Nea Drăgulin cel real, nu cel din reclamă, locuieşte la mine în bloc şi este posesorului unui pechinez cu un dinte strâmb care-i iese din gură prin dreapta. Nea Drăgulin plimbă câinele de trei ori pe zi şi tot de atâtea ori face o oprire la Terasa Fericirii, cârciuma de la colţul străzii. Şi pentru că timp de câteva zile a venit vara în februarie, nea Drăgulin s-a bucurat de puţin soare împreună cu prietenii lui, în timp ce a legat câinele de uşa terasei.

Toate bune şi frumoase, dar într-o zi pechinezul, care obişnuia să se enerveze chiar şi pe el însuşi, pe fiinţa lui câinească, şi-a ros lesa de nervi şi a dispărut, sau poate l-a luat cineva, spun vecinii, deşi cine se putea apropia de mica bestie?, cert e că nea Drăgulin nu şi-a mai găsit câinele după ce a terminat a treia bere a zilei. A umblat pe străzi o vreme, uitându-se după câine, strigându-l Pichi şi în alte feluri, dar degeaba. Cel mai urât i-a fost lui nea Drăgulin să se ducă acasă şi să mărturisească problema – că l-a pierdut pe Pichi în timp ce era la o bere neaprobată. Ba chiar s-a gândit şi să încerce o minciună, dar până la urmă a mers pe adevăr.

Ce a urmat nu poate fi povestit, cert e că apoi nea Drăgulin a petrecut ore în şir în căutarea câinelui, pe care practic îl înghiţise pământul uşor seismic din cartierul Pantelimon. Seara, înainte de a se întoarce acasă, nea Drăgulin s-a mai oprit o jumătate de oră pe Terasa Fericirii, deprimat şi totuşi dornic să audă o poveste care să-l însufleţească puţin, să-i dea speranţă. Şi a auzit povestea unui neamţ bogat, care avea sute de milioane de euro în conturi şi care a murit, dar şi-a numit mâţa printre moştenitori averii.

Nea Drăgulin a îngheţat de mirare. Bine, se făcuse şi puţin cam frig afară, pentru că totuşi vara nu vine niciodată în februarie. A îngheţat de mirare şi de frig, la Terasa Fericirii, şi s-a întrebat cu ce a greşit el oare de în aceeaşi zi a pierdut câinele, s-a certat cu nevasta, a stat ore în şir pe străzi degeaba, acum e îngheţat şi mai află şi că undeva, în alt capăt al lumii, un nene i-a lăsat unei mâţe câteva sute de milioane de dolari.

Unde era dreptatea pe lumea asta, s-a întrebat nea Drăgulin, şi ce oare avea o mâţă să facă, la drept vorbind, cu toţi acei bani? Cum putea ea să îi consume şi în plus cât putea trăi o mâţă? Cum stătea nea Drăgulin în frig şi cugeta, pe Terasa Fericirii, păstrându-şi într-un colţ al minţii şi gândul oribil că încă nu a plătit întreţinerea, a înţeles dintr-o dată că azi norocul lui avea să se schimbe. Că toate cele întâmplate nu erau semne rele.

Îl pierduse pe Pichi, preferatul soţiei, din vina lui îl pierduse, şi acum mai aflase şi că un bogătaş neamţ îşi lăsase averea unei mâţe. Viaţa fusese amară. Câinele cu un dinte strâmb îi purtase ghinion în ultimii ani, asta era clar, dar de acum ştia ce avea de făcut. De a doua zi de dimineaţă urma să-şi ia o pisică!

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.