Sezonul scarlatinei. Institutul „Matei Balş”, luat cu asalt de copii suspecţi de această boală infecţioasă. Cum recunoşti scarlatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
31 de cazuri de scarlatină au fost depistate într-o săptămână în Bucureşti FOTO www.perfecte.ro
31 de cazuri de scarlatină au fost depistate într-o săptămână în Bucureşti FOTO www.perfecte.ro

Schimbarea bruscă de temperatură din ultimele săptămâni a făcut ca numărul copiilor care se îmbolnăvesc de scarlatină să crească. Doar în perioada 1-6 aprilie, în Bucureşti au fost confirmate 31 de cazuri, cele mai multe fiind depistate în sectorul 2 al Capitalei. La Institutul „Matei Balş” se prezintă zilnic câteva zeci de părinţi însoţiţi de copii cărora li se fac investigaţii pentru stabilirea diagnosticului.

Medicii atrag atenţia că în perioada martie - aprilie se înregistrează, în mod normal, o creştere a cazurilor de scarlatină, în special în colectivităţi cum sunt creşele, grădiniţele şi şcolile. Diagnosticul de scarlatină este, însă, confirmat de exudatul faringian, care se face fie în colectivitate de către medicul şcolar, fie de medicii specialişti de la spitalele de boli infecţioase.

„Scarlatina, cauzată de streptococul hemolitic, este o boală care apare în general la copii după încheierea sezonului rece. Nu au fost foarte multe cazuri până acum, dar e ce este drept o creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut”, a explicat doctorul Cătălin Apostolescu, medic infecţionist la Institutul „Matei Balş” din Capitală.

31 de cazuri într-o săptămână în Bucureşti

Concret, în doar cinci zile, au fost confirmate 31 de cazuri în Bucureşti. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în sectorul 2, 15 la număr, potrivit unor statistici ale Ministerului Sănătăţii. La polul opus s-a situat sectorul 3, unde nu a fost confirmat niciun caz de scarlatină. În sectorul 1 a existat un caz, în sectorul 4 au fost confirmate lase cazuri, în sectorul 5 a fost tot un caz, în timp ce opt cazuri de scarlatină au fost depistate şi confirmate în sectorul 6.

„Singurul sector în care au fost înregistrate mai multe cazuri a fost sectorul 2, cele mai multe din cele 15 cazuri fiind depistate în grădiniţe. Nu am putea vorbi de un focar, având în vedere că ne raportăm la o populaţie de două milioane de oameni. Dacă în Bucureşti sunt 30 de cazuri şi acestea sunt răspândite, nu avem motive de îngrijorare”, a declarat Oana Grigore, purtător de cuvânt la Ministerul Sănătăţii.

Diagnosticul, pus pe baza exudatului faringian

Medicii explică, însă, că într-o colectivitate în care a fost pus un diagnostic de scarlatină, toţi cei care au intrat în contact cu copilul respectiv sunt nevoiţi să facă exudatul faringian, adică un examen care identifică prezenţa unei infecţii bacteriene, fungice sau virale la nivelul faringelui. Practic, o mostră de secreţii este prelevată de la nivelul cavităţii faringiene şi este plasată într-un recipient care stimulează creşterea microorganismului care a determinat boala. Spre exemplu, Kristina Moldovan, medic şcolar, spune că un copil care are scarlatină nu mai vine în colectivitate pentru că are febră.

„Odată stabilit diagnosticul, se face exudat la toţi copiii cu care pacientul a intrat în contact. În grădiniţe luam măsuri de dezinfecţie, toate jucăriile, vesela, covoarele, sunt supuse unui ciclu riguros de dezinfecţie. Aceasta este activitatea de focar. Când luăm exudatul, le recomandăm parinţilor să-i aducă pe copii nemâncaţi şi nespălaţi pe dinţi şi le recomand să le administreze antibiotic cinci zile, penicilină, profilactic, dar sunt şi părinţi care refuză”, susţine medicul Moldovan.

Cum recunoşti scarlatina

Copiilor cărora nu li face exudatul în colectivitate ajung la camerele de primiri urgenţe de la spitalele de infecţioase. „Totul porneşte cu dureri de gât şi febră. Faringele este foarte roşu, apoi limba devine zmeurie, iar temperatura corpului este de 39 - 40 de grade. Abia a treia zi apare erupţia, foarte multe bubiţe roşii mici, care apar în zona abdomenului, dar şi la genunchi şi coate, iar faţa, exceptând bărbia şi zona din jurul gurii, devin roşii”, a explicat Kristina Moldovan.

Lunar, spitalele sunt obligate să raporteze cazurile de scarlatină către Direcţiile de Sănătate Publică (DSP), toate datele fiind centralizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). „Patologia este sezonieră, aceste cazuri apar an de an, până acum nu s-au remarcat focare de infecţie deosebite din nicio zonă a ţării”, a explicat şi doctorul Adriana Pistol, directorul Centrului de Control pentru Bolile Transmisibile din INSP.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite