul căruia copilul să se desfăşoare din punct de vedere comportamental.

„Limitele sunt cele care stabilesc ce este şi ce nu este permis, ce aşteptări are părintele de la copil şi ce consecinţe apar când sunt încălcate. Ele reprezintă baza unei dezvoltări afective şi mentale sănătoase pentru copil. Ele stabilesc un program de viaţă care este indicat să fie flexibil, dar totuşi existent şi au rolul de a securiza copilul încă de la cea mai fragedă vârstă“, a explicat psihologul timişorean.

Pentru a funcţiona adecvat, regulile trebuie să fie autentice (adică în acord cu principiile şi valorile după care se ghidează părinţii), clare (să fie transmise cât mai accesibil copilului), flexibile, respectate întotdeauna şi în primul rând de către părinţi deoarece învăţarea specifică copilului este imitaţia. De asemenea, ele trebuie abordate şi aplicate în mod unitar de către părinţi, altfel bulverseazaă copilul şi nu au efectul scontat.

„Dacă mama consideră că la vârsta de 10 ani copilul îşi poate face ordine în cameră şi stabileşte regula de a face acest lucru la finalul unei activităţi sau la două zile şi tatăl nu este de acord cu această regulă şi o contrazice pe mama, copilul va face ce crede, aliindu-se unuia sau altuia, sau va face ce i se cere doar uneori“, a spus Claudia Borza.

Rezultatul cel mai nociv al absenţei unor limite comportamentale şi a unor reguli de la vârste fragede, care se adaptează progresiv o dată cu dezvoltarea copilului, este un comportament haotic, şi schimbător şi chiar apariţia unor tulburări de comportament. Părinţii se plâng cel mai adesea că nu sunt ascultaţi şi că au un copil iresponsabil.

2. Raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului

O altă greşelă frecventă întâlnită de Claudia Borza în experienţa profesională se referă la raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului.

„Nevoia de independenţă este o cerinţă de dezvoltare, câştigarea ei treptată în funcţie de vârstă, achiziţii şi progrese bio-psihologice este parte din normalitatea dezvoltării umane. Astfel în mod natural de la cea mai fragedă vârstă începem să facem paşi spre câştigarea independenţei şi devenirea unei personalităţi autonome. Recomandabil pentru părinţi este să acorde copiilor atâta independenţă câtă au nevoie pentru a învăţa despre şi din mediul în care trăiesc în baza nivelului de dezvoltare şi a vârstei pe care o are. Nici mai multă deoarece ceea ce depăşeşte posibilităţile de înţelegere şi capacităţile proprii devine stresant psihic şi dezorganizant comportamental, nici mai puţină deoarece riscăm să substimulăm copilul şi astfel el să devină nesigur, neîncrezător deoarece nu ştie ce poate şi ce nu poate să facă”, este de părere specialistul bănăţean.

De exemplu o fetiţă de 4 ani îşi poate alege hăinuţele pentru grădiniţă din două sau trei variante propuse de mama, însă este mai puţin potrivit să aleagă singură din dulapul cu haine în care se găsesc ţinute de vară, toamnă, iarnă. Nu va şti să ţină seama de anotimp, de timpul de afară sau de alte criterii pe care mama le consideră importante, dar cea mică nu le ştie sau, dacă le află, nu le poate înţelege. De asemenea, impunerea cu stricteţe a unei singure ţinute aleasă de mama care poate mai şi spune „faci cum îţi spun eu că tu nu ştii pentru că eşti mică” poate avea ca efect, conform psihologului, retezarea aripilor unei expansiuni normale spre învăţare.

„Independenţa prea mare raportată la capacitatea psihologică a copilului de a o gestiona conduce la un stres excesiv căruia nu-i face faţă. Rezultatul va fi: comportamente exagerate, pretenţii neconforme cu realitatea sau posibilităţile, crize de protest în faţa unor interdicţii care vor apărea pe parcurs. De asemenea, absenţa unei independenţe adecvată vârstei şi nivelului de dezvoltare conduce la apariţia unor simptome de supraadaptare: copilul devine nesigur, temător, deoarece nu-şi cunoaşte propriile capacităţi, puteri şi a învăţat că părinţii trebuie să decidă deoarece el nu poate“, a spus psihologul Claudia Borza.

3. Comportamentele compensatorii

O greşeală care îi pândeşte adesea mai ales pe adulţii ocupaţi se referă la comportamentele compensatorii faţă de copil. Acestea se referă la compensarea lipsei de timp acordat celui mic cu beneficii materiale, ceea ce atrage la copil reacţii sau învăţări de care părinţii ajung să se plângă la un moment dat (cerinţe excesive, nemulţumiri tot mai frecvente, conflicte, tulburări de comportament).

„Este important ca oferta noastră să se adapteze nevoilor copilului, iar la vârste mici aceste nevoi sunt de atenţie, timp de calitate petrecut împreună (participare activă la jocul copilului şi nu doar supraveghere şi prezenţă pasivă), afecţiune exprimată verbal şi fizic (cuvinte de apreciere pentru comportamente concrete, îmbrăţişări, pupici, mângâieri). Pe măsură ce copiii cresc, aceste nevoi se păstrează, doar că ele apar în proporţii diferite“, a explicat specialistul timişorean.

Împărţirea clară şi pe terment lung a rolurilor de „autoritar” şi „afectiv” este o altă strategie de creştere a copilului încadrată la greşeli de către psihologi. În acest joc, unul dintre părinţi este educatorul, cel care impune reguli strice şi pedepseşte, iar celălalt este părintele afectuos, care oferă cadouri drept compensaţie şi este refugiul copilului atunci când se simte nedreptăţit. Copilul va descoase strategia pe termen lung şi va învăţa să manipuleze situaţia în aşa fel încât cel „bun” să câştige mereu. Aceasta este greşeala care duce la folosirea de către copil a expresiei „mama e rea, vreau la tata!”. Recomandarea ar fi ca părinţii să adopte pe rând rolurile de „good cop, bad good”.

Recompensa cu mâncare la fast-food este o greşeală la fel de mare. Lucru deja foarte cunoscut, metoda recompensei cu o masă sau câteva ore de joacă la un restaurant de tip fast-food este un mod de retribuţie extrem de periculoasă pe care tot mai mulţi părinţi o aplică şi care le poate afecta copiilor tot restul vieţii, mai spun specialiştii.

4. Folosirea inadecvată a disciplinării

Este una dintre greşelile întâlnite adesea, fie prin absenţa acesteia, adică absenţa unor consecinţe pentru comportamentele indezirabile, fie prin transformarea disciplinării în pedepse fizice, ori reacţii verbale pline de insulte, jigniri, ţipete, care afectează stima de sine a copilului şi rănesc profund emoţional.

„Mai mult, aceste măsuri educative însoţite de emoţii puternice, cum ar fi furie sau agresivitatea, şi penalizate de toate manualele şi studiile de specialitate, arată copilului că aşa se exteriorizează aceste emoţii negative - furia, supărarea, dezamăgirea şi el va învăţa asta reacţionând fie prin imitaţie, adică va face la fel cu cei pe care îi consideră mai slabi, fie prin inhibare - se consideră slab şi se retrage din calea provocărilor vieţii. De asemenea, aceste modalităţi de disciplinare îi arată copilului că părintele este vulnerabil, slab şi nu poate soluţiona altfel o situaţie problematică”, a spus Claudia Borza.

Tot aici s-ar încadra şi o altă greşeală pe care părnţii o fac socotind fie că „bătaia e ruptă din Rai“, fie că „acolo unde dă mama sau tata, creşte“: pedeapsa fizică. Copilul nu trebuie lovit niciodată, oricât le-ar fi de greu părinţilor să-şi controleze pornirile nervoase.

O palmă scăpată din greşeală nu trebuie privită ca un precedent care poate fi repetat. Pedeapsa fizică nu impune respect, ci umilinţă, ostilitate sau resentimente. De multe ori, cel mic nu ştie ce a greşit, iar explicaţia trebuie oferită raţional oricât de tensionat ar fi contextul în care s-a produs. Bătaia afectează pe termen lung relaţia de încredere între copil şi părinte şi în induce celui mic sentimentul de frică sau chiar de ură. De cele mai multe ori, copilul îşi face un scop de a se răzbuna la un moment dat pe părintele care l-a lovit.

5. Nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilului

O atitudine pe care psihologul timişorean o consideră nocivă este nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilui. Această greşelă vine în principal dintr-o slabă cunoaştere de sine, astfel că adultul atribuie copilului propriile nevoi.

„Cunosc părinţi care îl suprasolicită pe cel mic cu o groază de activităţi extraşcolare din nevoia de a avea un copil «realizat», aşa cum nu au reuşit ei să devină, sau părinţi care sunt excesiv de cicălitori, critici şi chiar controlatori cu copilul deja mare, la o vârstă la care controlul ar trebui înlocuit cu apropierea şi îndrumarea discretă, deoarce ei au suferit din cazua lipsei de interes a propriilor părinţi şi doresc să facă pentru copilul lor ceea ce le-a lipsit”, a explicat specialistul.

Potrivit psihologului Caudiei Borza, în astfel de cazuri părinţii pierd din vedere faptul că propriul copil este o altă persoană cu nevoi distincte şi particularităţi diferite şi nu sunt ei înşişi la vârsta copilului. În aceste cazuri, comportamentele părinţilor au valoare reparatorie pentru propriul copil interior rănit, nevindecat de diverse traume, sau blocat emoţional într-un stadiu şi la o vârstă asemănătoare cu cea a fiului/fiicei.

Psihologul bucureştean Daniela Gheorghe susţine că devoltarea copiilor de astăzi este mult mai rapidă decât era poate pe vremea părinţilor lor. Copiii de azi au o capacitate mai mare de socializare şi de integrare, iar părinţii trebuie să renunţe la a mai fi prea protectivi.

Tot din această grijă exagerată pleacă şi o altă greşeală pe care părinţii o fac şi anume stresarea copiilor de mici cu foarte multe activităţi. „La oraş, părinţii plimbă copiii la foarte multe activităţi şi unii ajung chiar să fie stresaţi. Încă de la clasa întâi, unii aşteaptă weekend-ul cum îl aşteaptă adulţii, pentru a se odihni. O explicaţie ar fi frustrararea părinţilor adunată în perioada comunistă care are efecte asupra educaţiei pe care le-o dau copiilor lor. Să facă cât mai multe, să înveţe cât mai multe“, spune psihologul Daniela Gheorghe.

6. Alimentaţia

Deseori părinţii au aşteptări nerealiste de la copiii lor, propriul exemplu jucând un rol important în acest sens. „Astfel, în ceea ce priveşte alimentaţia este uşor să-i spui unui copil «nu ai voie să mănânci aşa ceva» iar tu ca şi părinte să cumperi astfel de produse sau, şi mai rău, să le consumi în faţa lui. La fel este în cazul sucurilor, de multe ori în casă există sucuri ambalate, acestea se consumă zilnic, iar copiilor li se interzice consumul pe motiv că sunt pentru adulţi. În primii ani, funcţionează, însă în anii ce urmează copiii vor copia exemplul părinţilor mai ales în ceea ce priveşte obiceiruile alimentare nocive“, explică Delia Chira, medic pediatru la o clinică din Cluj-Napoca.

Potrivit medicului bucureştean Rodica Lazăr, o altă greşeală des întâlnită, potrivit specialiştilor, este introducerea întârziată a alimentelor semi-solide. După şase luni, cerealele se pot introduce în dietă, apoi sucurile de fructe, legumele şi chiar un pic de carne este benifică dezvoltării bebeluşului. Aceste întârzieri pot duce la anemia copiilor.

7. Hiperprotecţie

Pentru părinţi, responsabilitatea este uriaşă şi situaţiile-„limită” se ivesc la fiecare pas, indiferent de vârsta copilului. În primii ani există tendinţa unei hiperprotecţii mai ales în ceea ce priveşte ferirea copilului de infecţii, fie că vorbim de cele respiratorii fie de altă natură (digestive, boli eruptive, etc).

Psihologii recomandă ca părinţii să nu-şi sufoce copiii cu un surplus de atenţie în cele mai mici detalii ale dezvoltării. Un conflict minor pe terenul de joacă cu un alt copil trebuie lăsat să se desfăşoare natural, iar copilul trebuie să găsească resurse să-l rezolve independent. În acelaşi timp, pe măsură ce ajunge la vârsta adolescenţei, copilul trebuie să câştige cât mai mult timp în afara „cuibului” familial. Trebuie să înveţe să se simtă natural între cei de vârsta lor, să-şi formeze grupuri de prieteni. Pornirile de independenţă şi nevoia de intimitate, apărute mai ales în perioada pubertăţii, reprimate prin intervenţiile repetate ale mamei sau ale tatălui sunt de natură să sufoce psihic copilul, care ar putea deveni un „rebel fără cauză“.

Medicul pediatru Rodica Lazăr susţine că folosirea exagerată a şerveţelelor umede este o altă greşeală pe care părinţii o fac cu bebeluşii lor. Potrivit medicilor, acest mod de igienă trebuie să fie o soluţie temporară, altfel, mai ales vara, pot apărea eczeme sau eriteme ale pielii.

Fierberea apei cu care copilul face baie este o altă exagerare. ”Apa de robinet, dacă nu e galbenă ca să fie evident că nu poate fi folosită, nu mai este o problemă pentru baia copilului. Doar în primele săptămâni pielea este foarte delicată”, mai spune pediatrul bucureştean, Rodica Lazăr.

Plimbările

Mai ales în lunile de iarnă, părinţii aleg să nu scoată copii la plimbare de frica îmbolnăvirilor. Trebuie precizat că, începând cu vârsta de două săptămâni (primăvara, vara şi tomana), respectiv trei săptămâni (iarna) bebeluşii trebuie scoşi la aer curat, expunereaa făcându-se progresiv, cu câte 15 minute zilnic până se ajunge în medie la 2-3 ore. În sezonul cald, copilaşii pot sta toată ziua afară, cu menţiunea că atunci când temperaturile depăşesc 28-30 de grade Celsius trebuie luate măsuri de precauţie, în intervalul orar 11.00 - 17.00 când se recomandă evitarea plimbărilor în aer liber şi folosirea întotdeauna a măsurilor de protecţie (hidratare suficientă, protejarea cu pălării, şepcuţe şi aplicarea de creme de protecţie solară cu factor 50 pe zonele de piele expuse radiaţiilor solare).

Copiii mici trebuie scoşi zilnic la plimbare, indiferent de temperatură şi îmbrăcaţi corespunzător temperaturii de afară şi nu anotimpului în sine. „Am avut parte de ierni blânde în ultimii ani, de multe ori cu temperaturi pozitive iar copilaşii erau îmbrăcaţi şi înfofoliţi pentru temperauri negative. Un copilaş care este scos zilnic afară sau chiar doarme afară, se simte mult mai confortabil, are un somn mai profund şi mai odihnitor şi un apetit pe măsură“, este de părere medicul clujean Delia Chira.

Supraînfofolirea

Există o tendinţă aproape generală de a îmbracă copilaşii mai gros decât este necesar. Puţini părinţi ştiu că printr-o grijă excesivă în ceea ce priveşte îmbrăcămintea pot face mai mult rău decât bine. Astfel, în cazul bebeluşilor, îmbrăcarea excesivă poate duce la supraîncălzire, rezultatul fiind transpiraţia şi astfel pierderea de apă şi sare.

Apar semne de deshidratare, în primul rând apariţia senzaţiei de sete, copilaşul suge (dacă este alăptat) frecvent, ceea ce o face pe mămică să considere că are lapte insuficient şi să recurgă la alimentarea cu lapte praf. Mai mult, datorită transpiraţiei acide, apar erupţii la nivelul pielii, iar pericolul de îmbolnăvire este mai mare deoarece transpiraţia răceşte corpul. Căciuliţa în casă nu ar trebui aplicată nici măcar seara, după baie, singurii pentru care se recomandă purtarea unei căciuliţe subţiri fiind prematurii cu greutate sub 3.000 de grame. Cu cât măsurile de hiperprotecţie sunt mai accentuate cu atât copilaşul respectiv va fi mai sensibil şi mai susceptibil de a contacta diverse infecţii, susţine Delia Chira.

Un copil obişnuit să-şi regleze singur temperatura corpului în funcţie de condiţiile de mediu se va îmbolnăvi mult mai rar şi se va putea bucură de iarnă, bulgări, săniuş.

Din seria greşelilor de garderobă face parte şi „clasicul“ fular pe gură care face mai mult rău decât bine. În mod normal, copilaşii respiră pe nas, care este primul „filtru“ cel care încălzeşte aerul rece; aplicarea pe guriţă a unui fular nu face altceva decât să „blocheze“ respiraţia pe nas şi să o favorizeze pe cea orală, rezultatul fiind un inspir „direct“ al aerului rece care nu a apucat să fie încălzit de filtrul nazal; aşadar indiferent de temperatura de afară gura şi nasul nu trebuiesc acoperite.

Un alt mit care trebuie demontat este cel al supraînfofolirii copilului bolnav, febril. „Recomandarea este de a dezbrăca copilaşul, de a-i oferi cât mai multe lichide, de a «forţa» prin aceste măsuri organismul să piardă căldură în exces. De asemenea, baia răcită progresiv este recomandată în astfel de situaţii, ajutând la scăderea temperaturii. Nu trebuie renunţat la baia/duşul zilnic atunci când copilaşii sunt bolnavi, de multe ori ajută favorabil la ameliorarea stării generale“, conchide pediatrul Delia Chira.

Igiena excesivă

Se ştie că în momentul în care proaspăta mămică ajunge acasă cu bebeluşul începe o curăţenie uneori exagerată care nu face altceva decât să expună copilaşul la o serie de substanţe iritante, unele alergenice, altele iritante pentru căile respiratorii. Curăţenia trebuie făcută zilnic, asigurând bebeluşului un mediu cât mai curat, ferit de substanţe iritante. Astfel, camera bebeluşului trebuie aerisită de mai multe ori pe zi, temperatura ambientală să fie 21-22 de grade Celsius, considerată temperatura de confort.

Apa trebuie să fie aliatul de nădejde atât în ceea ce priveşte igiena bebeluşului, cât şi a diferitelor suprafeţe din încăpere. „Evitaţi pe cât posibil să creaţi un mediu steril în camera bebeluşului; atunci când acesta va fi expus şi în alte medii, capacitatea de reacţionare va fi redusă iar pericolul îmbolnăvirilor mai mare.  Un studiu publicat de revista Journal of Allergy and Clinical Immunology a arătat un risc de apariţie alergiilor atât la factorii de mediu (praf, polen, acarieni etc), cât şi la cei alimentari prin folosirea în exces a substanţelor antimicrobiene, în special a celor care conţin triclosan şi parabeni;în aceeaşi categorie sunt implicate şi produsele cosmetice care conţin parabeni, multe din produsele folosite în îngrijirea copiilor (geluri de dus, şampoane, uleiuri, creme de masaj etc) conţin astfel de substanţe nocive“, mai spune medicul Delia Chitra.

În cazul copiilor mai mari, părinţii se tem de eventualele infecţii şi impun o serie de restricţii care nu fac altceva decât să prelungească mediul „steril” în care au crescut în primul an de viată. Pentru dezvoltarea şi reactionarea sistemului imunitar este nevoie de o expunere progresivă la diferiţi microbi, în acest fel, organismul reacţionează, se antrenează. „În aceste situaţii, trebuie găsit un echilibru, o cale de mijloc, păstrând regulile de igienă, dar şi oferind posibilitatea unui joc liber, de exemplu la groapa de nisip, în parc, pe leagăne etc. Spălatul frecvent pe mâini, cu apă şi săpun, deprinderea unor obiceiuri de igienă personală (duşul zilnic, spălarea pe mâini după folosirea toaletei, înainte de fiecare masă sau după jocul în parc, animale de companie etc), aerisirea zilnică, expunerea la aer curat zilnic, indiferent de temperatură, sunt câteva măsuri care ajută la o dezvoltare robustă a sistemului imunitar“, explică Delia Chira.

Psihologul Daniela Gheorghe nu vine decât să întărească ceea ce susţin medicii. Hiperprotecţia părinţilor poate de multe ori să pună chiar piedici dezvoltării psihologice normale a copiilor. „Mulţi părinţi nu-i valorizează pe copii, nu-i lasă să se descurce. Apoi, ei fac foarte multe comparaţii: uite colegul sau prietenul tău de ce poate? Părinţii ori nu vor, ori le este teamă, ori nu au timp să discute lucrurile importante cu copiii lor, nu îşi ascultă copiii, iar de multe ori au încredere în alte persoane în loc să aibă în ei”, explică psihologul.

O altă greşeală profundă indicată de specialişti pe care o fac părinţii care divorţează este felul în care îşi văd ei copilul. „Îşi împart copilul ca pe un bun, din păcate şi legislaţia face acest lucru. Tot mai mulţi oameni care divorţează, atât mamele, cât şi taţii, vorbesc de copilul lor ca un bun”, mai indică Gheorghe.

8. Lipsa de fermitate

La extrema opusă hiperprotecţiei se află lipsa de fermitate, recomandată în ultimii ani de unele cercuri de psihologi ca variantă la educaţia strictă şi ostilă. Psihologii spun că nu este recomandat ca părinţii să devină prieteni de joacă ai copilului, să facă „prostii” laolaltă cu ei şi să uite astfel de educaţie. În aceeaşi categorie intră şi făcutul tuturor „mofturilor” copilului. Lipsa de fermitate şi a unor reguli de neîncălcat îl va duce pe copil într-o zonă în care va fi tentat să ignore rigorile legale şi să nu fie dispus să dea explicaţii în faţa nimănui. Copilul, spun psihologii, trebuie să fie capabil să facă diferenţa clar între bine şi rău.

9. Alăptarea insuficientă

Se ştie că laptele de mamă este standardul de aur al alimentaţiei bebeluşului în primele luni de viaţă. Frecvent, proaspăta mămică renunţă la alăptare, de multe ori la presiunea anturajului şi secundar unei informări incomplete, insuficiente. În marile oraşe există consultanţi în alăptare, specialişti care pot ajută mămicile să depăşească obstacolele care apar mai ales în prima lună de viaţă.Trebuie subliniat că, de cele mai multe ori, renunţarea la alăptare se face de teamă că laptele este prea slab sau insuficient sau creşterea bebeluşului nu se încadrează în nişte limite ideale. „Mai grav este faptul că, de multe ori, se renunţă la alăptare fără o discuţie prealabilă cu medicul sau fără a cere ajutor în altă parte. Chiar dacă formulele de lapte praf reprezintă o alternativă pentru alimentaţia naturală, ar trebui folosite doar atunci când într-adevăr mămica se confruntă cu o secreţie inadecvată şi/sau se asociază şi alte probleme de sănătate“, explică pediatrul clujean, Delia Chira.

Probleme gastrice de la români se datorează şi laptelui praf băut în exces şi de timpuriu”, crede psihologul bucureştean Daniela Gheorghe.

10. Naşterea prin cezariană

Psihologul bucureştean Daniela Ghieghe este de părere că o altă greşeală este opţiunea mamelor de a naşte prin cezariană. „Mamele nu cunosc avantajele naşterii naturale pentru copiii lor. Ele nu citesc, nu se informează despre anestezie şi efectul ei asupra bebeluşului, multe mame nu se interesează de ce are nevoie copilul încă de dinainte să se nască”, mai spune psihologul.

Daniela Gheorghe este de părere că obiceiul suzetei care este doar o obsesie a părinţilor şi că din punct de vedere psihologic copilul trebuie lăsat să-şi găsească singur „metodele de calmare”. O altă obsesie tipică este cea a oliţei. Potrivit specialiştilor, nu există o vârstă ideală pentru oliţă: „important este să aibă o dezvoltare motorie bună, la şase luni este prea devreme pentru oliţă, de exemplu”.

11. Transportul cu maşină fără dispozitive de siguranţă

Mulţi părinţi nu ştiu de existenţa dispozitivelor de siguranţă pentru copii atunci când călătoresc cu maşină. Trebuie menţionat că există dispozitive speciale (scoică în primele luni, scaun de maşină ulterior) care trebuie montate corect şi folosite ori de câte ori copilaşul călătoreşte cu maşina, chiar dacă vorbim de drumuri scurte prin oraş. „Mai mult, poziţionarea copilului în faţă, în dreapta şoferului, de cele mai multe ori fără măcar a folosi centura de siguranţă este o practică frecventă care trebuie descurajată, multe accidente, unele fatale putând fi prevenite de aceste dispozitive de siguranţă“, mai explică Delia Chira.

12. Neglijarea igienei orale

Din păcate, este o situaţie foarte frecventă care asociată cu alimentaţia prelungită cu biberonul (peste vârsta de un an) duce la instalarea cariilor de biberon şi la alte probleme dentare. Trebuie subliniată importanţa unei igiene orale de la primii dinţişori alături de o monitorizare stomatologică periodică, prevenţia în astfel de situaţii trebuie să fie cuvântul de bază. Se recomandă spălarea pe dinţi cu periuţa şi pasta adaptată vârstei din momentul apariţiei primului dinţişor cu controale stomatologice de la vârsta de un an.

13. Informare din surse nepotrivite

Apariţia internetului a dus la creşterea semnificativă a interesului părinţilor pentru informare. Este lăudabil acest lucru, însă din păcate, de multe ori un consult medical este înlocuit de recomandări de pe forumuri şi alte reţele de socializare. Trebuie precizat că, doar în urma unui consult medical se poate formula un diagnostic şi recomandă un tratament eficient şi corect. Automedicaţia nu ar trebui încurajată iar părinţii ar trebui să conştientizeze că un medicament poate fi indicat şi în acelaşi timp eficient la un copil, pe când la altul să nu „funcţioneze“ şi să ducă la agravarea bolii de bază.

14. Ore în şir în faţa calculatorului şi a televizorului

Apariţia posturilor de televiziune destinate copiilor a dus la creşterea semnificativă a procentului de copii dependenţi de televizor; începând de la vârste fragede (uneori chiar şi sub un an) copilaşii sunt lăsaţi cu orele la TV, mai ales că în acest interval părinţii au siguranţa că stau cuminţi şi nu le solicită atenţia. A devenit o „modă“ de a servi masa micuţilor la TV, în absenţa acestuia orice tentativă de alimentare este sortită eşecului.

Prin propriul exemplu, părinţii încurajează acest comportament. „Se pot fixa mici reguli, prin care copilaşii să ştie exact cât timp este permis TV-ul şi acesta să nu fie asociat cu luarea mesei de exemplu. Încă din 2011 Academia Americană de Pediatrie a recomandat «interzicerea» televizorului pentru copiii sub doi ani şi restictionarea la maxim două ore pe zi pentru celelalte vârste, sperând astfel să reducă sedentarismul şi obezitatea două probleme stringente în ceea ce priveşte sănătatea copiilor. Copilaşii trebuie să înveţe prin joc, prin stimulare neuro-senzorială, prin socializare cu copii de aceeaşi vârstă şi nu prin petrecerea timpului în fata tv-ului. Se ştie că privitul îndelung la TV este asociat cu probleme de comportament, agresivitate, deficit de atenţie şi lista efectelor secundare ar putea continua“, explică Delia Chira.

Pediatrul bucureştean Rodica Lazăr este de părere că nici liniştea absolută, dar nici zgomotul excesiv nu sunt benefice în creşterea copilului. Cel mai important este ca părintele să petreacă timp cu copilul lui. „Este evident că nu este bine să-l înveţi să se blocheze la televizor sau la calculator. Recompensa este normal să existe, dar trebuie să ştii ce să le oferi“, conchide Rodica Lazăr.

Specialiştii cred că problema legată de orele petrecute în faţa televizorului şi a calculatprului este întâlnită şi în mediul rural. „Un exemplu de rezultat negativ în urma vizionării excesive a programelor de la TV este obsesia părinţilor şi insuflată ulterior copiilor pentru modă. Ei văd la televizor şi atunci trebuie să fac tot posibilul ca să le cumpere copiilor hainuţe la modă, mai ieftine, mai cu economii, dar trebuie. Lăsându-şi copii să se uită la televizor ore şi ore, îi lasă să-şi formeze nişte modele false. În loc să stea de vorbă cu ei, ei să le fie copiilor modele, micuţii copiază nişte modele de la televizor, care nu sunt mereu cele mai bune”, conchide psihologul Daniela Gheorghe.

Specialiştii sunt de acord că este foarte important, în egală măsură, ca părinţii să renunţe la mândria de a nu primi sfaturi de la alţi oameni. Nu este o problemă să nu cunoşti, dar este o eroare să nu vrei să afli.

15. Plimbări în mall şi alte centre comerciale

Datorită activităţilor din malluri şi din centrele comerciale, mulţi părinţi aleg să-şi „distreze“ copiii în astfel de locuri, mai ales iarna sau atunci când condiţiile de mediu nu permit plimbările în aer liber. În special, pentru copilaşii sub un an, aceste locuri nu reprezintă o alternativă de petrecere a timpului liber din cauza riscului ridicat de contactare a unor infecţii, în special respiratorii, dar şi digestive sau de altă natură, potrivit medicului Delia Chira.

16. Compararea copiilor

Frecvent, părinţii fac comparaţii între copii. Chiar dacă aceştia au aceeaşi vârstă, ritmul de dezvoltare atât staturo-ponderal, cât şi psiho-motor este diferit, condiţionat în primul rând genetic şi apoi influenţat de factori externi (alimentaţie, boli asociate, stimulare senzitivo-senzorială).

17. Instituirea fricilor

Fie că vorbim despre frica de întuneric, fie despre frica de animale, insecte sau despre frica de medic sau alte personaje negative (bau-bau, „ţiganu’” etc), acestea sunt induse şi întreţinute pe părinţi şi de cei din anturajul apropiat. Mai mult, „ameninţarea” permanentă a copiilor are un rol negativ în dezvolarea acestora, deseori auzim formulări de genul: „Dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigan”, „Dacă mai alergi, cazi şi te loveşti şi iar trebuie să mergem la doctor”, „Dacă mănânci îngheţată, faci roşu în gât şi vine tanti şi-ţi face injecţie” etc.

„Părinţii pot încerca să explice eventualele pericole fără a face remarci de genul, remarci care duc la dezvoltarea şi accentuarea unor frici ce pot influenţa dezvoltarea psiho-emoţională pe termen lung“, este de părere medicul Delia Chira.

18. Minciunile

Mulţi părinţi au tendinţa de a-şi pierde răbdarea în faţa avalanşei de „de ce”-uri ale copilului şi de a-i servi gogoşi la întrebările mai sensibile, precum cele legate de jocul „de-a mama şi de-a tata“. Aici se încadrează şi răspunsurile legate de cum a venit pe lume surioara sau frăţiorul: „cu barza”. Psihologii specializaţi în pediatrie spun că este greşit ca cel mic să fie făcut complice la o minciună. Expresia „să nu-i spunem lui mami/tati…” îl obligă pe copil la minciună prin omisiune. Pe termen lung, această „strategie” educaţională îl va face nesigur, introvertit şi predispus pe adolescentul care va descoperi în timp că realitatea este diferită faţă de cea descrisă de părinţi.

19. Antibioticele

Era informaţiei nu pare să fie la fel de prolifică pentru unii părinţi români, care au încă o gândire ancorată în trecut, cred medicii bucureşteni. „Panica părinţilor la orice răceală mică. Fie îi îndoapă cu antibiotice, fie chiar forţează mâna medicilor. Excesul de antibiotice nu este deloc sănătos pentru dezvoltarea copilului, ficatul este afectat, iar imunitatea slăbită pe termen lung. Germenii din corpul copilului crează o oarecare rezistenţă la antibiotice“, explică medicul pediatru bucureştean Rodica Lazăr.

20. Modelele false

Lazăr este de părere că o altă greşeală des întâlnită în consultaţiile date la cabinetul personal se leagă şi de lucruri mai simple, dar care aduc aminte de un comportament mai mult rural. „Mă întâlnesc cu tot felul de situaţii ca la ţară. Sunt mame care iau suzeta şi o bagă în gura lor ca să o dezinfecteze şi dup-aia le-o bagă înapoi copiilor în gură. Mucoasa bucală a unui sugar este aproape sterilă, pe când microbii din gura unui adult sunt atât de mulţi. Apoi este problema alăptatului, mamele se plâng că nu înţeleg când copilul s-a săturat. Dacă după alăptat doarme 2-3 ore înseamnă că s-a săturat. Multe mame trec rapid la laptele praf crezând că este mai bine, în primele şase luni copilul are nevoie de laptele de mamă“, mai explică Lazăr.

La acest articol au contribuit: Ionuţ Ungureanu, Cezar Pădurariu, Remus Florescu, Vali Silaghi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: