Farfuriile zburătoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan nu are de unde extrage băştinaşi valoroşi cărora să le aplice ştampila tricoloră.

Campionatul nostru colcăie de stranieri modeşti blindând anemic o întrecere ternă. Aşa se şi explică dificultatea lui Răzvan de a extrage băştinaşi valoroşi cărora să le aplice ştampila tricoloră. Cum nici peste fruntarii nu avem reprezentanţi de soi, experimentăm la infinit şi jinduim mereu după Mutu şi Chivu, vedetele noastre autorizate să injecteze speranţă într-un fotbal tocit.

Semeţia Ceahlăului, codaşa clasamentului, capabilă să tăvălească Steaua în Ghencea şi să bage frica în oasele lui Dinamo chiar în Ştefan cel Mare, ilustrează fragilitatea Ligii lui Mitică. Caznă, precipitare, nebulozitate, îmbâcseală, iată fundalul campionatului. Nici vorbă de rafinament, de inventivitate, de voluptate.

Toată lumea e înrobită tabelei de marcaj, regulă generală altminteri, dar în timp ce la alţii truditorii sunt îmbrăcaţi în frac, ai noştri transpiră în salopete unsuroase. Aş zice că doar Steaua se mai dezlipeşte de decorul cenuşiu, presărându‑şi uneori replica cu o fărâmă de fantezie, materializată urgent de robotul Kapetanos.

În aceste condiţii, golurile fabuloase ale rapidistului Matici şi ale uniristului Frunză, trase la indigo, cu şut năprasnic, la vinclu, din afara careului, dovedind curaj şi dibăcie, au părut stranii de parcă două farfurii zburătoare ar fi aterizat într‑un câmp de scaieţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite