Când domnul profesor Dr. Aurel Romila a împlinit 85 de ani am mers la Bucureşti să-l sărbătorim.

Era duminică, o zi călduroasă de august. Sărbătorirea nu avea loc la un restaurant de lux din Dorobanţi, nici la un hotel de cinci stele pe Calea Victoriei cu şampanie şi meniu bogat şi select, cu lăutari sau artificii.

Întâlnirea a avut loc într-o sală din cadrul Spitalului de Psihiatrie Obregia din Berceni. Acolo înconjurat de zeci de psihologi, medici, mulţi discipoli, domnul profesor ne-a oferit un banchet intelectual, nu gastronomic. Ne-a invitat la studiu, meditaţie şi analiză cum o făcea de fiecare dată.

A depăşit două ore de analiză psihiatrică a cazului Dincă, criminalul din Caracal. Crimele erau pe toate ştirile, produseră puternică emoţie şi noi aveam nevoie de dezbatere şi îndrumare. A făcut-o într-un mod cu totul excepţional aşa cum organiza fiecare prelegere, cu elemente de psihiatrie, artă, filosofie, cultură deschizând noi direcţii de analiză la care nu te-ai gândit vreodată. Henri Ey rămâne o lectură obligatorie şi era amintit cu fiecare ocazie, un idol.

Aniversarea a început după ce domnul profesor a scos din bagaj un aparat audio pe care a derulat o piesă de muzică clasică. Şi a început să problematizeze cu o fascinantă argumentaţie ştiinţifică, cu interogaţii filosofice şi cu ramificaţii cultural-politice, iar la final a rămas cu fiecare dintre noi pentru discuţii individuale. Si o făcea cu o incredibila bunătate si prietenie. Te învăţa din tot sufletul.  

Admit că domnul profesor iubea psihologia si psihologii mai mult decât orice alt psihiatru si poate mai mult decât mulţi psihologi. Era cel mai apropiat psihiatru de psihologi (si intens susţinător al psihoterapiei), participa la zeci de conferinţe cu psihologi si insista pe reabilitarea psihosociala a pacientului. Am citit în aceste zile zeci de mărturii şi declaraţii de iubire de la mulţi psihologi care au fost în jurul domnului profesor mai ales în ultimii ani. L-au însoţit la evenimente culturale, la operă şi teatru, la prelegeri în spitalele mari de psihiatrie precum Obregia sau Bălăceanca.

A venit pandemia si domnul profesor nu s-a oprit din activitate, ne-a primit în propria casa, în camera înconjurată de cărţi şi a continuat pana zilele trecute sa se întâlnească cu psihologii si medicii (si alţi prieteni) in mediul online pentru a-i învaţă tainele psihiatriei. Aveam teme de casa, lectura si audiţii ale unor mari muzicieni si insista sa dialogam, sa spunem ce gândim, să argumentăm şi să explicăm.

Domnul profesor Romila este un Împărat al Psihiatriei Romaneşti. A plecat din lume chiar de ziua Sfântului Împărat Constantin Cel Mare.  

Peste 40 de ani a lucrat la Spitalul Obregia (va daţi seama 40 de ani de munca intr-un asemenea domeniu?), a tratat mii de pacienţi şi în ciuda a multor opoziţii a înfiinţat pavilioane si 14 ateliere de resocializare cu diverse activitati si meserii pentru bolnavii internati.  

A repetat experienţa clinică din primii ani de activitate: când am intrat prima dată în salon, bolnavii dormeau. Toţi dormeau. Trebuie să depăşim acest aspect. Pacienţii au un potenţial foarte bun. Unii ştiu meserie, ştiu să lucreze şi unii au lucrat în ateliere şi au produs bani. Odihna creierului este foarte importantă însă ei trebuie să fie activi. Şi omul când vede că poate, că reuşeşte, el singur începe să crească, ca aluatul.

A continuat consultaţiile de psihiatrie la cabinet pana la 87 de ani.  În ceea ce priveşte domeniul universitar, a predat psihiatrie şi a devenit şeful catedrei de Psihiatrie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”Top of Form din Bucureşti, iar după pensionare a predat la Universitatea Ecologică (Facultatea de Psihologie).

 A scris mult, a coordonat DSM-ul în limba romană, a publicat un remarcabil tratat de Psihiatrie (600 de pagini), din care mii de medici si psihologi au învăţat la facultate.  

In 2019 a publicat o colecţie cu peste 800 de lucrări de artă elaborate de peste 250 de pacienţi psihiatrici. O capodoperă.

Si încă ceva important a fost mentor si îndrumător, lider si model pentru sute de medici rezidenţi, psihologi şi psihoterapeuţi. A coordonat cercetări doctorale de mare impact.

La nivel personal am fost onorat când domnul profesor a acceptat sa fie membru in comisia de doctorat, că a avut încredere în mine şi a mărturisit public că a fost impresionat de calitatea si cantitatea informaţională, citez ”îmi face extrem de buna impresie. Sunt vital interesat să găsim oameni care pot să ducă treaba mai departe. El imi pare unul din aceştia....”

Când am publicat teza de doctorat am decis să includ tot discursul domniei sale înregistrat audio, aşa cu accentul dă Bucureşti, cu glume şi cu meditaţii profunde.  

Imi rămân in suflet discuţiile telefonice lungi (unele pe baza cazurilor clinice) cand domnul profesor mă ilumina.

Si îmi rămâne in suflet un Mare Om, un Geniu!

Sunt sigur, sunt absolut sigur că si Îngerii au nevoie de un Psihiatru si acum se bucură de căldura si bunătatea domnului profesor dr. Aurel Romila !

Un singur lucru mai rămâne de făcut de către discipolii domniei sale, să îi onorăm memoria şi activitatea prin spirit şi în mod practic. Instituţiile fie că e vorba de Universitatea de Medicină din Bucureşti unde a predat zeci de ani sau Spitalele de Psihiatrie unde a lucrat zeci de ani au obligaţia să denumească o sală, un amfiteatru in onoarea domniei sale, să continue munca cu exigentă si demnitate.

Trupul marelui profesor va fi depus luni la capela cimitirului Belu, iar miercuri la orele prânzului va avea lor înmormântarea.

Psihologul este un cunoscător al interiorului uman, care transferă această înţelepciune în exteriorul clientului, prin empatie, transfer şi contratransfer, pentru ca prin psihoterapie, să facă viaţa oamenilor mai echilibrată, mai bucuroasă, mai uşoară. El nu este coach, nu promite îmbogăţiri, nu este un şaman care dezvrăjeşte, nu este un escroc care înşală cu trucuri şi "metode" să facă o altă persoană, ci încearcă să adapteze (să rezilieze). Nu profită ci ajută, se dăruieşte asexuat celuilalt. Are răspundere pentru sufletul celuilalt şi se bucură de realizările lui sociale, de resocializarea lui. E greu să ştie toate metodele şi nici nu poate aplica prea multe. Este un singuratic, cu porţile deschise, curios, dornic să se îmbunătăţească, este un discret, ştie să asculte (Freud), vorbeşte puţin dar esenţial. Lumea modernă are nevoie de el! Pentru că derapează uşor din ambiţii paranoiace nemăsurate.

No photo description available.