Ţara în care românii vor putea lucra fără restricţii începând din 2019. Salariul mediu: 6.000 de euro

Ţara în care românii vor putea lucra fără restricţii începând din 2019. Salariul mediu: 6.000 de euro

FOTO Adevarul

Liber la muncă în Elveţia începând cu anul 2019 pentru români şi bulgari. Asta pentru că se ridică restricţiile din piaţa muncii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari au fost ridicate complet în 2016, dar reintroduse, din cauza afluxului mare de lucrători din cele două ţări pe piaţa muncii, arată money.ro
 
Aflat în vizită în România în luna noiembrie, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, a afirmat că, după luna mai 2019, nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români.
 
„În momentul în care România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor şi Elveţia are de mult timp un acord privind libera circulaţie a persoanelor. În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulaţie şi la cetăţenii români, lucru pe care l-am făcut, dar în ţara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democraţie directă şi iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulaţie între ţările noastre”, a explicat Berset. 
 
„În acest cadru şi în cadrul dezbaterilor care au avut loc, discuţia s-a purtat şi pe tema modului în care această liberă circulaţie avea să fie pusă în aplicare la modul practic, astfel încât tranziţia să se facă în modul cât mai lin posibil. Asta explică clauzele acelea care ne-au permis ca în primii ani să avem o selecţie asupra acestui proces, clauzele care au tradus în practică angajamentul nostru politic. (…) În luna mai a anului viitor, ajungem la finele acestui proces, dată de la care nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio restricţie”, explica atunci Berset, la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis.
 
citeste totul despre: