Detalii de ultimă oră despre platforma de vaccinare: 50.000 de persoane s-au înscris în prima oră, site-ul înregistrează 18.00o de utilizatori pe minut

Detalii de ultimă oră despre platforma de vaccinare: 50.000 de persoane s-au înscris în prima oră, site-ul înregistrează 18.00o de utilizatori pe minut

Imagine: Inqam Photos / Octav Ganea

În prima oră de la debutul etapei a II-a a campaniei naţionale de vaccinare un număr de 50.000 de persoane s-au înscris în 100.000 de sloturi (prima doză plus rapel) pe platforma Vaccinare-Covid.gov.ro. Vineri seară, pe platformă erau 18.000 de persoane pe minut, a anunţat coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

   UPDATE: Peste 190.000 de persoane s-au programat în toată ţara pentru vaccinare în următoarele 21 de zile.


„Personalul medical şi social din etapa I continuă să se vaccineze, deci este o etapă care se derulează, iar de astăzi a început etapa a II-a, care este adresată persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, persoanelor care se află în evidenţă cu boli cronice şi persoanelor care deservesc activităţi esenţiale (…). Astăzi noi am început cu 309 centre de vaccinare şi intenţionăm ca numărul acestor centre să crească progresiv în corcondanţă cu numărul de doze care vor fi alocare săptămânal. Pot să vă spun că acum o oră erau 18.000 de utilizatori pe minut. Chiar am vorbit cu directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi mi-a spus că este una dintre cele mai mari provocări din punctul de vedere al unei platforme informatice. Practic, este peste platformele marilor hypermarket-uri în perioadele de Black Friday. În prima oră erau alocate peste 100.000 de sloturi, ceea ce înseamnă 50.000 de persoane deja programate, pentru că o o persoană îşi alocă prima doză şi doza de rapel”, a declarat Valeriu Gheorghiţă la Digi 24.

Totodată sloturile disponibile pentru imunizarea persoanelor din Bucureşti s-au expuizat în primele ore după deschiderea etapei a doua de vaccinare, urmând ca acestea să fie suplimentate şi redistribuite zilele viitoare, în funcţie de disponibilităţile rămase în celelalte judeţe ale ţării.

Medicul a explicat că au fost probleme în funcţionarea platformei în primele ore, însă lcrurile au fost reglate.

 "În momentul de faţă platforma funcţionează la parametri normali, call-center-ul de asemenea, sperăm să nu avem disfuncţionalităţi”, a precizat Gheorghiţă.

 În ceea ce priveşte call-center-ul, Valeriu Gheorghiţă a precizat că au fost şi 200 de apeluri primite la telefoanele puse la dispoziţie. Conform acestuia, fiecare judeţ are cinci linii de telefonie, iar apelurile sunt preluate de către personal al MApN care este instruit. 

 În total, 200 de persoane răspund la telefoane în toată ţara, însă autorităţile intenţionează, în funcţie de apeluri, dublarea numărului şi chiar prelungirea programului la care se răspunde la telefon la 24 de ore pe zi. 

 Conform medicului, pentru crearea contului de către cei care vor să se înscrie pe platforma destinată vaccinării nu este nevoie de semnătură digitală. Cel care se înscrie are nevoie de cod numeric personal şi de un număr de telefon. 

 Persoanele din categoria de vârstă mai mare de 65 de ani pot face un cont, pot ruga un aparţinător să creeaze un cont şi să le înscrie, se pot înscrie prin medicul de familie, prin call center sau chiar prin intermediul Direcţiei de asistenţă socială din Primăria din localitatea de domiciliu. 

Cine se poate vaccina în etapa a doua de imunizare

A doua etapă de vaccinare anti-COVID începe vineri pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.

Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.

Conform Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, în conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria „boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni:

  • diabet zaharat
  • obezitate
  • alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • afecţiuni cardiovasculare
  • afecţiuni renale
  • afecţiuni oncologice
  • afecţiuni pulmonare
  • afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • afecţiuni hepatice moderate/severe
  • afecţiuni autoimune
  • imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.

Tot în această etapă vor fi imunizaţi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările