Melania Vergu: L-am consiliat gratis pe Funeriu pentru PE, apoi fiul meu i-a devenit asistent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost consilier al ministrului Educaţiei, Melania Mandas Vergu a declarat că i-a oferit lui Daniel Funeriu consultanţă pro-bono pe vremea când acesta candida pentru un post de europarlamentar, după care fiul ei i-a devenit asistent acestuia la Bruxelles.

"Într-adevăr, l-am consiliat pe domnul Funeriu în campania pentru Parlamentul European, însă nu a fost un act remunerat. Atât eu, cât şi fiul meu, ne-am implicat în ceea ce dumneavoastră numiţi consultanţă politică pentru domnul Funeriu la acel moment. În fapt, i-am dat nişte sfaturi. Şi este esenţial să subliniez că i le-am dat gratis. Mai sunt şi proşti ca mine pe lumea asta, care fac lucruri gratis, din prietenie", a declarat Vergu, citată de Mediafax.

Potrivit acesteia, după ce Funeriu a ajuns la Bruxelles, fiul ei a devenit unul dintre asistenţii acestuia. Vergu respinge orice legătură între cele două chestiuni.

"Vă rog să nu insinuaţi că ar exista o legătură între cele două chestiuni. Fiul meu a absolvit două facultăţi şi este un tânăr extrem de bine pregătit, cu care mă mândresc. Este specialist în domeniul telecomunicaţiilor şi în acest segment l-a consiliat pe europarlamentarul de la acel moment Daniel Funeriu", a declarat Vergu.

Melania Mandas Vergu îl cunoaşte pe actualul ministru al Educaţiei încă din 2004, când i-a luat un interviu, în calitate de jurnalistă.

Fiul Melaniei Vergu a rămas timp de două luni consilierul eurodeputatului Cristian Preda după ce mandatul de europarlamentar al lui Funeriu s-a încheiat,  după care "a plecat către o slujbă care i s-a părut mai avantajoasă". În prezent fiul fostului consilier personal al ministerului Educaţiei este asistentul europarlamentarului social-democrat Ioan Enciu.

"Aş vrea să vă spun că fiul meu a încercat să obţină un post la Parlamentul României, însă nu a reuşit, astfel că a decis să părăsească România şi să-şi caute un job în străinătate, unde cunoştinţele sale îi sunt apreciate la adevărata valoare şi unde este respectat", a adăugat Melania Vergu.

Potrivit presei, remuneraţia lunară a unui asistent al unui europarlamentar poate ajunge la cuantumul de 3.000 de euro.

Melania Mandas Vergu a fost demisă din fucţia de consilier personal al ministrului Educaţiei după ce a fost acuzată că s-a folosit de funcţia de la Ministerul Educaţiei pentru a avea succes într-un proiect în valoare de patru milioane de euro, fonduri europene, proiect ce viza tocmai domeniul educaţiei, scrie Mediafax.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite