Esenţialul săptămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Cifre

52 de ani este media de vârstă din învăţământul superior românesc, una dintre cele mai mari din Europa. Studiul Ministerului Educaţiei arată că o treime din profesorii universitari au peste 70 de ani.

De 12 ori mai multe firme închise în 2009 recesiune

Peste 127.000 de firme şi-au suspendat activitatea în acest an, anunţă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Numărul dizolvărilor a crescut de peste cinci ori, iar cel al radierilor este cu 161% mai mare decât în anul precedent. Firmele plătesc din luna mai 2009 un impozit minim anual cuprins între 2.200 de lei dacă au venituri totale de până la 52.000 de lei şi 43.000 lei, pentru venituri de peste 129 milioane de lei.

„Prima casă", acelaşi buget şi în 2010 continuare

Pentru început, în 2010, Guvernul va aloca pentru finanţarea programului „Prima Casă" jumătate din plafonul stabilit pentru 2009, potrivit Mediafax. Suma garantată, adică 550 de miliarde de euro, va fi completată ulterior până la 1 miliard de euro, adică aceeaşi sumă cu care statul a garantat proiectul şi în acest an. Relocarea pentru 2010 a garanţiilor din 2009 pentru programul Prima Casă va fi reglementată prin hotărâre de guvern.

Reportofon

" Noi, în Revoluţie, am dărâmat un sistem comunist, dar nu am scăpat de comunişti şi de securişti. Trebuie să existe un proiect de asanare a clasei politice. "
Traian Orban, preşedintele Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei"

La noi: Traian Băsescu, validat în funcţia de preşedinte

Evaluare. România va primi cea de-a treia tranşă de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) cel mai probabil în luna februarie a anului viitor, a anunţat şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks (foto sus). Reprezentantul FMI s-a întâlnit cu reprezentanţii Băncii Naţionale miercuri, 16 decembrie, şi a precizat că nu exclude posibilitatea ca şi tranşa a patra să fie primită tot atunci. „Anticipăm că misiunea de evaluare va veni în luna ianuarie. Este o posibilitate să livrăm tranşele împreună, dar calendarul nu este încă stabilit", a spus Jeffrey Franks.

Învestire. Traian Băsescu (foto mare) a fost validat în funcţia de preşedinte al României de către Curtea Constituţională, urmând ca mâine să depună jurământul în Parlament, pentru a prelua oficial această funcţie. Preşedintele american, Barack Obama, l-a felicitat pe Traian Băsescu după validarea sa. "Statele Unite sunt nerăbdătoare să îşi continue colaborarea strânsă cu preşedintele Băsescu, precum şi cu Guvernul român şi cu liderii parlamentari", arată comunicatul Casei Albe.

Buget. Sporurile rămase restante pe lunile mai şi iunie au fost virate militarilor, marţi, 15 decembrie, conform Mediafax. Pentru această măsură, bugetul MApN a fost suplimentat cu 84, 6 de milioane de lei, printr-o hotărâre de Guvern. O parte din această sumă, respectiv 4,6 milioane de lei, va fi alocată pentru transferuri între unităţi ale administraţiei publice, pentru plata drepturilor băneşti aferente instituţiilor de cultură, artă şi sănătate.

În lume: Iranul a testat cu succes o nouă rachetă intercontinentală

Grevă. Începând cu 22 decembrie, personalul companiei aeriene British Airways intră în grevă pentru 12 zile. Anunţul a venit la câteva ore după ce reprezentanţii companiei au dezvăluit pierderi financiare enorme. Cei 13.000 de angajaţi au luat această decizie din cauza nemulţumirilor legate de reducerea numărului de posturi. Greva va strica planurile de călătorie a mii de pasageri şi ar putea costa compania 50 de milioane de lire sterline.

Ameninţare. Iranul a testat o rachetă cu rază lungă de acţiune, anunţând evenimentul drept „un succes" la televiziunea publică, anunţă Fox News. Racheta, ce poate doborî o ţintă aflată la o distanţă de 2.000 de kilometri, este o versiune îmbunătăţită a rachetei sale cu rază medie de acţiune, Sejil2, mai precizează ştirea. Premierul britanic Gordon Brown şi-a exprimat „îngrijorarea profundă", relatează AFP, precizând că „testarea pledează în favoarea unei noi sancţiuni pentru Iran". Documente secrete obţinute de cotidianul britanic „The Times" arată că Iranul lucrează la testarea unui element care intră în componenţa unei bombe nucleare, relatează ediţia electronică din 14 decembrie a ziarului.

Documentar. Televiziunea americană CNN realizează o emisiune despre căderea comunismului în România, care conţine un documentar de o jumătate de oră şi transmisiuni în direct din Bucureşti. Un reporter CNN va transmite live între 21 şi 23 decembrie emisiunile din prime-time ale CNN international. În plus, corespondentul CNN Diana Magnay va vorbi cu Ion Iliescu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi alţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite