Medic: Vaccinul anti-COVID a fost făcut rapid, dar asta nu îl face nesigur. Cum s-a reuşit elaborarea şi punerea sa pe piaţă într-un timp atât de „scurt”

Medic: Vaccinul anti-COVID a fost făcut rapid, dar asta nu îl face nesigur. Cum s-a reuşit elaborarea şi punerea sa pe piaţă într-un timp atât de „scurt”

Medic: Autorităţile au lucrat cu prioritate la urmărirea studiilor şi la emiterea autorizaţiilor în regim de urgenţă Foto: Arhivă

Vaccinurile împotriva COVID-19 au fost făcute rapid pentru că aveam nevoie de o soluţie urgentă, explică Dr. Mihail Pautov, medic specialist, chirurgie generală şi asistent de cercetare la IC Fundeni, Bucureşti, care precizează cum a fost posibilă elaborarea şi punerea sa pe piaţă într-un timp de zece ori mai mic decât într-o situaţie non-pandemică.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Vaccinul a fost făcut rapid, dar asta nu îl face nesigur. Vaccinul a fost făcut foarte rapid. De ce? Pentru că absolut fiecare persoană de pe acest pământ a fost afectată într-un fel sau altul de aceasta pandemie, deci aveam nevoie de o soluţie urgentă. Cum s-a reuşit? Prin comasarea mai multor etape normale de dezvoltare ale unui vaccin, susţine Dr. Mihail Pautov, într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook RO Vaccinare.
 
Medicul a menţionat de asemenea că pentru dezvoltarea unui vaccin normal, într-o situaţie non-pandemică este nevoie de aproximativ 10 ani de cercetare până acesta ajunge să fie pus pe piaţă, îndeplinind o serie de etape. 
 
„Un vaccin normal, într-o situaţie non-pandemică este pus pe piaţă în aproximativ 10 ani, astfel: 1-2 ani de cercetări pe ţesuturi, în laborator; zeci de lucrări scrise despre aceste studii; depunerea unui dosar imens la autorităţi; aşteptat 6 luni până la control; aprobarea fazei 2; cercetare 1-2 ani pe animale; iar dosare; aprobare faza 3 de studii pe oameni, întâi loturi mici de siguranţă (1 an), apoi loturi mari care să demonstreze eficacitatea (1-2 ani); aprobarea vaccinului; strângerea de fonduri – aici compania farmaceutică face cercetări să vadă dacă merită investiţi bani în continuare, dacă vaccinul va fi util / va fi cumpărat; crearea unei fabrici / infrastructuri de producţie (1 an) , producerea vaccinului cu banii strânşi; în final, punerea pe piaţă”, explică medicul.
 
Ce s-a făcut diferit de data aceasta? 
 
Medicul precizează astfel cum a fost posibil ca de această dată procesul de elaborare şi punere pe piaţă a vaccinului să fie redus de la 10 ani la 1 an”. 
  • „În primul rând sute de laboratoare şi-au anulat toate proiectele pentru cercetare şi s-au canalizat într-o singura direcţie – crearea unui vaccin – vaccin creat în final după o tehnică mARN cercetată în ultimii 20 de ani
  •  Apoi statele puternice investesc direct banii lor, nu banii companiei farmaceutice în producţia vaccinului – adică vaccinul este direct produs, înainte să înceapă studiile clinice – deci o producţie în paralel; 
  • Studii clinice au fost făcute în laboratoare şi clinici state-of-the-art la care foarte mulţi oameni s-au înscris cu uşurinţă – pentru că suntem în mijlocul pandemiei, deci avem subiecţi de studiu peste tot, uşor de găsit, uşor de înrolat. Toate fazele unui studiu clinic – 1, 2 şi 3 s-au efectuat în acelaşi timp; 
  • Autorităţile au lucrat cu prioritate la urmărirea studiilor şi la emiterea autorizaţiilor în regim de urgenţă
  • Toate astea au dus la comasarea tuturor fazelor de elaborare şi la punerea pe piaţă a unui vaccin, reducând acest proces de la 10 ani la 1 an. Aşa că da, vaccinul a fost făcut rapid, dar asta nu îl face nesigur”, arată Dr. Mihail Pautov.
 
„“Şansa” a fost că virusul este foarte transmisibil şi s-au putut acumula suficiente cazuri de infecţie în cadrul studiilor foarte rapid, astfel încât să se poata demonstra eficacitatea în timp record”,conform sursei citate.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările