Efect de bumerang. Medicii de familie, încăieraţi cu pacienţii de o legislaţie stupidă

Efect de bumerang. Medicii de familie, încăieraţi cu pacienţii de o legislaţie stupidă

Medicii de familie, revoltaţi că au de achitat sume mari la Casele de Sănătate FOTO Adevărul

Zeci de medici de familie din ţară, care au eliberat reţete compensate de 90% unor pensionari care mai obţineau chiar şi 10 lei pe lângă pensia lunară, au fost nevoiţi să achite sume uriaşe Caselor Judeţene de Sănătate. Unii au decis să acţioneze în judecată instituţiile, pentru a-şi recupera banii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un nou scandal stă să izbunească în Sănătate, după ce medici de familie din toată ţara au fost nevoiţi să scoată sume importante din buzunar pentru pensionarii care au un venit lunar sub 700 de lei, dar care au mai înregistrat şi alte venituri pe care nu le-au declarat, primind astfel reţete compensate de 90% ilegal. 
 
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin regiile judeţene, şi-a acoperit prejudiciul la începutul acestei luni, dar se va alege şi cu procese, spun reprezentanţii medicilor.
 
„Este vorba despre un abuz al administraţiei, care merge pe principiul: noi vă oprim banii, nu vă convine, daţi-ne în judecată – ceea ce nu este normal. Cu pacientul nu ai cum să te judeci, cu toate că dacă stăm să ne gândim, el a beneficiat de nişte medicamente fără a avea dreptul. Este mai simplu să le ia bani medicilor, punându-le lor în cârcă acest conflict cu pacientul“, susţine doctorul Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate al Societăţii Academice din România. 
 
Daună de 1.000 de lei pentru un singur pacient 
 
Ioana Toma, medic din Bucureşti, a fost nevoită să scoată din buzunar nu mai puţin de 1.069 de lei pentru un singur pacient. 
 
Asta pentru că acesta, un bărbat care suferă de dislipidemie, a vândut în anul 2012 un teren. Astfel, a realizat venituri suplimentare pe lângă pensie şi, arată specialista, nu ar mai fi trebuit să beneficieze de medicamente compensate în proporţie de 90%, ci doar în proporţie de 50%. La raportarea lunară, diferenţa de 40%, pentru un an întreg, a acoperit-o medicul bucureştean. Nu ştie acum de unde îşi va recupera banii – de la pacient sau de la CNAS.
 
„Este o situaţie neplăcută, în ordin nu e scris că suntem nevoiţi să cerem lună de lună şi declaraţie pe proprie răspundere legată de veniturile pacientului. E posibil să rămân cu paguba. Dacă la noi casa şi-a recuperat prejudiciul abia acum, în ţară a început mai devreme. Dar, atât timp cât eu am o declaraţie care spune că a întrunit un anumit venit, nu văd de ce banii respectivi mi-au fost opriţi mie“, a explicat doctorul Ioana Toma, care are pe listă peste 1.400 de pacienţi. 
 
CNAS: Medicii îşi asumă consecinţele dacă pacientul minte 
 
În schimb, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate arată că medicul este obligat să ceară declaraţie pe proprie răspundere de la pacient, fie el şi pensionar, de fiecare dată când îi prescrie reţetă compensată. „Dacă pacientul a făcut fals în declaraţii, atunci suma i se impută lui. Altfel, dacă nu se asigură prin acea hârtie, medicul îşi asumă consecinţele în cazul în care bolnavul minte“, arată Mariana Păcurariu, purtătorul de cuvânt al CNAS. 
 
În opinia specialiştilor, de situaţia din Sănătate nu sunt vinovaţi nici pacienţii, dar nici medicii. De vină este legislaţia ambiguă, interpretată diferit de cei din sistem. 
 
Chiar dacă nu vor să-i trimită pe bolnavi lună de lună la ANAF pentru a se asigura că declaraţiile în ce priveşte veniturile sunt reale, medicii de familie admit că ar putea apela şi la o astfel de soluţie. 
 
Cine beneficiază de compensare 
 
De medicamente compensate în proporţie de 90% beneficiază persoanele cu un venit lunar sub 700 de lei. Concret, printre aceştia se numără în special pensionarii cu venituri mici, şomerii şi persoanele care primesc ajutoare sociale. În prezent, peste 3,5 milioane de români au venituri nete de sub 700 de lei pe lună.
 
Reprezentantul pacienţilor, Vasile Barbu, subliniază că a trimite pacienţii la ANAF pentru adeverinţe fiscale nu este o măsură de bun augur. Concret, ea îi afectează atât pe pensionari, cât şi pe bolnavii cu salarii foarte mici. Acesta este de părere că vor fi situaţii în care pacienţii aflaţi în imposibilitatea de a se deplasa se vor vedea obligaţi să achite sume importante din buzunar.
 
„Vorbim şi de salariaţii cu venituri mici. Aici vor fi necesare şi mai multe documente şi cred că mulţi care ar trebui să primească o compensare de 90% vor prefera să scoată bani din buzunar şi să se rezume la o compensare de doar 50%“, a spus Vasile Barbu, preşedintele ANPP.
 
Medic de familie: Vom fi obligaţi să punem pacienţii pe drumuri 
 
Medicii de familie atenţionau în decembrie că bolnavii cronic şi pensionarii, precum şi alte categorii de pacienţi care beneficiază de reţete compensate în proporţie de 90% vor fi obligaţi să vină cu o adeverinţă fiscală de la ANAF în momentul în care solicită eliberarea unei reţete. 
 
Tot atunci, medicii au explicat că li se impută sume imense şi că riscă să devină „organ fiscal“, în detrimentul meseriei lor de bază. 
 
„Vom fi obligaţi ca să le spunem pensionarilor cu venituri sub 700 de lei fie că nu le mai dăm compensate 90%, ci doar 50%, sau îi vom ruga să ne aducă la fiecare consultaţie o dovadă de la ANAF că nu au bani la CEC pentru care primesc dobândă sau că nu au alţi bani în afară de pensie“, declara atunci doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).
 
CNAS: Intenţia medicilor de familie, un abuz
 
Reacţia doctorului Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de la acea vreme, nu a întârziat să apară. Acesta a făcut un apel la medicii de familie, subliniind că o declaraţie pe proprie răspundere de la fiecare pacient vizat de reţete compensate 90% este suficientă. 
 
„Intenţia medicilor de familie de a trimite pacienţii la ANAF pentru a lua adeverinţă fiscală este un abuz“, susţinea oficialul. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: