Membrii Guvernului primesc miercuri doza de rapel a vaccinului împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO gov.ro
Florin Cîţu FOTO gov.ro

Membrii Guvernului primesc doza de rapel a vaccinului împotriva COVID-19 miercuri, începând cu ora 9.00, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”, a transmis Executivul.

Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat sâmbătă cu doza de rapel împotriva COVID-19, tot la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”. Ulterior, şeful Executivului a declarat că este important să fie făcut şi rapelul, altfel toate eforturile în combaterea pandemiei au fost degeaba.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a făcut rapelul la vaccinul împotriva SARS-CoV-2, a transmis Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele s-a vaccinat şi se simte bine”, a informat Preşedinţia, vineri, la solicitarea News.ro.

Pe 16 ianuarie, şeful Executivului a făcut prima doză de vaccin. Florin Cîţu a venit la centrul de vaccinare îmbrăcat cu un tricou inscripţionat cu mesajul „Împreună învingem pandemia”.

Pe 20 ianuarie, vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor, dar şi miniştrii Guvernului Cîţu s-au vaccinat tot la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila” din Bucureşti. Printre primii vaccinaţi s-au aflat ministrul de interne Lucian Bode şi vicepremierul Kelemen Hunor. Miniştrii care s-au vaccinat i-au îndemnat pe oameni să facă acelaşi lucru.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite