Pagina cititorului

Alexandru Voicu Varmaga (24 de ani) este student la medicină şi se declară un cititor fildel al cotidianului „Adevărul“, afirmând că ziarul reflectă subiecte de interes.

„Sunt adeptul ediţiei printate"

În plus, tânărul apreciază mult şi colecţiile de cărţi, precum şi revista „Historia". „Ideea cu cărţile este foarte bună. Preţurile sunt avantajoase şi merită cumpărate. Citesc «Adevărul», dar şi revista «Historia». Îmi place mult grafica revistei, dar şi faptul că articolele sunt foarte interesante", spune el.
Avântul pe care l-au luat publicaţiile pe internet nu-l impresionează pe Alexandru, care se consideră adeptul printului. „E cu totul o altă senzaţie faptul că pot citi ziarul şi revista în varianta printată. Trebuie să le simt în mână şi să observ calitatea grafică a publicaţiilor", a mai spus Alexandru Varmaga.

Oameni şi intoleranţă

Am 30 de ani şi privesc cu intoleranţa bătrânilor din tramvaiul cu care mergeam copil fiind. Mă gândeam cu furie la cât de „grav" este să ajungi bătrân şi anti-tineret! Nu am înţeles intoleranţa lor faţă de gălăgie, veşnica blamare a tinerilor care le luau locul, care stăteau cu ghiozdanele pe spate, înghesuindu-se să traverseze tramvaiul.

Deunăzi, am urcat în acelaşi tramvai, curioasă. Voi mai vedea acelaşi lucru? Am văzut omul ce urmărea cu disperare un motiv să comenteze, să îşi descarce arma româneasca: „Gura!" Am simţit cum sentimentele din sufletul de copil sar să se apere în ochiul fiecărui om, care rămâne cu trauma călătoriei prin viaţă alături de alţi oameni. Eu am ajuns să refuz să împart drumul cu oamenii, tocmai pentru liniştea furată.

Însă acum, între tehnologia care ne aduce aproape şi nememorarea unui număr de telefon, nu mai ştiu ce să refuz. Se vorbeşte de revoluţia virtuală, cea care va da certificate pentru toţi alfabetizaţii-târziu, să cunoască tehnica „gugălitului". Ei bine, am fugit de tramvaiul 7 care mă ducea spre casă; am fugit de neajunsul din el, de neputinţa omului ce caută scaunul special pentru handicapaţi şi sunt în faţa revoluţiei virtuale. Aş vrea să scriu ce nu s-a mai scris, să spun ce nu s-a mai spus, să găsesc soluţia.

De ce? Pentru că de fiecare dată când văd un articol de o relevanţă covârşitoare, menit să scuture urechile ţării, mă întâlnesc pe internet cu „amicii" din tramvaiul 7, alături de cei care circulă fără bilet, mâncă seminţe în ultimul vagon, pun picioarele pe scaune şi aduc în ochii oamenilor stigmatul unei naţii. De ce oare de fiecare dată când cineva luptă să spună ceva cu pertinenţă, există aceşti inutil-alfabetizaţi, care înjură în loc să comenteze raţional.

Am doar 30 de ani şi privesc cu intoleranţa bătrânilor din tramvaiul 7 publicaţiile virtuale ce dau frâu liber tastaturii oricărui neom! Raluca Neniu