Mobil, oferă-n stânga şi-n dreapta, dar nu prea are vânzare. E cu marketingul la el, jovial şi disponibil. Urmăresc spectacolul absent, tăbăcit de a nu ştiu câta reprezentaţie din fiecare dimineaţă în drum spre serviciu. El se repede în ştergătorul şoferului, îl ridică şi-mi spune că “mult nu o mai duce, deja e franjuri”. Se oferă să-l schimbe pe loc. Până să zic că nu e nevoie, că nu stau în loc de asta, că n-am bani la mine … Unul dintre ştergătoare este deja schimbat. Mai avansăm cinci metri şi ne prinde un nou stop. Dă jos şi celălalt ştergător şi pune în ţeapă o lamă nouă. “Ia dă-i una, de probă”. Curcubee de praf colorează  parbrizul. “Cât face?”, îl întreb. “Eşti primul client, şefu’ . Dă şi mata 60 de lei şi facem amândoi un chilipir”. “Nu, asta nu, …nici nu am atât, …ia-ţi-le înapoi”. Mai coborâm cinci metri. El - după mine. “Dai cât vrei. 30 e bine?” Scot 20 de lei, îi dau 15 şi scap de el. Dar am ştergătoare noi. Se vede cam la fel. Ba nu, sunt rău, e un pic de ceaţă şi ziua încă nu s-a trezit de-a binelea. Aproape de stop, apare şi cel de-al doilea. Invalid. Un picior şi jumătate. Reazemă în cârje între cele două şiruri de maşini. La fel: jovial, disponibil. Ici-colo, câte-un geam coborât, câte-o monedă sau o bancnota “mică”. Clepsidra semaforului mestecă ultimele secunde de roşu. Scăpăm din vama intersecţiei şi plecăm fiecare pe drumul lui.  

…După-amiază, la ora când începe să miroasă a înserare, mă duc spre maşina mea cu ştergătoare noi, parcată pe o străduţă din jungla pieţei. Figuri cunoscute. Şedinţa lor se ţine  în jurul unei tarabe de ziare de pe care ştirile şi can-can-urile doar ce s-au retras. Se împart intersecţiile de a doua zi. În general, fiecare îşi păstrează pozitiile ştiute. După prânz, când şchiopul merge la masă, cedează doua ore unui tânăr ars de explozia unei butelii. Îl ştiu de mai bine de 15 de ani. A scris toata presa despre el. Pe atunci era un erou. Acum pare mulţumit de repartiţie. E intersecţie mare, cu vad bun, prinzi greu un post acolo. De tarabă se apropie un puşti cu un pet de bere la 2,5 litri şi un pachet de LM. Le predă şefului odată cu restul de bani. “Dai şi mata un leu?”, întreabă puradelul. “Fir-aţi ai dreacu’, numai la cerşeală sunteţi toata ziua”, se răsteşte barosanul la el. “Ia, măi, şi tai-o de aici”. Îi dă leul şi apoi întreabă: “Tu mâine unde te duci ?” “În pasaj, în centru. Cu orbu’”, mai zice copilul şi se întoarce spre furnicarul pieţei, “Aşa, bine, să stai cu ochii pe el că e la-nceput.  Şi să n-aud că ai răcit din nou!”, strigă şef-su’ în urma lui. Apoi rupe gâtul sticlei de bere şi trage o gură pe  gât, după care îi ia în primire pe ceilalţi care aşteaptă noua regie: “ Şi voi? Risipeala!”.

S-a mai terminat o zi de muncă. O tură prin piaţă este doar un job part-time. “La negru”, fără venituri declarate.