UPDATE Medicii ies în stradă pe 18 septembrie, iar în noiembrie va fi grevă generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul medical, nemulţumit de nivelul salarizării şi de condiţiile din sistemul sanitar, e decis să iasă în stradă, după ce în luna iulie a format o coaliţie a profesioniştilor în sănătate şi s-a pus de acord asupra revendicărilor. Preşedintele Colegiului Medicilor a anunţat că pe 18 septembrie vor fi pichetate Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, iar în luna noiembrie va fi grevă generală.

UPDATE Marius Sepi, vicepreşedinte Sanitas, a declarat că sindicatul pe care îl reprezintă se opune privatizării mascate a spitalelor. În plus, acesta a spus că nu sunt bani pentru cheltuielile din spitale pentru trimestrul 4 din 2013.

UPDATE Medicul Vasile Astărăstoae a precizat că de pe 18 septembrie vor fi pichetate atât Ministerul Sănătăţii cât şi Ministerul Finanţelor, în timp ce în octombrie va fi organizat un miting în faţa Guvernului. În noiembrie va fi, însă, grevă generală în sistemul sanitar.

Principala nemulţumire a medicilor este legată de lefurile mici.

„Dacă un medic rezident câştigă la ora actuală 800 de lei, acesta ar trebui să câştige 2.100 de lei. Un medic specialist care câştigă acum 2.100 de lei, ar trebui să câştige 4.500 de lei, iar un medic primar, care are un salariu de 3.200 de lei pe lună, ar trebui să câştige, conform legii, suma de 5.700 de lei”, a mai explicat preşedintele Colegiului Medicilor.

UPDATE „Ponta a uitat că ne-a promis bani pentru mărirea salariilor rezidenţilor. De pe 9 septembrie anul trecut şi până acum, nu am discutat deloc. Eu spun că se găsesc bani în bugetul actual cu condiţia ca el să fie împărţit după priorităţi”, a mai precizat medicul Astărăstoae. 

UPDATE Reuniţi astăzi, reprezentanţii corpului medical au aprobat lista revendicărilor comune.

„Demersul nostru nu este împotriva Ministerului Sănătăţii, ci acesta va fi mesagerul nostru. El se va adresa premierului Ponta, care a găsit bani pentru alte domenii, dar nu şi pentru noi. Guvernul trebuie să înţeleagă că medicii sunt raţionali şi că nu trebuie să gestioneze cifre, ci oameni. În acest moment dorim să rezolvăm problema rezidenţilor, ca de la 1 septembrie (plata se face în octombrie, n.r.) să li se mărească salariile”, a declarat profesorul Astărăstoae.

În caz contrar, „luna noiembrie este asigurată pentru grevă generală”. 

Marius Sepi, vicepreşedintele Sanitas, a adăugat că „asta depinde de reacţia Guvernului. Vom pune stetoscoapele jos”.

Profesorul Vasile Astărăstoae a declarat pentru adevărul.ro că „deşi am avut o comunicare foarte bună cu Ministerul Sănătăţii, nu acelaşi lucru îl putem spune despre Guvern şi despre Ministerul Finanţelor Publice. Solicitările noastre nu ţin doar de salarizare, unele dintre ele depăşesc competenţele ministrului Sănătăţii. Aici trebuie să intervină Guvernul, care pare să aibă alte preocupări decât să îşi păstreze medicii şi asistenţii medicali în ţară”.

La rândul său, Eugen Nicolăescu a declarat că anunţatul protest al medicilor „nu are legătură cu Ministerul Sănătăţii”. Acesta a adăugat că intenţionează să crească salariile medicilor şi a pus acest deziderat în programul de guvernare încă din decembrie 2012, când „nici nu se gândea cineva că o să fie vreun protest al medicilor”.

Abandonul sistemului sanitar

Corpul medical va demara acţiunile de protest prin pichetări în faţa ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor Publice, urmate de marşuri şi, în final, de abandonul sistemului de sănătate.

„Spre asta ne îndreptăm. Vom vedea care va fi răspunsul Guvernului, nu ne putem baza pe ce au făcut alte ţări atunci când s-au confruntat cu astfel de crize în Sănătate. Partea bună este că, în momentul de faţă, există o solidaritate între profesionişti aşa cum n-a mai fost de 20 de ani încoace. Nu revendicăm doar bani, ci şi independenţa profesională. În plus, avem alături de noi pacienţii”, a completat medicul.

Astărăstoae: locul medicilor nu e în stradă

Acesta a explicat că profesioniştilor din sănătate li se oferă venituri mici, muncă epuizantă, lipsă de respect şi, în final, recomandarea de a-şi lăsa familia şi a pleca în străinătate.

„În această toamnă, începem o bătălie lungă şi grea. Se va spune că într-o perioadă de criză solicitările noastre sunt exagerate, omiţându-se faptul că tot în aceeaşi perioadă de criză guvernanţii găsesc fonduri pentru instituţiile de forţă cu ajutorul cărora doresc să îşi impună punctul de vedere. Ştim că locul nostru este lângă pacienţi, şi nu în stradă”, mai spune Astărăstoae.

Şi Sanitas anunţă acţiuni sindicale

Federaţia Sanitas, unul din membrii coaliţiei recent formate, a anunţat o serie de acţiuni sindicale începând cu 18 septembrie. Printre altele, Sanitas cere alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate şi păstrarea formei juridice a spitalelor.

În urmă cu câteva luni, premierul Victor Ponta a explicat că solicitările medicilor sunt legitime, asigurându-i că încearcă să găsească soluţii pentru a evita un potenţial haos în sistem. Cu toate acestea, la rectificarea bugetară de la sfârşitul lunii iulie, nu s-au alocat bani pentru mărirea salariilor medicilor rezidenţi, principala nemulţumire a CMR.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite