Peste 1.500 de străini au fost găsiţi în primele şase luni ale anului stând ilegal în România şi muncind fără forme legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Peste 1.500 de străini au fost găsiţi de poliţiştii de imigrări în prima jumătate a anului stând ilegal în România sau muncind fără forme legale. Pentru aceştia au fost emise aproape 750 de decizii de returnate, au fost instituite peste 780 de consemne privind interdicţia în România şi au fost date amenzi de 47.350 de lei.

Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, în primele şase luni ale anului au fost organizate 4.557 de acţiuni şi controale în urma cărora au fost găsiţi cu şedere ilegală 1.259 de străini. Pentru aceştia au fost emise 748 de decizii de returnare prin care s-a stabilit obligaţia de a părăsi teritoriul ţării, iar alte 787 de persone au primit interdicţie de a intra în România pentru diferite perioade de timp, între 3 luni şi 15 ani.

De asemenea, 209 cetăţeni străini din Irak, Vietnam, Pakistan, Turcia, Republica Moldova au fost îndepărtaţi sub escortă. În cazul a 153 de persoane nu au putut fi îndepărtate în termen de 24 de ore, au fost întocmite documente de luare în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, mai precizează IGI.

Programul de repatriere voluntară 

Ca şi alternativă la îndepărtarea forţată, 48 de migranţi au optat pentru programul de repatriere voluntară umanitară şi au părăsit ţara noastră la o dată stabilită de comun acord cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Pentru 127 de străini a fost acordată tolerarea rămânerii pe teritoriul României până la încetarea motivelor care au stat la baza deciziei.

În ceea ce priveşte admisia în România, au fost primite 5.394 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice, dintre care au fost avizate favorabil 3.329 de cereri de viză, 1.986 de lungă şedere şi 1.343 de scurtă şedere. Au mai fost emise 12.845 de permise de şedere temporară şi 778 pe termen lung pentru străini din state terţe şi au fost eliberate 6.709 certificate de înregistrare şi cărţi de rezidenţă pentru cetăţenii Uniunii Europene, SEE şi CH.

În prima jumătate a anului au fost eliberate, de asemenea, 4.409 avize de angajare sau detaşare, pentru lucrători permanenţi, detaşaţi, înalt calificaţi, ICT, sezonieri şi stagiari, de aproape patru ori mai multe decât în primul semestru al anului 2017, când au fost eliberate 1.670 de avize.

Câte controale au făcut poliţiştii de la imigrări

Poliţiştii de imigrări au făcut 742 de acţiuni şi controale la 1.150 de societăţi comerciale, fiind găsiţi 243 de străini care lucrau fără forme legale. Au fost date 405 amenzi în valoare de peste 1,85 de milioane de lei, dintre care 47.350 de lei străinilor şi 1.809.500 de lei angajatorilor.

Cei mai mulţi străini care se angajează în România sunt din Vietnam (1.543), Turcia (568), China (261), Serbia (257) şi Sri Lanka (276).

Peste 100.000 de migranţi se află pe teritoriul ţării noastre, cei mai mulţi din Moldova, Turcia, China, Siria, Israel, Italia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria.

Principalele scopuri pentru care cetăţenii străini şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt familia, educaţia, angajarea în muncă sau stabilirea permanentă pe teritoriul ţării noastre. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt stabiliţi în Bucureşti şi pe raza judeţelor Ilfov, Timiş şi Cluj.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite