Discursul Regelui: mesajul unui şef de stat virtual

Atunci când se face cu viziune şi – ce “demodat” cuvânt! – cu patriotism, politica nu are nevoie de vorbe tari şi nici de discursuri tăioase. Scris în cuvinte simple, discursul Regelui Mihai a sunat cu totul diferit faţă de aproape tot ce s-a spus în Parlamentul României de 20 de ani încoace.

În monarhiile constituţionale, camerele parlamentare îşi încep sesiunile audiind discursuri ale Tronului, redactate cam în acelaşi fel, insistând, poate, mai mult, pe anumite priorităţi ale momentului. Monarhii îşi fac astfel datoria de şefi ai statului.

Astăzi, în Parlament, Regele Mihai s-a comportat ca un şef al statului virtual. Discursul său nu a dezbinat. Nu a fost îndreptat împotriva nimănui, ceea ce, în atmosfera politică de la noi, pare cumva din altă lume. Ba chiar, pentru unele urechi obişnuite prea mult cu loviturile de tun din politica noastră, a fost chiar dezamăgitor. “Cum, doar atât?” Da.  “Doar” atât.

De fapt, Regele Mihai a folosit tribuna Parlamentului pentru a se adresa nu clasei politice ori, mai rău, unei părţi din aceasta. S-a adresat instituţiilor de la baza statului democratic, precum legislativul, Banca naţională, Academia, Armata. Le-a vorbit celor pentru care se face sau ar trebui să se facă politica: oamenii care îşi fac datoria acolo unde sunt, fie ei agricultori, profesori, funcţionari, militari, întreprinzători. A trimis un mesaj de solidaritate spre persoanele cele mai vulnerabile, vârsnicii şi cei bolnavi, nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. Aceşti oameni duc, de fapt, greul crizei în acest moment. Ei au putut auzi, de la o tribună politică, nu doar reproşuri pentru că ar munci prea puţin şi ar consuma prea mult, nu doar promisiuni electorale în care nu mai crede nimeni.

Fără îndoială, evenimentul de la Parlament are în spate – nici nu se putea altfel – un aranjament politic, alimentat de interese politice. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, iniţiatorul invitării Regelui în Parlament, a reuşit să dea o bună lovitură de imagine. Pe de o parte, a vizat un răspuns indirect la atacurile lansate de preşedintele Traian Băsescu – iar aceasta i-a încurajat pe membrii opoziţiei să-i susţină demersul. Boicotul partidului de guvernământ nu a făcut decât să amplifice această impresie, de replică faţă de atacurile de la Palatul Cotroceni. Discursul simplu, sobru, transmis în direct la televiziune, trebuie să fi indus opiniei publice o stare de emoţie, nu puternică, dar în orice caz, pozitivă. Faptul că preşedintele, premierul şi liderii marcanţi ai partidului de guvernământ au lipsit din fotografie nu le poate fi favorabil acestora. Pe de altă parte, iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu a fost şi o bună modalitate de a-I lua puţin faţa rivalului de partid, Crin Antonescu.

Asemenea aranjamente s-au mai făcut şi se vor mai face. Ele ţin, până la urmă, de “măruntaiele” maşinăriilor politice peste tot în lume. “Legile sunt ca şi cârnaţii. E mai bine să nu te uiţi cum se fac”, spunea, acum un secol şi jumătate, Otto von Bismarck.
Discursul Regelui reuşit se se situeze deasupra acestor elemente ale politicii mărunte. Să nu uităm că în sala Parlamentului s-au aflat, totuşi, puţini “imaculaţi”. Mulţi dintre martorii direcţi ai discursului sunt oameni cărora nimic din “deliciile” politicii româneşti din ultimii 20 de ani nu le este străin.

Dacă discursul a reuşit să-I facă pe unii să se gândească, măcar şi pentru o clipă, la rolul pe care ar trebui să-l joace în slujba interesului naţional, atunci tot ar fi ceva.
"Nu văd România de azi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri", au fost cuvintele cu valoare de testament ale Regelui Mihai. Poate că măcar unii dintre politicienii prezenţi în sală sau dintre cei care au absentat vor medita câtuşi de puţin la acestea.
Discursul Regelui Mihai constituie astfel şi un prilej de regret: acela că nu am avut parte, în ultimii 20 de ani, de mai multe astfel de intervenţii.