Obama pe Osama sau Osama pe Obama?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două coruri de voci s-au făcut auzite după lichidarea lui Osama: lăudătorii şi detractorii lui Obama.

Chiar şi în Statele Unite ale Americii, republicanilor li s-au cam strepezit dinţii mestecând fructul oferit naţiunii, într-un entuziasm popular, de către preşedintele democrat. Sigur, eliminarea Marelui Terorist e o veste bună pentru America, dar să nu uităm contribuţia fostului preşedinte, George W. Bush...

Nici teoriile conspiraţioniste n-au fost ocolite. Dar acestea n-au făcut carieră în SUA - sau, cel puţin, nu în presa americană -, cât în Europa. Şi, desigur, în România. Am aflat, astfel, că Barack Obama şi-a calculat la minut momentul trimiterii unui glonţ deasupra ochiului stâng al lui Bin Laden. Mai mult, cel mai puternic om al planetei - parcă aşa se spune, nu? - a cuplat, negreşit, operaţiunea secretă din Pakistan cu propriile interese electorale. Iar dacă mai scădea cinci procente în sondaje, îi rădea şi barba lui Bin Laden înainte de a-l trimite în feeria promisă de Allah.

Agerilor analişti români nu le-a scăpat nici bâlbâiala americanilor în privinţa cadavrului lui Bin Laden. Păi, ori a fost aruncat în Marea Arabiei, ori a fost dus la o bază militară americană din Afganistan?! Ce facem, ne jucăm cu vorbele?

În fine, odată depăşită această dilemă, s-a ivit alta, mult mai gravă: chiar există fotografii din momentul execuţiei lui Osama? Şi dacă da, nu cumva sunt trucate? Căci se ştie cât sânge curge la Hollywood dintr-un borcan cu suc de roşii...

În concluzie: chiar a fost omorât Osama sau...? Şi dacă avem un cadavru, sigur e al lui? Şi dacă n-a murit, nu cumva e ţinut prizonier şi „stors" de secrete? Şi, în fond, de unde ştim noi că a fost omorât acum şi nu cu câţiva ani în urmă? Lichidat şi ţinut la frigider, pentru a fi arătat la momentul potrivit...

Ehei, câte diversiuni perverse nu dezamorsează bravii noştri analişti... Mai greu e cu memorarea numelor. Unii îl confundă pe Osama cu Obama. Alţii, pe Obama cu Osama. Unii spun că a fost împuşcat Obama. Alţii, că ordinul de lichidare a fost dat de Osama.

Şi uite-aşa, ajungi să nu mai înţelegi: or, noi cu cine facem scutul antirachetă la Deveselu, cu Obama sau cu Osama? Şi împotriva cui, a lui Osama sau a lui Obama?

Dar cum Deveselu e pe undeva pe lângă Caracalul lui Dan Diaconescu, nu e exclus ca scutul ăsta să fie o stratagemă pentru a o găsi pe Elodia... Vorba aia: l-am prins noi, împreună cu Obama, chiar şi pe Osama! Sau pe Obama cu Osama?! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite