Ministrul Sănătăţii: Sunt 167 de copii cu COVID internaţi, dintre care 16 la Terapie Intensivă. Persoane sănătoase dezvoltă forme grave ale bolii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Voiculescu: Vedem acum persoane sănătoase care nu numai că ajung să fie internate în spital, ci dezvoltă forme grave ale bolii    FOTO Facebook - Laurenţiu Ivanovici
Vlad Voiculescu: Vedem acum persoane sănătoase care nu numai că ajung să fie internate în spital, ci dezvoltă forme grave ale bolii    FOTO Facebook - Laurenţiu Ivanovici

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat duminică, după o întâlnire cu directorii de spitale că sunt 167 de copii cu COVID internaţi, dintre care 16 la terapie intensivă. Doi dintre cei aflaţi la ATI sunt intubaţi. De asemenea, ministrul a remarcat că vedem acum persoane sănătoase care nu numai că ajung să fie internate în spital, ci dezvoltă forme grave ale bolii.

Voiculescu a precizat că România înregistrează duminică două „recorduri” nedorite şi anume numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi în spital şi numărul pacienţilor cu infecţia cu SARS-CoV-2 aflaţi în secţiile de terapie intensivă.

Voiculescu anunţă de asemenea că sunt în spitalele COVID  167 de copii internaţi din care 16 în ATI, doi dintre aceştia fiind intubaţi.

Potrivit ministrului, cifrele de 13 714 pacienţi cu COVID-19 internaţi şi 1456 pacienţi infectaţi cu noul coronavirus aflaţi în secţiile la ATI reprezintă recorduri pentru România. 

„Vedem că soluţiile peste tot în lume sunt mai mult sau mai puţin asemănătoare şi peste tot soluţiile nu sunt individuale, sunt colective. De multe ori, salvarea este colectivă se găseşte doar dacă punem cu toţii umărul. (...) Prioritatea zero este salvarea de vieţi şi limitarea la un minimum a deceselor evitabile. O altă prioritate este limitarea problemelor socio-economice care derivă din această situaţie. Este un moment important de solidaritate pentru noi toţi. (...) Acest val trei nu ar trebui să-l judecăm doar prin prisma cifrelor, acest val trei vine peste valurile anterioare care au lăsat în urma lor un număr de pacienţi în secţiile de terapie intensivă, acest val vine cu un număr de pacienţi care intră în secţii deja ocupate”, a declarat Voiculescu. 

Ministrul afirmă că sunt familii întreg care ajung la spital, se observă scăderea vârstei pacienţilor cu forme grave dar şi la pacienţi fără comorbidităţi particulare. 

„Vedem acum persoane sănătoase care nu numai că ajung să fie internate în spital, ci dezvoltă forme grave ale bolii. (...) Din totalul pacienţilor cu forme critice mai mult de o treime sunt pacienţi intubaţi, spre deosebire de începutul pandemiei când proporţia formelor severe şi critice era semnificativ mai redusă”, a mai afirmat ministrul.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite