E foarte uşor, chiar dacă sau mai ales dacă nu eşti american, să-ţi cadă cu tronc un policitian ca Barack Obama. Căci omul ajuns să ocupe cea mai înaltă funcţie de pe planetă are toate trăsăturile personajului providenţial. El este „liderul", „salvatorul", „eroul" în care-şi pun speranţele nu doar concetăţenii săi, ci o întreagă omenire.

Câteva aspecte din biografia „boss"-ului de la Casa Albă sunt suficiente ca să-l simpatizăm: face parte dintr-o minoritate rasială, provine pe jumătate dintr-o sărmană familie africană, carevasăzică a pornit de jos, dintre cei mulţi. Aşa se explică probabil şi popularitatea nemaiîntâlnită de care se bucură chiar şi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii!

Dar mai impresionantă decât originea comună şi renumele de „self-made man" pare să fie imaginea de politician care a câştigat alegerile promiţând să rezolve nu problemele curente, ci înseşi tarele societăţii. De la sistemul asigurărilor medicale până la criza economică şi de la prezenţa trupelor în Irak până la existenţa închisorii din Guantanamo. Sunt obiective care l-au transformat pe cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite într-un „mit în viaţă".

Judecând la rece, însă, trebuie observat că o asemenea statură e periculoasă, căci ea te obligă să nu dai greş! Or, în cazul lui Obama, aşteptările au luat-o cu mult înaintea faptelor. A luat Nobelul pentru Pace, deşi n-a pus capăt niciunui război! A fost comparat cu unul dintre cei mai iubiţi predecesori, Franklin Delano Roosevelt, deşi reformele de azi n-au produs încă rezultatele „New Deal"-ului! E lăudat ca un exemplu de „liberal" şi „progresist", deşi măsurile pe care le propune sunt criticate chiar de colegii săi democraţi ca fiind prea „de stânga".

Nu înseamnă că Mr. President, aflat abia în cel de-al treilea an de mandat, nu va lăsa în urmă nimic demn de menţionat în cărţile de istorie. Dimpotrivă. Cel mai recent exemplu este poziţia sa faţă de eternul conflict din Orientul Mijlociu. Pentru prima dată în ultima jumătate de veac, „Unchiul Sam" afirmă răspicat că se opune planului evreiesc de colonizare a teritoriilor palestiniene. E o schimbare radicală de atitudine şi de ton, venită din partea celui mai puternic aliat al evreilor. Practic, preşedintele american lasă Israelul singur şi cu spatele la zid, în faţa unor adversari care vor să-l şteargă de pe faţa pământului.

Presa internaţională scrie despre modul batjocoritor în care ar fi fost tratat, în cursul recentei vizite la Washington, premierul israelian Benjamin Netanyahu. Pe blogurile de peste Ocean se spune chiar că Obama s-ar fi enervat atât de tare pe declaraţiile belicoase ale înaltului oaspete încât ar fi scăpat printre dinţi o expresie nu tocmai măgulitoare la adresa lui. Aşa o fi, nu ştiu, dar vorba clasicului Roosevelt: „May be a son of a bitch, but he's our son of a bitch!"