Jandarmii abuzivi de la 10 august 2018 şi democraţia în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

Tribunalul i-a făcut scăpaţi pe jandarmii abuzivi de la 10 august. România nu e, deci, o democraţie funcţională. Şi nici n-are şanse de a deveni, dacă nu poate depolitiza şi pedepsi derapajele instituţiilor ei de forţă.

Într-un stat de drept ca Franţa n-a arendat nimeni imunitatea în faţa legii. Nimeni nu se bucură de imunitate, nici măcar foşti şefi de stat ca Nicolas Sarkozy, cel condamnat recent la închisoare pentru corupţie. Altfel stau lucrurile în tiranii. 

După un puci, dictatura militară din Myanmar, răsfăţată ani la rând de o democraţie defectă, care n-a fost în stare să-i pedepsească pe criminalii în uniformă, a revenit la putere. 

Mai nou, ca dregători politici, militarii Birmaniei şi-au reluat abuzurile şi crimele: reacţionează cu măsuri represive contondente la protestele în masă ale unei populaţii rămase loiale lui Aun Sang Suu Kyi, învingătore în alegeri libere şi corecte, dar invalidate abuziv de generali. Duminică, slugile înarmate ale juntei au omorât 18 protestatari paşnici, unii prin focuri trase în cap, aşa cum îi ucideau în stradă pe români securiştii lui Ceauşescu în decembrie 1989. 

Cum de-şi permit tiranii birmanezi, susţinuţi de regimul comunist chinez, asemenea orori? Păi de ce să nu-şi permită, dacă e vorba să se menţină la putere? De cine să se teamă? De o obsecvioasă justiţie-ghiocel, care le oferă de decenii, obedient, impunitate?

Prigoana de la 10 august

Hotărâtă să se menţină la butoane şi să continue să se chivernisească pe spinarea cetăţenilor, în pofida voinţei românilor, mafia politică pesedistă, aflată la putere sub regimul Dragnea, a dezlănţuit o represiune brutală împotriva joncţiunii, efectuate la 10 august 2018, dintre protestatarii bucureşteni şi aliaţii lor din ţară şi din diaspora. 

Am fost în acele zile fierbinţi la faţa locului, unde am filmat şi de unde am relatat live. I-am văzut, prin urmare, la lucru pe jandarmii înarmaţi până în dinţi şi asmuţiţi de conducerea politică a României, în frunte cu Liviu Dragnea, Carmen Dan şi restul camarilei, împotriva unei mase de oameni esenţialmente paşnice. Le-am înghiţit gazele. Am scăpat ca prin minune, plecând la timp din linia întâi, de bâtele jandarminereşti abăutate năprasnic peste capetele, feţele, umerii, şalele şi picioarele unor oameni paşnici, stând jos ori fugind de represiune, în plin centrul Bucureştilor. Am avut senzaţia că se actualizează pogromuri precum cele de acum opt decenii, de la Bucureşti şi Iaşi. Dar, deşi public de ani de zile aceaste informaţii, nimeni n-a cerut audierea mea ca martor. Deşi e clar că ştiu despre ce vorbesc. 

Vorbesc despre evidenţe. Vorbesc despre brutalităţi de ordinul mineriadelor din anii 90. Vorbesc de faptul că jandarmii au acţionat vădit neprovocaţi de cetăţenii maltrataţi. Vorbesc de militari care şi-au dezonorat uniforma, comportându-se evident abuziv din ordin politic. Şi mai vorbesc de nepedepsirea vinovaţilor. Dar trebuiau pedepsiţi ei şi comanditarii politici ai abuzurilor? Bineînţeles. 

De ce era imperativ ca justiţia să-şi facă datoria

Trebuiau pedepsiţi nu doar pentru că aşa ar fi fost just şi drept. Nu doar pentru că trebuia dată satisfacţie victimelor lor. Nu doar pentru ca jandarmii şi alte instituţii de forţă să înveţe ce se poate şi ce nu şi să nu se mai repete barbara maltratare a unor oameni cinstiţi, violarea drepturilor şi demnităţii cetăţenilor, prigonirea poporului suveran şi reprimarea unor manifestaţii paşnice. Ci şi pentru a se impune democraţia reală şi statul de drept, subminate de istoria prea îndelungată a impunităţii crimelor politice româneşti, de la ale lui Zelinski Codreanu şi ale cuziştilor, la ale jandarmilor lui Antonescu, de la ale comuniştilor sub Dej şi Pauker, la ale securiştilor ceauşişti şi iliescişti, ori ale jandarmilor lui Dragnea et comp. 

Or, în pofida evidenţelor, Tribunalul Bucureşti a hotărât, nu mi-e clar de ce, printr-o hotărâre, vai, definitivă, să respingă ”cererea DIICOT de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în dosarul 2122/DP/2019”. Asta, în condiţiile în care probele strânse n-au fost administrate şi readministrate corect şi nu s-au audiat ori reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Anterior, cartoful fierbinte zis ”dosarul 10 august” se pasase de la Ana la Caiafa. De la procurori incompetenţi la procurori şi mai incompetenţi. De la instanţe militare la altele, civile, de la Curtea de Apel, la Tribunalul Bucureşti, de la slugi vădite ale sistemului securisto-mafiot, la alte lichele şi lachei mai puţin vădiţi şi mai eficient mascaţi ale aceluiaşi. Magistraţii şi instanţele realmente competente au fost plasate pe tuşă. 

Între sinistrele manevre de materializare a impunităţii se înscrie şi clasarea dosarului de către un procuror ”dadarist” pe nume Doru Stoica. În loc să-şi facă datoria, acest magistrat se contrazicea singur, flagrant, în iunie trecut, atribuind credibilitate manipulativei acuze hilare a tentativei de ”lovitură de stat”, vehiculate conspiraţionist, spre a scăpa de răspundere, de către politicienii vinovaţi şi de către agitpropul lor. Tot el invoca în plus, nu mai puţin ilogic, dezinformator şi whataboutist, o presupusă ”vină” a maltrataţilor. Victimele bastonadei şi jandarmineriadei n-ar fi fost, pasămite, ”inocente”, căci nu s-ar fi ”delimitat” de demonstranţii violenţi aflaţi la 10 august în Piaţa Victoriei (inşi puţini şi provocatori, lesne de scos de către jandarmi din mijlocul masei celor peste o sută de mii de protestatari paşnici).

Acum, ilegala clasare din iunie 2020 a dosarului ”10 august 2018” s-a văzut validată la judecata Tribunalului Bucureşti. Ce simulacru de justiţie! Ce bâlci trist. Ce moarte lentă a speranţelor românilor într-un stat cu adevărat european, care să nu mai vitregească orice urmă de dreptate. A învins România asiatică? Cui să i se omologheze acest ”succes”?

Au învins colonelul Sindile, ex-şef al Jandarmeriei Române, Gheorghe Sebastian Cucoş, ex-viceşeful ei, maiorul Laurenţiu Cazan, fostul ei director general al Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, colonelul Paraschiv şi alţi militari şi comisari de poliţie. Au biruit impunitatea şi ingerinţa politică în treburile instituţiilor de forţă. Au învins Dragnea, Carmen Dan şi Dan Chirică, subalternul ei, ca secretar de stat la interne, căruia nu-i mai ajungeau atacurile nejustificate cu gaze lacrimogene şi pare să fi exercitat presiuni asupra prefectului Capitalei spre a declanşa represiunea cu ore înaintea bastonadei propriu-zise. La ordinul cui o fi făcut Chirică toate acestea, dacă nu la ale pupilei lui Dragnea, Carmen Dan? 

A cui este victoria şi ce-ar mai fi de făcut

Au triumfat, pe scurt, brutalitatea şi incompetenţa, mojicia, nesimţirea, tirania, manipularea, ipocrizia şi demagogia. Şi fărădelegea, nu doar imoralitatea. Politic, s-au impus pesediştii lui Dragnea în plină guvernare liberalo-useristă. Sigur, justiţia se cheamă că e independentă. Dar, ce straniu. Pare că-şi dovedeşte mai abitir ”independenţa” când e vorba ca nedreptatea să câştige, decât în audieri interminabile, amânate la calendele greceşti. Edificator, spre exemplu, e procesul incapacităţii justiţiei române de a pronunţa, la 35 de ani de la oribila crimă comunistă, sentinţe de condamnare definitivă a securiştilor torţionari şi ucigaşi care l-au anchetat şi omorât pe dizidentul, inginerul şi poetul Gheorghe Babu Ursu.

Pe blazonul actualei guvernări şi al justiţiei româneşti se lăţeşte o nouă şi hidoasă pată. Întrucât în ţară nu se poate face dreptate, cei nedreptăţiţi ar face bine, probabil, să şi-o caute în afara graniţelor României, la instanţele europene. Simultan, dacă vrea să oprească batjocorirea resturilor triste ale democraţiei carpato-danubiene, elita românească ar trebui să se unească şi, în loc de idiotice şopârle, insinuări şi acuze mutuale, figurile ei de proră să lanseze un semnal de alarmă care să nu poată să nu fie auzit de magistraţi, de popor şi de clasa politică. Ba chiar să nu poată fi ignorat nici măcar pe Marte. Sau în alte galaxii.

Petre M. Iancu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite