„Schema Grăjdan“, aplicată pentru salvarea lui Mang

„Schema Grăjdan“, aplicată pentru salvarea lui Mang

Liviu Pop spune că i-a înlocuit pe membrii consiliului pentru că erau ineficienţi (stânga), Ioan Mang ar putea să scape la mustaţă de verdictul de plagiat

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a înlocuit membrii Consiliului de Etică, organism ce trebuie să se pronunţe dacă senatorul PSD Ioan Mang este vinovat de plagiat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul interimar de la Educaţie, sindicalistul Liviu Pop, a schimbat vinerea trecută componenţa Consiliului Naţional  de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), organismul care stabileşte dacă o lucrare este sau nu plagiat. Înlocuirea membrilor Consiliului de etică s-a făcut  cu numai o săptămână înainte ca senatorul PSD Ioan Mang să fie audiat în cazul de plagiat de care este acuzat, astfel încât cele două momente au fost asociate imediat în lumea academică.

Dragoş Ciuparu, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), schimbat şi el din funcţie de către ministrul interimar, este convins că deciziile lui Pop referitoare la Consiliul de etică au legătură cu plagiatul lui Mang: „Este evident că asta s-a urmărit, tergiversarea chestiunii".

Fostul ministru Daniel Funeriu este şi mai direct: „Este cazul Grăjdan II. Liviu Pop a înlocuit oameni asupra cărora nu planează nicio bănuială, cu oameni de partid."

După această ultimă fază a procedurilor, fixată pentru 15 iunie, ar fi urmat votul în Consiliu şi verdictul. Reamintim că Ioan Mang a fost timp de 10 zile ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta. A părăsit ministerul în urma scandalului, după ce a recunoscut că lucrările semnate de el sunt plagiate, dar a susţinut că nu sunt ale lui. Membrii Consiliului au fost numiţi în noiembrie şi, potrivit legii, au un mandat de patru ani.

Pentru a face totuşi aceste înlocuiri, interimatul Liviu Pop a schimbat şi Regulamentul de Organizare şi Functionare a Consiliului, cel care conţine procedurile de revocare. Ambele ordine au fost semnate vineri şi publicate în aceeaşi zi în Monitorul Oficial.

Cristinel Diaconu, de la Centrul pentru Fizica Particulelor, Marsilia, Franţa, membru în Consiliul schimbat de Pop, nu are niciun fel de regret, dar spune că "este nedrept să se procedeze astfel cu un grup de cercetători" şi că este neobişnuit pentru comunitatea academică.

Liviu Pop susţine că a luat această măsură deoarece Consiliul numit de fostul ministru, Daniel Funeriu, s-a mişcat foarte încet: din 50 de cereri, Consiliul a soluţionat doar una. Declaraţia este contrazisă de realitate. Pe site-ul instituţiei apar 14 decizii. În plus, spune Cristinel Diaconu, în cele şapte luni de la numire, Consiliul a lucrat în mai multe cazuri, aflate acum în diferite stadii.

Un consiliu mai apropiat PSD

În locul foştilor membri, oameni cu activitate cunoscută în cercurile ştiinţifice de afară şi unii dintre ei chiar angajaţi în instituţii din străinătate, au fost aduşi oameni care au, în majoritate, anvergură locală. Suspiciunile privind logica politică a mişcărilor făcute de Liviu Pop sunt justificate, la o studiere a CV-urilor noilor numiţi. Printre ei se află persoane apropiate PSD-ului şi  Ecaterinei Andronescu.

Teodor Petrescu, preşedintele Consiliului, este decanul Facultăţii de Electronică din politehnica Bucureşti, Romiţă Iucu a fost director general în Ministerul Educaţiei, în timpul Ecaterinei Andronescu, Horia Iovu este decanul facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, Politehnica Bucureşti.

În drum spre Parlament

Cazul cel mai frapant este cel al lui Petre Andea, de la Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică din Universitatea Politehnică Timişoara, fost secretar PCR înainte de '89. Andea a fost deputat PSD în perioada 2004 - 2008. A ratat un nou mandat în 2008, dar nu şi-a pierdut speranţa de a redeveni: „Da, vreau să candidez la toamnă, dar asta va hotărî partidul, dacă are nevoie de mine".

Andea a publicat în revista de specialitate a Universităţii Oradea, la care este editor asociat, alături de Erica Mang (soţia fostului ministru acuzat de plagiat), care este editor executiv. Petre Andea spune însă că nu-i cunoaşte pe soţii Mang şi nici nu ştia că ar fi editor la respectiva publicaţie orădeană.
În ceea ce priveşte cazul Mang, Andea nu are idee când anume ar putea fi soluţionat sau dacă audierea colegului de partid va avea loc la data fixată de vechiul Consiliu.

"Vreau să candidez, dar partidul va hotărî dacă are nevoie de mine.''
Petre Andea profesor universitar

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: