Farmacişti: Circa 1.000 de farmacii ar putea face testare rapidă pentru COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit lui Voiculescu, farmaciile vor primi gratuit, prin intermediul direcţiilor de sănătate publică, kit-uri de testare, costul urmând să fie stabilit de acestea Foto: Arhivă
Potrivit lui Voiculescu, farmaciile vor primi gratuit, prin intermediul direcţiilor de sănătate publică, kit-uri de testare, costul urmând să fie stabilit de acestea Foto: Arhivă

În curând, farmaciile care doresc ar putea derula activităţi de testare şi chiar de vaccinare anti-COVID. Rezultatele testărilor ar urma să fie centralizate, ajutând la crearea unei imagini cât mai aproape de realitate vizavi de infecţiile cu noul coronavirus.

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ prin care farmaciile care îndeplinesc anumite condiţii pot face testare rapidă antigenică, în baza unui acord temporar emis de direcţia de sănătate publică.

„A fost aprobată Ordonanţa prin care se reglementează testarea în farmacii. Acum definitivăm normele de aplicare, Ordinul este în transparenţă, aşteptăm comentarii. Ne bazăm pe farmacii atât pentru testare, cât şi pentru o mai bună raportare care să ne arate tuturor care este situaţia reală“, a afirmat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. 

Potrivit proiectului de ordin, zona destinată testării trebuie să fie delimitată de minimum 4 metri pătraţi utili şi destinată exclusiv acestei activităţi; perimetrul trebuie aerisit în mod corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilaţie şi are dotările cerute, respectiv o masă de lucru placată cu materiale lavabile uşor de curăţat şi dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deşeurilor biologice rezultate din activitatea de testare. 

Spaţiul poate fi delimitat şi prin instalarea unor paravane opace, potrivit aceleiaşi surse, iar acolo unde această facilitate lipseşte, zona poate fi organizată şi prin amplasarea unor corturi sau cabine de testare izolate. 

Proiectul mai prevede că personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecţie compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră/ochelari de protecţie, mănuşi de examinare de unică folosinţă, precum şi halat de unică folosinţă. 

Testare, da, vaccinare, ba 

Potrivit lui Voiculescu, farmaciile vor primi gratuit, prin intermediul direcţiilor de sănătate publică, kit-uri de testare, costul urmând să fie stabilit de acestea. 

„Avem încredere că preţul o să fie unul competitiv, să-i spunem rezonabil, aşa încât cât mai mulţi oameni să se poată testa”, a mai spus Vlad Voiculescu. 

Prof.dr. Dumitru Lupuleasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, spune că breasla are şi păreri pozitive şi negative despre proiectul ministerului. 

„Vom convoca un consiliu naţional de urgenţă dacă nu mâine, până la sfârşitul săptămânii, pentru o poziţie oficială. Aşa cum este conceput ordinul, sunt unele lucruri care ţin de exercitarea profesiei care sunt în coordonarea noastră şi altele care ţin de faptul că farmacia este o societate comercială, cu rigori economice, cu venituri şi cheltuieli. Şi atunci trebuie o abordare completă a acţiunii, pentru că ar fi păcat ca dintr-o acţiune care poate genera rezultate pozitive să iasă altfel. Sunt ţări unde se fac testări în farmacii şi rezultatele sunt bune. Cam 10-15% din numărul total de farmacii, circa 1.000 la nivel naţional, ar putea să facă aceste testări”, a estimat Lupuleasa. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite